Intr-unul din romanele lui Buzura (din cele care se dadeau pe sub mâna inainte de ’89, si se citeau pe nerasuflate pentru pasajele subversive), un inginer neamt, care venise in schimb de experienta (asa se zicea pe atunci) la un combinat chimic de-al nostru, se hotaraste, din senin, sa plece inapoi la el in tara.
Intrebat de ce anume se grabeste sa faca drumul indarat, spre casa, el raspunse: “prea mult bida ma-sii”. Pentru ca injuratura asta o auzea toata ziua de la românasii nostri care nu luau mai nimic in serios si se faceau ca muncesc, in timp ce aia se faceau ca-i platesc, stiti zicala. Or, neamtul avea simtul datoriei si era obisnuit cu munca temeinica, facuta cu raspundere si dusa la bun sfârsit.
Am ramas mesteri in injuraturi si bascalie, dar, mai nou, tot mai multi oameni, in tot felul de imprejurari, rostesc un apasat “Doamne ajuta!” Ca doar s-a dat liber si la credinta. Sa fi devenit românii mai piosi? Sau asta nu e decât expresia faptului ca multe, prea multe lucruri sunt lasate la voia Domnului? Sau la voia altora, la care ne inchinam ca la divinitate, asteptând ajutor, imprumuturi peste imprumuturi etc.
In loc sa ne ajutam singuri, sa ne luam soarta in mâini. Ca datoria tarii tot creste, ca aluatul dospit, si cresc ametitor taxele, impozitele, accizele, astfel ca pentru noi e dureros de valabila o vorba celebra: “din viata scapa cine poate”.
Ce sa-i faci daca suntem o tara debila, suntem slabi si acceptam sa fim tratati ca handicapatii, vezi declaratiile lui Crin Antonescu vizavi de noul acord cu FMI-ul. De parca domnia sa nu ar fi la guvernare, si nu ar face parte dintr-o alianta cu o coplesitoare majoritate in cel mai inalt for al tarii!
Cine sa fie raspunzator oare de lungul sir al ratarilor, de lipsa totala de performanta (si) a actualei guvernari, daca nu cei aflati la putere? Ca doar nu poporul naucit de atâtea biruri care cad in avalansa pe capul lui e vinovat ca tot dam inapoi. Mai ales ca el da semne ca s-a trezit, si e bine ca e asa, pentru ca si somnul natiunii naste monstri.
Daca asteptam mereu ca altcineva sa ne scoata din impas, sa ne rezolve treburile, daca nu ne vom implica noi cu adevarat in salvarea noastra, ea n-o sa vina nici de sus, de la Domnul, nici din alta parte.
