26 aprilie 2024
SportDin nou la treabă

Din nou la treabă

Promovată în eșalonul secund, Aerostar Bacău își reia astăzi pregătirile, la reunire fiind așteptate și trei dintre achizițiile verii

S-a zis cu vacanța! Și cu euforia promovării! De la mijlocul acestei săptămâni, Aerostar Bacău își reia pregătirile în vederea sezonului de ligă secundă care va debuta în primul weekend din august. La reunirea programată astăzi, la ora 17.00, sunt așteptați toți jucătorii care au pus umărul la accederea în Liga a II-a.

Inclusiv Alexandru Roșca și Sandro Masella, care nu au dat încă un răspuns oficial dacă intenționează să continue alături de „aviatori”. „Eu îi consider ca făcând parte din lot și, ca atare, îi aștept la teren. Totodată, sper ca la primul antrenament al verii să-și facă apariția și trei jucători noi. Am discutat cu ei, ne-am înțeles, acum rămâne să se alăture lotului”, a declarat antrenorul Cristi Popovici.



Tehnicianul băcăuan pune accent pe întăririle de lot, în condițiile în care ediția 2018-2019 a eșalonului doi se anunță mai tare ca oricând: „Luând în considerare prezența unor echipe de tradiție precum Petrolul, Farul, FC Argeș, Jiul, U Cluj, Chindia Târgoviște, UTA sau Poli Timișoara, este clar că va fi un campionat foarte puternic. Prin urmare, noi trebuie să ne întărim și să ne pregătim cât mai bine pentru a face față provocării”.

Băcăuanii vor efectua vizita medicală pe 28 iunie, iar în perioada 4-14 iulie vor intra într-un stagiu de pregătire centralizată la baza proprie. Primul meci de verificare al verii va avea loc pe 26 sau 27 iunie, pe terenul prim-divizionarei FC Botoșani.

Inițial, testul era programat pe 29 iunie, însă având în vedere că pe 28, Botoșaniul va pleca într-un stagiu în Austria, amicalul a fost devansat cu o zi. Următoarele trei jocuri de pregătire vor avea loc pe 7, 11 și 14 iulie, pe perioada cantonamentului, contra unor adversare încă nestabilite, pentru ca pe 18/ 21 iulie și pe 25/ 28 iulie să aibă loc câte o „dublă” cu Brăila și Focșaniul.

4 august

este data începerii campionatului, la start prezentându-se 20 de competitoare, dintre care ultimele cinci retrogradează

21 de meciuri

se vor disputa în maxi-turul din 2018, pe lângă cele 19 jocuri din tur fiind programate și două din retur

29 de goluri

a înscris Cătălin Vraciu sezonul trecut, atacantul Aerostarului fiind golgheterul întregii Ligi a III-a

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri