Au existat multe povești în jurul gării din Bacău. Încă de la construcția primei gări, prin anii 1871-1872, construcție ce a rezistat celor două războaie mondiale și cutremurelor din 1940 și 1977, și care a stat în picioare până în 1981, mii de povești au prins viață în faimoasa gară a băcăuanilor. Nu pot să nu-mi amintesc de vremea copilăriei când mergeam la gară și ne urcam pe pasarele ce lega orașul de carierul CFR.
Așteptam momentul când treceau locomotivele cu aburi și ne băgam în acel fum dens, cenușiu, și ne distram de mama focului. Cu vremea, lucrurile s-au schimbat. După ce a fost dărâmată, o altă poveste cu cântec a orașului nostru, în 1983 a fost inaugurată gara care și astăzi este o poartă de intrare în Bacău. Ce mândri mai eram noi… Atunci când se construia noua gară, vorbeam la școală despre asta și nu mai știu de unde auzisem noi că pe clădirea gării va fi și un heliport.
Ani de-a rândul, cât am fost elev al unui liceu de marină din țară, pot spune că am făcut naveta prin gara Bacău. Și, ca orice băcăuan, sigur, mă leagă foarte multe amintiri de pasajul subteran care leagă orașul de cartierul CFR, pasaj care oferă și pasagerilor acces la liniile ferate. Că nu le respectă nimeni, asta e altă poveste.
O poveste tristă…
O altă poveste ca și cea a pasajului din altă epocă și cea a pasajului din zilele noastre. Dacă înainte de 1990 pasajul ăsta arăta într-un fel, anii au trecut peste el și, din păcate, nu mai e ce a fost. Multă cerneală s-a scurs prin ziare în ultimii ani în încercarea de a surprinde aspectele acestui pasaj. Totul s-a degradat și de nenumărate ori pasajul subteran de la gara Bacău a devenit raiul oamenilor străzii. Lucrurile au luat de-a lungul timpului diverse întorsături, aflate de unii băcăuani „pe pielea lor” sau de prin presă. Cum stau astăzi lucrurile la pasajul subteran de la gară?
Înainte de toate, când vrei să intri în pasaj dinspre cartierul CFR, te întâmpină o poartă metalică, de parcă intri la pușcărie. Deasupra este o tăblie pe care este afișat programul…de acces: între orele 6.00 și 22.00. N-am înțeles cine îl închide și cine îl deschide. În pasaj, un curent de-ți vâjâie capul. Pereții sunt tapați cu același mozaic, probabil de la inaugurare, peste care sunt tot felul de mâzgâleli cu vopsea, care s-au vrut, probabil să fie artă urbană. Surprinzător, nu am simțit niciun miros pestilențial.
