8 mai 2024
Actualitate(Din) câte ţări sunt pe pământ. Salonul Artei Naive

(Din) câte ţări sunt pe pământ. Salonul Artei Naive

Cu aplauze spontane, înmugurind un zâmbet la gândul că primăvara chiar e pe-aproape, publicul strâns la Muzeul de artă contemporană al Centrului de Cultură „George Apostu” a pus cuvintele la prima piesă din potpuriul grupului instrumental de la Ansamblul Folcloric „Busuiocul” (manager, Liliana-Maria Vlase), fredonând împreună cu acesta: Câte ţări sânt pe pământ,/ Plaiuri ca la noi nu sânt. A fost o inspirată introducere la cea de-a XXXII-a ediţie a Salonului de Primăvară al Artei Naive, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău (manager, Florin Zăncescu), în colaborare cu Centrul de Cultură „George Apostu” (manager, Gheorghe Geo Popa). Este „unul dintre cele mai longevive evenimente culturale, alături de Saloanele Moldovei, a remarcat gazda, Alin-Sebastian Popa (coordonatorul serviciului Proiecte, programe, promovare, patrimoniu), fapt datorat tenacităţii conducătorilor celor două instituţii (co)organizatoare”. A urmat prezentarea cărţii „Plaiurile ghimeşene – martor al universului cunoaşterii”, de Petrică Bilibok-Bârsan şi Valeria Bilibok-Bârsan, învăţător, respectiv educatoare în comuna Ghimeş-Făget. Cei doi sunt vechi „îndrumători ai vieţii culturale montane, animaţi de dragostea pentru locurile natale” (Feodosia Rotaru). „Am început această carte în urmă cu 18 ani, a subliniat Petrică Bilibok-Bârsan, iar ajutor am primit de la cei ce sunt în paginile ei. Să ne grăbim a implica şi alte persoane într-un asemenea proiect, până nu e prea târziu.”

Partea de conţinut a fost rezervată prezentării salonului ca atare. Iulian Bucur, etnolog şi critic de artă, a etichetat lucrările (peste o sută, de pictură şi sculptură mică) de pe simeze drept „o frescă de artă naivă românească”, uşor asamblabile într-„un singur tablou, cu mai multe poveşti”. Au fost reprezentate judeţele Brăila, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Prahova, Vrancea şi desigur Bacău. Juriul (Florentina Oţetea, preşedinte; Olguţa Pâţu şi Mari Bucur, membri), apreciind „multitudinea viziunilor şi opţiunilor tematice”, a nominalizat pe următorii artişti: Dumitru Ștefănescu (Brăila), Doina-Marița Hlinka, Viorica Farcaș, Tatiana Țibru, Gustav Hlinka (Caraș-Severin), Maria Dudu (Dâmbovița), Gheorghe Ciobanu, Genoveva Popa, Lucica Ciobanu (Iași), Mădălina Nichitoi, Valeria Tofan (București), Georgiana Sidoriuc (Prahova), Nectaria Vasluianu (Ilfov), Maria Kulcsar-Pârvu (Mureş),  Beatrice Bărbieru, Cătălina Munteanu,  Paulina Tufescu, Elena Ștefănescu, Rodica Cătineanu, Gabriela Băloiu, Lina Hortolomei, Gheorghe Parascan, Viorica Florian, Maria Margoș (Bacău). A fost păstrat un moment de reculegere în memoria Catincăi Popescu, Salomeiei Andronic şi a lui Sever Bodron, artişti băcăuani recent plecaţi dintre noi.



Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău a premiat lucrările: „Obiceiuri de iarnă” (Premiul I – Valeria Tofan, Bucureşti), „Primăvara” (Premiul al II-lea – Lucica Ciobanu,  Bălțați, Iași), „Halta Valea Zânelor” (Premiul al III-lea – Gustav Hlinka, Reşița, Caraș-Severin), „Primăvara în ogradă” (Menţiunea I – Dumitru Ștefănescu, Brăila), „Maica și Pruncul” (Menţiunea a II-a – Gheorghe Parascan, Bacău), „Și fuiorul toarce dorul” (Menţiunea a III-a – Viorica Florian, Dărmănești, Bacău), „Așteptând la rând pentru a sufla în sobă” (Premiul pentru debut – Gabriela Băloiu, Onești, Bacău).

Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău a revenit, ex aequo, artistelor Maria Margoș (Bacău) şi Maria Kulcsar-Pârvu (Târgu Mureş), pentru lucrările „Dansul cailor”, respectiv „Sfințirea bucatelor de Paști”.

Foto: Amedeo Spătaru  

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri