Nu există politician care să nu mestece, în fața camerelor tv, explicații despre “digitalizare”, orice ar însemna acest termen. Toți îl mestecă, nimeni aproape nu știe cu ce se mănâncă, dar dă bine la publicul sătul de glumele vechi despre creșterea economică, indexarea pensiilor și drepturile cetățenilor europeni.
Și cum merge digitalizarea? O tânără mamă, al cărei copil a murit la câteva zile de la naștere, primește mesaje pe telefon că trebuie să-l aducă la vaccinat. Adică, după ce abia și-a revenit în fire, după câteva luni de jale, autoritățile republicii îi amintesc de această tragedie în modul cel mai sinistru și lipsit de empatie. Pentru că mesajul s-a repetat până când tânăra a pus mâna pe telefon și i-a luat la impins vagoane.
“Nu, noi nu avem nicio vină, e vina medicului de familie, că el ne-a dat datele”, zic ăia. Medicul de familie se jură că nu, că doar el a scris certificatul de deces. Dar autoritățile statului o țin pe a lor, că nu au nicio vină.
Mai vreți un exemplu? O femeie în vârstă dintr-o comună de la 40 de kilometri din Bacău încearcă să scoată niște bani de pe cardul soțului. Că așa de înaintată e digitalizarea, că la țară nu sunt bancomate, dar Statul trimite salarii, pensii și ajutoare pe card, ca să nu cumva să sărăcească băncile din lipsa de comisioane.
Banca, de stat, are trei bancomate pe zidul său, dar unul este vechi și nu mai funcționează ca lumea. Dar este ținut în funcțiune și – ghiciți ce se întâmplă? – înghite cardul. Femeia intră în bancă să solicite cardul sau măcar să-l blocheze. Nu se poate. O funcționară face bile, un șef face mișto de suma derizorie de pe card și dacă vrea să-l blocheze să facă bine să-l aducă pe soț să dea cu subsemnatul. Nici măcar nu i se spune că bărbatul poate suna la numărul special ca să solicite înghețarea contului. E dată afară din bancă și paznicul se pune stavilă când vrea să intre înapoi.
Veți spune că asta se întâmplă la stat. Nu; și la privat e aceeași situație, fie că e vorba de bănci sau de servicii de comunicații. Alt caz, cu o altă persoană în vârstă, venită să solicite un mic ajutor de la un furnizor național de comunicații mobile, la care avea abonament. Telefonul nu se mai conecta la Internet, dar tânărul de la ghișeu nici măcar nu s-a uitat să vadă despre ce e vorba, preferând să se joace pe telefon. Problema s-a rezolvat abia după ce persoana respectivă a ridicat vocea.
Trei cazuri absolut banale ale eșecului nu doar al digitalizării, ci și al unei lipse totale de empatie. Dacă în primul caz vorbim doar de prostie și fugă de răspundere, în celelalte este vorba despre un adevărat apartheid față de oamenii considerați de la periferia lumii digitale, un fel de Untermenschen care nu merită să fie băgați în seamă de tinerii frumoși și liberi conectați la conducta digitală.
