Noi, cei care n-am gustat viața cu toate ale ei prin străinătate, care n-am plecat să muncim pe acolo, să câștigăm mai bine și să trăim în stil german, englez, francez, canadian sau american ori, de ce nu, chiar în stil spaniol sau italian, doar am auzit de Diaspora românească din Occidentul dezvoltat. Și atât. Cu diasporenii ne-am mai întâlnit prin țară sau prin călătorii, poate chiar în familiile noastre de unde sigur cam toți avem pe câte cineva plecat să muncească și să trăiască în străinătate. Dar în lume sunt diasporeni și diaporeni.
Diasporeni vin acasă cu ceva bani, unii cu mai mult, alții cu mai puțin, unii se apucă de construit case arătoase sau chiar încep afaceri conform mentalității pe care au căpătat-o în Occident. Să recunoaștem, ne cam iau ochii, deși am aflat și noi, în atâția ani, că munca diasporenilor nu este una ca în sânul lui Avram. Totuși, să recunoaștem: oricum, ei își permit mai multe.
Aud, însă, tot din Diaspora, voci ale unor observatori inteligenți, doxați, care fac mare diferență între diasporenii români după țările prin care au ajuns. Un scriitor român de succes, din Spania, spune că nici vorbă să compari diaspora din Spania și din Italia cu aceea din Anglia, din Statele Unite, din Canada sau din Franța. Acolo, în Spania și Italia, ar fi o altfel de diasporă, una a mâinii de lucru ieftină, a unor oameni foarte ocupați și preocupați doar de grijile zilei de astăzi. Pe când în Canada sau în alte țări occidentale situația e un pic altfel.
Adică în Italia și în Spania a ajuns grosul românilor din categoriile simple, mai din rândul muncitorilor, dintre cei care știu doar să lucreze ca tractoarele sau ca roboții, să se bucure de câștig și cam atât. Pe când în Canada, în Anglia etc. au ajuns mai mulți dintre cei care au plecat din cauza unor regimuri politice nepotrivite și între ei mulți intelectuali.
În acest fel se pune și problema pentru alegerile politice din 2024: cum se vor mai adresa partidele din România diasporenilor și cum vor mai răspunde cei de pe acolo.
Opinia comentatorilor de care vorbeam este că partidele de la noi nu se prea interesează și nu au soluții pentru problemele reale ale diasporenilor. Partidele vin la ei cu o ofertă de vorbe goale, cu lozinci populiste. Și mai ales în Spania și Italia, de exemplu, discursurile politice extremiste, de dreapta sau de stânga, prind foarte repede. Însă partidele mari, care au ajuns la conducere, sunt prea mulțumite de ceea ce au obținut și nu-și fac mari probleme pentru alegerile din 2024.
