26 aprilie 2024
OpiniiEditorialDiaspora si iohannisienii… de stânga

Diaspora si iohannisienii… de stânga

Pentru cei care nu sunt captivii unei anumite emotii politice, victoria lui Klaus Iohannis n-a fost o surpriza de proportii, ci mai curând implinirea unei sperante care care fiinta la limita imposibilului.

Diaspora, cred, a avut rolul hotarâtor in obtinerea acestei victorii. Morala, credibila, foarte activa online, a cutremurat constiinte aflate in adormire. Diaspora noastra este una speciala, constituita mai ales din oameni haituiti (si post-decembrist). Haituiti de somaj, saracie, mizeria coruptiei politicienilor, de investitiile liliput in educatie si sanatate, de lipsa de perspective optimiste si de minciuna oficializata.

Existenta multora dintre cei din diaspora – ravasiti de dor, de grija copiilor sau parintilor lasati acasa – este, in multe situatii, una dramatica, intrucât, din motive stiute, ca român, in strainatate trebuie sa muncesti pe rupte pentru a te imprieteni cu un loc de munca. In mare parte, diaspora româneasca este rezultatul exilului fortat la care au condamnat-o politicienii. Si-atunci, de ce sa nu-i fie ascultat glasul?

Am vorbit, in ultimul timp, cu zeci de cunoscuti din diaspora. Mi-au spus ca nu i-a interesat discursul electoral al lui Victor Ponta, intrucât pentru politicienii români ar trebui inventat un detector special de minciuni. Ei au votat impotriva unui sistem pe care-l considera arogant, chiar dispretuitor pentru cetateanul infratit cu onestitatea si truda. In tara aceasta in care statisticile oficiale arata ca se fura cotidian 20 de milioane de euro, a avut loc, sub influenta diasporei, o a doua Revolutie.

In aceasta ecuatie a schimbarii, tinerii din tara au avut un rol important, dar n-au lipsit nici surprinzatoare segmente civice ale tuturor vârstelor.

Am intâlnit si cetateni pe care eu îi numesc… iohannesieni de stânga. Oameni care au fost/sunt chiar si membri ai unor partide precum P.R.M. sau P.S.D. au votat anti-Ponta. I-au dat lui Klaus Iohannis un cec in alb, gândindu-se la faptul ca mai rau decât este nu poate fi.

Habar n-am daca alesul Iohannis nu va fi strivit de cântecul de sirena al caracatitei politice mioritice. Deja, corul basescian ii ingâna ode languroase. O migratie de simpatie machiavelica este sesizata si in unele structuri politice pe care le credeai etern anti-iohanniste. Exista insa o achizitie certa: timpul manipularii desantate a electoratului a trecut. Aceasta este cea mai mare victorie a ultimilor 25 de ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri