25 aprilie 2024
ActualitateDezlegare la pește! Coadă la pescărie!

Dezlegare la pește! Coadă la pescărie!

În întâmpinarea Duminicii Floriilor ortodoxe, dezlegarea la peste a dus la… coada de la pescărie. Imaginile prezentate sunt din Piața Centrală Bacău, dar suntem siguri că și în alte pescării e la fel!

De Florii, anul acesta, duminică, 25 aprilie 2021, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. Duminica Floriilor se celebrează în duminica dinaintea Paștelui.

De Florii se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.



În ziua de Florii, oamenii duc la biserica ramuri de salcie, care sunt sfințite și puse apoi la icoane, la pomii fructiferi pentru a-i ajuta să rodească sau la ușa casei pentru a fi protejată tot anul. Conform credinței, ramurile ajută la tămăduirea bolilor, la belșug în gospodărie și sunt păstrate pe tot parcursul anului, până la următoarea sărbătoare de Florii.

În jur de 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Florii. Dintre cei sărbătoriţi, aproape 900.000 sunt femei, arată statisticile. Cele mai întâlnite nume la femei sunt Viorica, Florentina, Florica. Sunt și românce cu nume mai rare, precum Garofiţa, Micşunica, Panseluţa sau Crizantema.

La bărbați sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Florin, Viorel, Florian, cel mai des întâlnite, precum și cei botezați Trandafir, Bujor, Mărgărit sau Crin.

Tradiția spune că așa cum va fi vremea de Florii, tot așa va fi și în prima zi de Paște.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri