20 aprilie 2024
ContrasensDespre referendumul care este sau nu este

Despre referendumul care este sau nu este

Este extrem de interesant modul în care președintele Iohannis își pregătește referendumul. În vreme ce organizatorii consultării pe tema familiei au plecat de la întrebare și au obținut Referendumul, președintele procedează invers: vrea un Referendum dar încă nu are o întrebare.

Dacă lăsăm demagogia la o parte și suntem sinceri cu noi, o să recunoaștem o situație trasă la indigo cu cea provocată de Băsescu, la Referendumul despre Parlament. Pur și simplu, și Băsescu și Iohannis folosesc instituția consultării populare în scopuri pur politice.

În ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția, care spune că nu trebuie organizate referendumuri în același timp cu alegerile pentru a preveni politizarea lor. Dar, sfânta dublă măsură lovește din nou: când recomandările Comisiei sunt în favoarea lor, politicienii le declara sfinte, când nu-i avantajează, se fac că uită de ele.

La fel și în ceea ce privește costurile; să ne amintim câtă vâlvă s-a făcut pe seama cheltuielilor ocazionate de Referendumul pentru Familie și cum ni s-a povestit ce se putea face cu acei bani. Despre costurile referendumului promis de Iohannis nu se spune nimic.

Dacă va fi un referendum. Pentru că există o problema: tema Justiției a fost confiscată de USR, în vreme ce președintele vrea să bage cărbuni în cuptorul PNL.

O întrebare referitoare la celebrii “penali” ar mobiliza la urne electorat favorabil USR și nu PNL. De aceea nu există încă o întrebare și este foarte posibil nici să nu existe un referendum. Pentru că o fi referendumul convocat de președinte consultativ, dar electoratul nu prea face diferența.

Mai ales după ce i s-a spus cam de aceiași politicieni că referendumul referitor la numărul parlamentarilor nu a fost pus în aplicare deși, să ne înțelegem!, era tot consultativ și nu obligatoriu. Cu alte cuvinte, dacă se va organiza un referendum și rezultatul sau oricare ar fi el nu va fi pus în aplicare, cel care l-a convocat poate deconta politic acest lucru.

Ca să nu mai vorbim de celălalt coșmar, și mai mare: referendumul să fie invalidat prin neparticipare sau, mai grav, să fie respins…

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri