Când Ion Heliade Rădulescu spunea că ,,fără şcoală să nu aştepte nimeni nici părinţi buni, nici fii buni, şi prin urmare nici stat bine organizat şi bine cârmuit şi păstorit”, parcă adresa managerilor naționali actuali acel ,,Rușinică, rușinică!” Am fost vreo 45 de ani om al catedrei și nu împărtășesc paseismul celor care spun: ,,Ei, pe vremea mea se făcea carte, nu ca acum!” Sau care adaugă otrăvit: ,,Copiii și adolescenții de azi cochetează cu analfabetismul!” Îi invit pe aceștia să participe la un concurs de cultură generală cu un elev de clasa a III-a (sic!).
Asta nu înseamnă că elevii, studenții, părinții și slujitorii de azi ai Școlii nu resimt acut deplorabila atitudine a guvernanților față de Învățământ. Nu doar cronica subfinanțare a domeniului îi deranjează, ci și etern-lăturalnice promisiune a acestora că vor respecta statutul Spiritului.
Clase supraaglomerate, școli fără medici, autorizații sanitare și apă potabilă, manuale școlare care apar când pot, lecții online cu statut incert, promovarea unora care n-au urmat nici cursuri online, protecție anti-pandemică jalnică, manageri provizorii-provizorii-provizorii, statutul de Cenușăreasă (care nu-și mai găsește condurul) pentru dascăli, secătuirea resurselor didactice, încurajarea ,,fabricilor de diplome” universitare și a celor care vând doctorate, mimarea exigenței (iar!) la examenele naționale, lipsa perspectivei de integrare socială a absolvenților și toate celelalte răni cronice pe care le cunoașteți sunt privite cu perfidie de către ticăloșii prosperi ai politicii, cerșetori de voturi pe care eu îi numesc mereu criminali ai Spiritului, eșecuri ale ființării, farsori ai credinței care au creat prin manipulare o țară în care miluirea cu ajutoare sociale a trândavilor aduce mai multe voturi decât investiția în Spirit.
Ne aflăm, desigur, într-un moment în care trebuie să reconstruim Speranța și în Învățământ. Inteligența nativă a copiilor și pasiunea acelor dascăli care n-au nimerit din întâmplare la catedră sunt motive excelente pentru fundamentarea optimismului. Ticăloșii despre care v-am vorbit, avortoni ai Nimicului, nu pot da tonul istoriei.
