26 aprilie 2024
OpiniiEditorialDespre ipocrizie si lacomie

Despre ipocrizie si lacomie

Tarile civilizate din intreaga lume sarbatoresc, pe 22 mai, adica astazi, diversitatea biologica, diversitate care inca exista, e naturala si trebuie mentinuta, asta daca vrem ca si nepotii nostri sa beneficieze de aceasta minunata planeta verde-albastra.

Sarbatoresc e un fel de a spune, caci nu prea avem motive de bucurie. In fiecare an, de Ziua Diversitatii, o noua tema de dezbatere atrage atentia asupra pericolelor care ameninta sau chiar zguduie echilibrul mediului in care traim. Sunt aduse in discutie schimbarile climatice, topirea ghetarilor, diminuarea surselor de hrana, risipa de apa s.a.m.d. Celebram diversitatea, dar actionam impotriva ei.

Organizam simpozioane, expozitii foto, dezbateri, ceea ce nu e rau, insa e insuficient. Pe masura ce evolueaza pe calea tehnologizarii totale si a obtinerii confortului absolut, specia umana e caracterizata tot mai mult de ipocrizie, lacomie si lipsa de intelepciune. Vorbim despre efectele grave ale poluarii, prezente si viitoare, dar lansam rachete, facem troc cu portiile de oxigen pe care ni le daruieste padurea, construim combinate, extragem gaze de sist, intoxicam pamântul cu izotopi radioactivi si il sufocam cu resturi de plastic.

In acest timp, apar tornade unde nu s-au mai format niciodata, precipitatiile depasesc previziunile meteorologilor, Dunarea iese din matca, zone intinse din Europa sunt inundate, iar, pe alte continente, e canicula sau ingheata ploaia.

Specialistii fac studii despre poluare si simulari, iar bogatii lumii se joaca cu armele nucleare si defriseaza zonele verzi, distrugând specii sau alungându-le din arealul lor. Avertismentele ecologistilor si acuzatiile pe care acestia le aduc oamenilor de afaceri care strica natura si guvernelor care inchid ochii nu produc efecte care sa conteze.

Un raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbarea Climei arata ca efectele vor fi catastrofale: inundatii, valuri de canicula, seceta, foamete, epidemii. Soselele se vor topi din cauza caldurii, agricultorii vor saraci din cauza lipsei apei, dar cel mai mult vor suferi marile orase, in care aerul va deveni irespirabil, iar hrana va fi foarte greu de obtinut. Semnele se vad deja, sustin specialistii.

Cresterea economica a incetinit, iar combaterea saraciei e un obiectiv tot mai dificil de realizat. Gonind dupa prosperitate vom agoniza si vom disparea, caci pe o planeta vlaguita, in care sursele vii au fost distruse si ciclul nu mai poate fi reluat, nu vor exista invinsi si invingatori.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri