Interviu cu arh. Dan Ababei, președintele Filialei teritoriale Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România
În 2026, Ordinul Arhitecților din România marchează 25 de ani de la constituire. Este un moment de bilanț pentru o profesie care are un rol esențial în felul în care arată și funcționează orașele, dar și un prilej de a privi spre viitor. La Bacău, aniversarea OAR se suprapune peste o discuție mai amplă despre identitatea orașului, despre patrimoniu, despre arhitectura contemporană și despre responsabilitatea celor care proiectează spațiul în care trăim.
Despre toate acestea am stat de vorbă cu arhitectul Dan Ababei, președintele Filialei Teritoriale Bacău-Neamț a OAR.
— Domnule arhitect Dan Ababei, OAR împlinește 25 de ani. Ce înseamnă această aniversare pentru dumneavoastră, pentru comunitatea arhitecților și pentru organizația pe care o reprezentați?
— Cred că, înainte de toate, este un moment de reflecție. Un sfert veac de existență ne dă ocazia să privim în urmă și să vedem ce și-au dorit membri fondatori, să vedem ce am reușit să realizăm până acum, cât și să privim spre viitor, să ne găsim locul și rostul în această societate digitală accelerată, care trebuie să menționez, nici nu era de conceput acum 25 de ani.
Această aniversare de sfert de secol de existență, timp în care am adunat experiență și cunoștințe, este un prilej de a ne deschide către comunitate, una dintre direcțiile importante de viitor ale organizației. O organizație pe care o dorim mai prezentă și mai implicată în viața cotidiană, ceea ce, trebuie să recunosc, presupune mult efort, răbdare și timp, dar suntem încrezători că vom reuși alături de comunitatea arhitecților, baza organizației noastre.
Pentru mine este o onoare să reprezint Ordinul Arhitecților la acest moment aniversar. Printr-o întâmplare a sorții, anul acesta, ziua de 5 octombrie marchează atât Ziua Mondială a Arhitecturii, cât și ziua în care, în urmă cu 25 de ani, comitetul de inițiativă a pus bazele filialei teritoriale Bacău-Neamț. Filiala noastră s-a înființat la câteva luni după constituirea, în contextul legii 184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect, a Ordinului Arhitecților din România în cadrul conferinței din iulie 2001 ce a avut loc la București, act prin care arhitecții și-au primit dreptul de a-și organiza instituțional propria profesie.
Anul 2026 reprezintă, pentru Ordinul Arhitecților din România, un moment festiv. Cei 25 de ani au fost aniversați la nivelul întregii organizații, în cele 22 de filiale, printr-o multitudine de evenimente: tururi ghidate, expoziții, conferințe profesionale, concursuri de proiecte, proiecții de film, lansări de carte, treasure hunt etc., marcate, așa cum este și firesc, în preajma Zilei Mondiale a Arhitecturii.
În filiala noastră, am dorit să ne facem cunoscută aniversarea printr-un alai de evenimente: un tur ghidat printre câteva dintre reperele municipiului Bacău-Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău cu Muzeul de Artă, Palatul Administrativ, Biblioteca Județeană, Centrul de Cultură George Apostu; expoziția tinerilor arhitecți, promoțiile 2022-2026; expoziții de sculptură; expoziția elevilor de la Colegiul Național de Artă George Apostu sub îndrumarea prof. arh. Iuliana Geliman. Momentul artistic ”Românescul dor” a fost susținut de Gabriela Iștoc, soprană, și Oanda-Aida Avram la pian.
Profit de acest moment pentru a mulțumi partenerilor și colaboratorilor noștri care ne-au fost alături în marcarea acestui moment de referință în istoria organizației: Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău, Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului Bacău, Biblioteca Județeană C. Sturdza Bacău, Centrul de Cultură George Apostu Bacău, artiștilor, mass-mediei, membrilor filialei și tuturor participanților.
Care considerați că au fost cele mai importante momente din evoluția filialei Bacău-Neamț a OAR?
Organizația noastră a crescut din 2001, de la 84 de membri fondatori, până astăzi la peste 330 de membri. Mi-ar fi greu să stabilesc o ordine a importanței evenimentelor din filiala noastră, dar pot să enumăr câteva: expozițiile tinerilor arhitecți, evenimente periodice la care sărbătorim primirea noilor membri cu drept de semnătură și aș menționa că suntem singura filială care le organizează; proiecte finanțate din timbrul de arhitectură, precum Forumul zonal de arhitectură și urbanism Moldova Reper 2030, la care am fost prima filială care a deschis dialogul către colegii arhitecți din Republica Moldova și din Ucraina; Concursul re:START Bacău, primul concurs de idei organizat în filială împreună cu OAR concursuri, la care ne-am bucurat de participarea arhitecților din toate colțurile țării; participarea la dezbaterile periodice de actualizare a documentațiilor de urbanism; parteneriate cu instituții publice, de cultură, de învățământ, societatea civilă și multe alte expoziții realizate sau itinerante de-a lungul anilor.
— Cum s-a schimbat profesia de arhitect în România? Dar statutul arhitectului în societate? Care mai este rolul arhitectului în societatea de astăzi?
— La fel ca întreaga societate, profesia noastră a fost și este într-o continuă transformare. Din păcate, așa cum se întâmplă în mai toate profesiile, statutul arhitectului a suferit o perioadă de declin, în era social-media pare uneori că argumentele solide își pierd valoarea în fața convingerilor proprii. Cu toate acestea, rolul arhitectului în viața fiecăruia rămâne unul semnificativ, fie că asta se întâmplă conștient sau nu. Orice pas pe care îl facem este pe lângă sau printr-un edificiu rămas în urma creației unui arhitect și, chiar și cu tot avansul AI-ului, acest aspect nu se va schimba curând, arhitectura nu înseamnă doar să desenăm frumos, arhitectura are mereu ca scop final un spațiu fizic, un obiect real, nu digital.
— Cum ați descrie, din punct de vedere arhitectural, Bacăul?
Așa cum este cazul orașelor care au o oarecare vechime, fiecare etapă istorică a societății rămâne înscrisă în arhitectura orașului. Cu cât etapa respectivă a avut un impact mai mare, fie că a fost unul bun sau nu, cu atât este mai clar vizibilă și în arhitectura orașului și poartă urmele evoluției societății. Orice oraș este ca un organism viu, într-o continuă evoluție, în care găsim diferite stiluri și influențe arhitecturale.
Perioada comunistă și-a pus amprenta asupra orașului, marea majoritate a construcțiilor din acea perioadă sunt imobile de locuințe colective, atunci s-a produs o urbanizare accelerată a orașului iar asta se vede în ceea ce aș numi arhitectura ”utilitaristă” a construcțiilor. Din păcate, eforturile arhitecților la nivel estetic din acea perioadă au fost distruse în bună parte de ”polistirenizarea” anilor 2000. În această mare masă avem o serie întreagă de obiective, atât cu importanță istorică și arhitecturală, cât și unele de factură recentă care ne fac cinste.
— Un reper important al Bacăului este Palatul Administrativ. Cum vedeți relația dintre restaurare și viața contemporană a unei clădiri?
— Reabilitarea Palatului Administrativ era un proces mult așteptat și necesar. Această reabilitare dă ocazia să fie din nou pus în valoare ca obiectiv al orașului, cât și afectiv, din perspectiva celor care îl utilizează, dar și a celor care tranzitează zona. Orice construcție este vie și devine importantă cu cât mai mulți oameni sunt atașați de aceasta.
Apreciez inițiativa Instituției Prefectului de a organiza tururi ghidate prin Palatul Administrativ și de a pune astfel în valoare un obiectiv de patrimoniu și cred că o deschidere a acestui edificiu către publicul larg, prin diverse evenimente, ar putea aduce plusvaloare atât palatului, cât și întregului oraș.
— Filiala Bacău-Neamț a OAR a fost implicată în concursul re:START BACĂU, dedicat revitalizării centrului municipiului. Ce spune acest proiect despre nevoile orașului?
— În primul rând aș vrea să menționez că acest concurs de idei a fost organizat de Filiala teritorială Bacău-Neamț a OAR împreună cu OAR Concursuri, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. Acesta a fost finanțat parțial prin timbrul de arhitectură și a fost parte a proiectului cultural Forumul zonal de arhitectură și urbanism Moldova Reper 2030.
Concursul a pus în discuție centrul orașului ca un spațiu comun sau ca o înșiruire de spații publice și mai puțin prin însumarea clădirilor din zonă.
Obiectivul principal al concursului a fost zona Parcului Catedralei, cu o extindere către toată zona centrală și o redefinire prin prisma băcăuanilor a limitelor acesteia. Cele mai bune idei transmise de concurs au fost premiate și sunt idei care pot fi implementate în redefinirea viziunii generale pentru o strategie de dezvoltare urbană care ar putea fi adoptată de municipiul Bacău odată cu reînnoirea documentelor strategice de urbanism.
— Dacă vorbim despre arhitecți, cine sunt personalitățile care au lăsat urme în Bacău?
— Arhitecții își lasă amprenta prin edificiile pe care le creează și în Bacău avem o serie întreagă de edificii create de arhitecți consacrați, fie că vorbim de George Sterian, a cărui casă o putem admira și astăzi pe strada Mihai Eminescu, sau de Paul Petriciu, ale cărui planuri au stat la baza realizării Palatului Administrativ de astăzi, sau de Gheorghe Nicolae Ionescu-Berechet care a proiectat clădirea care găzduiește astăzi Teatrul Bacovia, Liviu Niculiu care a realizat complexul în care astăzi găsim Centrul de Cultură George Apostu. Avem însă și o serie întreagă de arhitecți a căror urmă s-a pierdut în negura timpului, astfel că unele construcții cum sunt Casa Anania, Casa Cancicov sau Sinagoga Mare din Bacău au autori incerți sau necunoscuți. Lor li se adaugă arhitecți de factură mai recentă cum este Constantin Dobrescu, autorul Casei de Cultură din Bacău și mulți alții, poate mai puțin cunoscuți, care totuși au avut un aport major la dezvoltarea coerentă a orașului, dar pentru care lipsește distanța critică necesară unei evaluări corecte.
— Dacă am pomenit despre arhitecții care au lăsat urme în Bacău, cum vedeți generația tânără de arhitecți?
Generația mai tânără de arhitecți are multă energie, multă vervă, își dă silința să nu fie doar un bun profesionist, ci și un membru activ și implicat al societății și trebuie să recunosc că asta îmi dă speranță pentru profesia noastră pe viitor.
— Ce rol poate avea OAR în transformarea orașului?
Rolul nostru este să aducem competență profesională, să promovăm calitatea și să facilităm dialogul. Cred că organizația trebuie să fie mai prezentă în spațiul public, să aibă o mai bună vizibilitate, să învățăm să comunicăm mai bine și mai pe înțelesul tuturor. Arhitecții trebuie să explice, să vorbească despre oraș într-un limbaj pe care oamenii să-l înțeleagă.
PROPUNERE: FOTOGRAFII POST-EVENIMENT
— Dacă ar fi să rezumați cei 25 de ani ai OAR într-o singură idee, care ar fi aceasta?
În 25 de ani, Ordinul Arhitecților din România a demonstrat că este un partener competent și deschis la dialog în dezvoltarea coerentă, durabilă și sustenabilă a mediului în care trăim. Încă nu am transmis ce tot ce aveam de oferit, încă 25 de ani de acum mai departe nu sunt suficienți.




















