2 mai 2024
HomeActualitateDeputatul Cristian Paul Ichim: "România e departe de a fi perfectă, dar...

Deputatul Cristian Paul Ichim: “România e departe de a fi perfectă, dar România poate fi mândră astăzi cu alegerea sa de a fi parte a Europei democrate”

La fiecare 1 Decembrie sărbătorim Marea Unire și o facem fiecare în felul nostru. Ne gândim la România Mare și la actul Unirii, fără a ne concentra în mod special atenția și pe războiul care a precedat și influențat actul politic ce a stat la baza țării noastre, așa cum este ea astăzi. Dar noi, cei din județul Bacău, nu putem ignora acest aspect al istoriei noastre pentru că, pe aici a trecut linia frontului în care s-au dus bătălii sângeroase care ne-au lăsat multe cimitire militare. Poate că trecem uneori pe lângă ele uitând că acolo și-au găsit pacea mulți eroi din toate colțurile țării. Iar în unele dintre aceste cimitire sunt înmormântați și sute sau mii de militari din armatele europene care în urmă cu o sută de ani și-au sacrificat viața într-un război crud și nemilos.

Cred că e important să privim adevărul în față în această zi atât de importantă pentru România. Suntem un stat puternic și mare pentru că am luptat cu vitejie și patriotism în Primul Război Mondial. Suntem o țară pentru toți românii pentru că am suferit în cel de-al Doilea Război Mondial, când una din mizele est-europene a fost ciuntirea României. Sunt două războaie în care europenii au luptat între ei și sunt două războaie care au produs milioane de victime. Noi, România de astăzi, suntem ceea ce suntem și ca rezultat al acestor conflicte dureroase și trebuie să fim conștienți de acest fapt.

România e departe de a fi perfectă, dar România poate fi mândră astăzi cu alegerea sa de a fi parte a Europei democrate. Noi suntem astăzi din nou de partea bună a istoriei și trebuie să ne respectăm decizia de a fi parte a unei Europe care a înțeles că autodeterminarea politică și bunăstarea economică vin din valorile democrației adevărate. Noi trăim astăzi într-o țară imperfectă, dar sigură, pentru că am ales să fim parte a unei Europe care a muncit din greu ca să șteargă urmele unor vremuri în care lipsa de respect și puterea discreționară schimba destinele unor cetățeni nevinovați.



Astăzi, în această zi de sărbătoare, privim cum unii oameni din politica noastră încearcă să mânjească apartenența noastră la valorile europene, încearcă să semene neîncredere și teamă. Avem politicieni populiști care și-ar dori să ne vadă afară din Uniunea Europeană și care prin minciuni și dezinformare încearcă să ne schimbe destinul istoric.

Ei bine, acești oameni nu fac decât să mânjească memoria celor care au căzut pe câmpurile de bătălie din Primul Război Mondial, ei sunt politicieni care nu au nici un respect pentru generația care a luptat pentru Marea Unire și a sfârșit în pușcăriile comuniste. E nevoie să ne sărbătorim eroii și să le mulțumim prin a respecta ceea ce ne-au oferit. E nevoie să respectăm România și să construim o țară democratică și onestă cu cetățenii ei. Dacă vrem să sărbătorim ceea ce înseamnă 1 Decembrie pentru România e important să recunoaștem ce am făcut bine și ce am făcut greșit și să muncim pentru a lăsa copiilor noștri o țară mai bună decât cea pe care am primit-o.

Vreau ca generația copiilor noștri să fie mândră de ceea ce am reușit să facem noi pentru ei și să nu își mai dorească să plece din țară pentru un salariu mai bun. România nu poate fi o țară pe care cetățenii ei să o părăsească pentru că nu au școli și spitale. Dacă acest lucru s-a întâmplat în ultimii 30 de ani, asta înseamnă că am greșit cu toții. Nu vreau să trăiesc cu sentimentul eșecului, ci cu cel al muncii bine făcute. De aceea, sunt atât de exigent chiar și astăzi, când e o zi de sărbătoare. Bucuria unei zile simbolice pentru noi toți mă face și mai responsabil ca politician care are o datorie permanentă față de concetățenii săi.
Așa că vreu să vă urez tuturor ”La mulți ani!” și în același timp să îmi doresc pentru noi toți ”Mult spor la muncă!”.

România zilei de mâine nu se va construi singură.

Cristian Paul Ichim
deputat de Bacău

Alte titluri
Alte titluri

 Un spectacol încântător despre puterea binelui

Din „blânda, așezata, nobila Moldovă”, care a dăruit culturii...

Pe 9 sau pe 10 mai?

În fiecare an, calendarul ne aduce aminte de momente...

Bărbat în vârstă agresat, au intervenit jandarmii băcăuani

În această după-amiază, un echipaj din cadrul Inspectoratului de...

Ultimele știri