25 iulie 2024
ActualitateDeputatul Cristian Paul Ichim îi cere președintelui Iohannis să nu promulge legea...

Deputatul Cristian Paul Ichim îi cere președintelui Iohannis să nu promulge legea cu dezincriminarea evaziunii

“Proiectul de lege inițiat de Ciucă și Ciolacu, care propune dezincriminarea evaziunii fiscale, se află acum în fața președintelui Iohannis pentru promulgare și trebuie să fie OPRIT.
Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților anul trecut în decembrie, grație unei majorități asigurate de partidul unic comasat. Conform acestui proiect, cei care săvârșesc infracțiuni de evaziune fiscală în sume cuprinse între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar restituie banii, rămân nepedepsiți.
Această inițiativă subminează eforturile României de combatere a evaziunii fiscale și ar putea genera o imensă gaură în bugetul țării, amenințând să transforme țara într-un paradis al marilor evazioniști. Asta pare să fie specialitatea comasaților, dacă ne gândim cât de mare este deficitul bugetar al țării și ce sume imense avem la capitolul datorie de stat.
Am votat împotriva acestui proiect de lege, alături de colegii mei din partidul REPER, și sper că președintele Iohannis va conștientiza gravitatea situației și va refuza să promulge acest proiect de lege. În calitate de președinte, este responsabilitatea domniei sale să apere integritatea sistemului judiciar și să nu permită adoptarea unor legi care să slăbească lupta împotriva corupției și evaziunii fiscale.
Domnule Iohannis NU promulgați această lege!”
Deputat Cristian Paul Ichim


spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri