8 mai 2024
SportDependenți de...Independent

Dependenți de…Independent

Înființată anul trecut, de un grup de suporteri „galben-albaștri”, Brigada Independent are drept scop renașterea fenomenului ultras în Bacău. Spre deosebire de alte facțiuni, această brigadă se autofinanțează și și-a făcut un titlu de onoare din a nu profera injurii în săli și pe stadioane

Cu FCM Bacău în suflet

Face să-i auzi. În Sala Sporturilor sau pe stadioane, atâtea cât au mai rămas ele prin județ și prin țară: „Ba- că-ul! Ba-că-ul! Ba-că-ul!”. Și merită să-i asculți. La o cafea sau-de ce să fim ipocriți?- la o bere: „Ne-am înființat pentru a încuraja sportul băcăuan. Dorința noastră este de a renaște fenomenul ultras în Bacău. Și am vrea să se mai știe două lucruri importante despre noi. Unul: nu cerșim bani. Nici vorbă, noi ne autofinanțăm. Și doi: noi nu avem treabă cu Robert Olandezul”. „Noi” sunt ei, Brigada Independent. Înființată în urmă cu un an, pe 30 aprilie (pe toate stickerele lor vei găsi, invariabil „since 2017”), Brigada Independent aduce culoare în peisajul ultrașilor băcăuani. La drept vorbind, culorile sunt două: galben și albastru. „Am crescut cu FCM Bacău în suflet. Și nici nu putea fi altfel de vreme ce tata m-a luat încă de la doi ani cu el pe stadion pentru a face galerie echipei orașului”, povestește unul dintre liderii Brigăzii Independent, Ionuț Alexandru Pletosu, zis Creastă.



 

Mai puțini, dar mai buni

Ionuț este fiul lui Lucian Pletosu, unul dintre cei mai respectați suporteri băcăuani din toate timpurile. Dispărut dintre noi în 2009, Lucian i-a transmis feciorului său pasiunea pentru galerie. Și, laolaltă cu ea, motto-ul: „Uniți mereu”. „Am decis să-mi fac o Brigadă așa cum avea tata, dar la dimensiuni mai mici”, mărturisește Creastă. Și tot el explică motivul pentru care numărul „independenților” nu este unul foarte ridicat: „Suntem ceva mai mult de 30. La drept vorbind, puteam ajunge destul de lejer la o sută, dar mizăm pe calitate, nu pe cantitate. Toți membrii noștri sunt selectați cu grijă. Toți avem locuri de muncă și toți scoatem bani din propriul buzunar pentru a finanța deplasările sau realizarea diferitelor materiale: bannere, stickere, eșarfe, tricouri și steaguri. Din acest motiv am și decis să ne numim Independent; pentru a arăta că nu depindem de nimeni și nu facem jocul nimănui. Totodată, avem un crez comun: nu înjurăm la meciuri și nu scandăm mesaje huliganice”.

Un sticker de dat la schimb

Fondatorii Brigăzii Independent sunt Creastă și Luci Ursu. La scurt timp li s-a adăugat Ionuț. „Ne-am cunoscut făcând schimb de stickere. Eu creasem sticker-ul «În Bacău doar FCM», Creastă avea primele exemplare cu logo-ul Independent: cel cu on tour, cel cu «Născuți și crescuți anti-Piatra», cel cu «Ștefan cel Mare». Ne-am întâlnit, am schimbat stickere și am băut o bere. La plecare, Brigada Independent avea un membru în plus”, își amintește Ionuț. Ulterior, s-au adăugat ceilalți. Diana și Andreea, singurele fete din grup, Edi și Corleone, Radu și Alex, Cristi și Coman, Cip și Iulian, Adi și Mădălin, Butoaie și Neamțu, Bețivul și Pitbull. Suporteri mai vechi sau mai noi. Dintre cei vechi, fac parte Tilică și Corsicanul. „M-am bucurat foarte mult când Creastă a pus pe picioare Independentul. M-am alăturat imediat brigăzii, mai ales că și eu am fost crescut ca suporter de Lucian Pletosu”, spune Corsi. Toamna trecută, când Corsicanul s-a îmbolnăvit grav și a ajuns in spital, Brigada Independent a afișat la meciul cu Nicolae Bălcescu următorul banner: „Fă-te bine, Corsicane, te-așteptăm pe stadioane”. „Mesajul m-a emoționat teribil”, recunoaște Corsicanul.

Au cucerit Piatra

Logo-ul Brigăzii Independent a fost conceput de un prieten al lui Creastă. Are ca figură centrală un chip pe jumătate acoperit de o cagulă purtând emblema FCM Bacău. „Cagula simbolizează diferența dintre persoana pe care o cunoști în viața de zi cu zi și cea pe care o vezi prezentă în galerie, la meciuri. Cât despre emblema FCM Bacău, cred că orice explicație e de prisos”, spune Creastă, care și-a tatuat logo-ul pe omoplatul stâng. Alți doi membri ai Brigăzii Independent și-au făcut tatuaje identice. Corleone în zona abdominală, Corsicanu pe gambă. Pe toate eșarfele galben-albastre ale Brigăzii se regăsește, normal, logo-ul, dar și inscripția „Născuți și crescuți anti-Piatra”. Înfrățiți cu Romanul, „independenții” sunt dușmanii de moarte ai Ceahlăului Piatra Neamț. În urmă cu câteva luni, pietrenii i-au provocat pe băcăuani pe un cont de socializare. Brigada Independent a strâns pumnii, a răspuns provocării („noi venim 10 inși, voi strângeți-vă 20 și vom vedea cine-i mai tare”) și au plecat la Piatra. Sub Pietricica, nici urmă de rivali. Totuși, oamenii noștri n-au bătut drumul de pomană până la Piatra Neamț. Au umplut tot orașul (inclusiv stadionul „Ceahlăul”) cu stickere și mesaje ale Brigăzii Independent.

Prieteni pe viață

În urmă cu o săptămână, „galben-albaștrii” au ajuns în Giulești, pentru amicalul dintre Academia Rapid și ACS Gauss Bacău. „Suntem a doua brigadă ce a mers în Giulești după o echipă de Liga a IV-a. Primii au fost cei de la CSA Steaua”, se mândresc Creastă, Luci și Ionuț. Brigada Independent a mers în Grant pe urmele Gauss-ului, echipă care ar urma să devină din vară și în acte FCM Bacău 1950. „Noi îi susținem, dar pentru asta, ei trebuie să obțină palmaresul FCM Bacău”, au condiționat „Independenții”. Și dacă nu-l obțin? „Noi nu putem ține cu altă echipă decât FCM Bacău. La celelalte sporturi susținem toate echipele orașului, dar la fotbal – exceptând fetele de la «Pisicile Roșii» – nu avem glas decât pentru FCM Bacău”, este poziția ferma a Brigăzii Independent. „Așa cum aminteam, suntem uniți în orice. În fiecare weekend ne strângem, chiar dacă nu este vreun meci. Suntem o familie”, spune Creastă, care adaugă: „Chiar dacă, prin absurd, Brigada Independent va dispărea, prietenia dintre noi ne va ține uniți”. Din boxe se aude piesa machedonilor de la Alb și Negru „Un trandafilu creaști la firida mea”. „Independenții” cântă și aplaudă. Refrenul este dublat de „Ba-că-ul! Ba-că-ul! Ba-că-ul!”. Zău că face să-i auzi. Și să-i cunoști.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri