20 aprilie 2024
ActualitateDemocratii isi imping nevestele in functii / Poluare politica la Mediu

Democratii isi imping nevestele in functii / Poluare politica la Mediu

Invazia oamenilor politici si a rudelor de politicieni ai puterii in institutiile statului continua cu o inversunare tot mai mare. Cea mai importanta amploare o are politizarea cu reprezentanti ai Partidului Democrat. Dupa ce apropiati ai lui Vasile Nistor, presedintele PD Bacau, au ajuns directori de directii descentralizate, a venit randul esalonului al doilea sa fie infiltrat politic. Si, cand democratii au chiar in propriile camine sotii competente, concursurile devin floare la ureche.

Legislatia nu mai da liber la ocuparea posturilor decat prin concurs, dar si acest filtru s-a dovedit de nenumarate ori o simpla formalitate. Institutia vizata acum de PD este Agentia Regionala de Mediu. Aceasta institutie va gazdui o entitate care se va ocupa de proiecte de mediu finantate de Uniunea Europeana (UE), dupa integrare. Este vorba despre Directia de Management a Instrumentelor Structurale (DMIS), din cadrul Agentiei, dar subordonate direct Ministerului Mediului. Aici au fost scoase la concurs 18 posturi.

Surorile competente



Procedura s-a facut in procedura de urgenta, concursul fiind anuntat doar cu zece zile in avans, fata de 30, cat prevede legislatia pentru cazurile &#8222normale”. Toate bune si frumoase, pana cand doua dintre posturile libere i-au suras deputatului democrat Liviu Miroseanu. Presedintele executiv al PD Bacau nu si-a dorit pentru el sa lucreze la DMIS, ci a gasit persoane suficient de competente chiar in familia sa. Este vorba despre sotia si cumnata deputatului democrat Liviu Miroseanu, adica Evelina Gabriela Miroseanu, respectiv Laurentia Cristina Gabriela. Cele doua sunt surori, Miroseanu avand 33 de ani, cu trei mai multi decat Suru.

Concursul a fost organizat de o comisie venita chiar de la Bucuresti si condusa de Silviu Stoica, director general in Ministerul Mediului. El a negat, pentru DESTEPTAREA, orice interventie politica in favoarea vreunui candidat. &#8222Nu mi s-a dat o tema de casa. Pe mine nu m-a sunat nimeni”, ne-a declarat Stoica.

&#8222Se stia de foarte mult timp ce va urma”

Pe data de 6 martie, s-a desfasurat proba scrisa, iar cei care au obtinut minimum 50 de puncte (din 100 posibile) s-au calificat la interviul programat pentru azi. Evelina Gabriela Miroseanu a candidat pentru postul de sef de birou, fiind admisa cu 66,5 puncte. Pentru un post similar, dar la alt serviciu, a fost admisa si Laurentia Cristina Suru, care a reusit 54,0 puncte. Seful comisiei de examen, Silviu Stoica, ne-a spus ca frauda ar fi imposibila, testele fiind de tip grila. Stoica a mai declarat ca intelege suspiciunea creata in jurul reusitelor rudelor deputatului PD, dar a sustinut ca nu a cunoscut dinainte niciun candidat.

Contactat telefonic, sotul si cumnatul candidatelor, deputatul Liviu Miroseanu, nu s-a declarat surprins de interpretarea politica a concursului. &#8222Eu personal n-am fost de acord. Era de la sine inteles ca vor aparea discutii. Insa, nu am avut ce face. Au si ele cariera lor. Cumnata lucreaza in Agentia de Protectia Mediului de peste zece ani, iar sotia mea de aproximativ sapte ani la Protectia calitatii apelor. Nu am avut ce sa le spun. Probabil le-a venit usor. E o legislatie pe care lucreaza de ani de zile”, ne-a explicat deputatul democrat Liviu Miroseanu. Sotia acestuia a precizat ca in favoarea ei nu s-ar fi facut interventii. &#8222Indiferent de rezultat, vreau sa-mi demonstrez mie ca pot”, a mai spus Evelina Gabriela Miroseanu.

Ea a recunoscut ca, intr-un fel, a fost avantajata fata de alti candidati. &#8222De concurs, am aflat acum doua saptamani. Dar, lucrand in sistem, se stia de foarte mult timp ce va urma”, ne-a mai spus sotia deputatului.

Miza pentru posturile din DMIS este enorma, intrucat, in perioada 2007-2013, UE va aloca Romaniei fonduri structurale de peste patru miliarde de euro. Sumele vor fi acordate pe proiecte, de a caror desfasurare va raspunde chiar Directia asaltata de candidatele PD.

Femeile de la PD au facut o pasiune pentru scaune inalte

Sotiile politicienilor de la PD Bacau sau oricine a avut o legatura mai mult sau mai putin de rudenie cu acestia si-au facut o obisnuinta sa acceada in functii cheie si bine platite de la buget. Numai cine n-a vrut nu s-a cocotat pe un fotoliul de sef de institutie publica. Debutul a fost unul in forta. Dupa castigarea alegerilor, Tudorita Lungu, una dintre apropiatele lui Vasile Nistor a fost numita director la Directia Apelor Siret. A urmat sotia altui lider PD, consilierului municipal Adrian Popescu. Mihaela Popescu a ajuns director general la Directia Judeteana de Sanatate Publica. Nici sotia lui Constantin Draganuta, Viorica, nu s-a putut abtine. Pentru ca nu a putut trece peste Maria Tioc, s-a multumit si cu o functie mai mica, dar pe unde trec foarte multi bani publici, cea de director executiv adjunct (Contractari) la Casa de asigurari de Sanatate Bacau.Scris de Catalin BEJAN / Florin POPESCU

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri