Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a primit vizita unei importante delegații chineze din provincia Jiangxi, condusă de Li Hua Dong, vice-președintele Conferinței Consultative Politice Populare și președinte al Asociației pentru Știință și Tehnologie din Provincia Jiangxi.

Alături de președintele Consiliului Județean, s-au aflat primarul Bacăului, Cosmin Necula și administratorul Județului, Valentin Palea.

Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii oficiale au fost dezvoltarea relațiilor economice și comerciale bilaterale, precum și stabilirea unei strategii comune privind schimburile academice, de formare a personalului, în special pe componentele culturală, de bioinginerie, kinetoterapie și despre posibile colaborări privitoare la activitățile științifice.



Au fost prezentate oaspeților chinezi oportunitățile de investiții ale județului nostru, precum și domeniile de interes.

S-a convenit că parteneriatele dintre mediul de afaceri românesc și cel chinez trebuie încurajate, în beneficiul tuturor factorilor sociali implicați.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"