18 aprilie 2024
OpiniiEditorial(Deh)Politizarea sportului

(Deh)Politizarea sportului

Înainte de 1989, vreme de aproape jumătate de veac, cuvântul partidului (partidul unic, se înțelege) era literă de lege. Iar unde-i lege, nu-i tocmeală. Nimic nu funcționa fără o conștiință politică adecvată menită să făurească societatea socialistă și să formeze omul nou. Iar fără indicații prețioase, nu puteai bate ca lumea nici măcar un amărât de corner. Sigur, sistemul a creat rezultate sportive irepetabile, dar a produs și monstruozități.

Circulă și acum povești simpatice (și cât se poate de reale) cu generali și miniștri care debitau nerozii de tipul „bun, tovarăși, s-a reușit un rezultat de 10.58 la suta de metri, dar, cu o mai atentă pregătire, avem convingerea că se va putea obține chiar un 11.58” sau „data viitoare să aveți grijă ca echipa de volei să câștige mai clar, cu patru sau cinci la zero și nu doar cu 3-1”. Și fiindcă vremurile cereau să se facă economii pe toate planurile, un șef a decis, înaintea unei deplasari în străinătate pentru o competiție de canotaj, „ca echipajul de 8+1 să fie format doar din opt.

Unu ăla e și așa in plus, așa că mai bine să stea acasă”. După 89, depolitizarea sportului a fost și ea o glumă bună. Iar faptul că într-o țară în care liberalismul (chiar, care liberalism?) a fost ridicat la rang de virtute, iar stânga e câh, crearea pe bandă rulantă a cluburilor sportive municipale și finanțarea sportului de (înaltă) performanță din bani publici nu mai e demult o anomalie.

Bun, legislația europeană (sau aici nu mai suntem în UE?) impune limite, dar oare sportul nu se practică tocmai pentru a-ți forța și depăși limitele? Foarte recent, s-a depășit o limită și la CSM Bacău. Modificarea

Regulamentului de funcționare al clubului tutelat de municipalitatea băcăuană care prevede ca, de acum încolo, activitatea CSM Bacău să fie „condusă de un Director General subordonat față de Primarul municipiului Bacău” este un exemplu tipic (și ridicol) de politizare totală a sportului. Noroc că la CSM Bacău nu există secție de canotaj; să știți că echipajul de 8+1 nu ar fi avut viață ușoară. Dar nu-i văd deloc bine pe cei de la atletism și de la înot!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri