25 aprilie 2024
ActualitateDefilarea absolvenților de la „Saligny”

Defilarea absolvenților de la „Saligny”

Săptămâna a început cu dreptul pentru absolvenții Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” care au avut parte de o paradă prin centrul orașului, momente care au fost privite cu admirație de trecători. Marșul elevilor a pornit din fața liceului, de pe str. Vasile Alecsandri, pe traseul Ateneu – Hotel Decebal – Primărie – Aleea Parcului – Teatrul de Vară „Radu Beligan”.

Coloana de elevi, însoțită de profesori dar și de părinți, frați, prieteni, a poposit pentru câteva minute în fața Primăriei, după care s-au deplasat la Teatrul de Vară „Radu Beliga” acolo unde a avut loc cursul festiv. Promoția 2022 numără aproape 250 de elevi – 61 învățământ liceal; 48 învățământ dual; 138 învățământ professional – iar șef de promoție este eleva Alina Țîțanu de la clasa a XII-a A care a avut media general pe patru ani 9,51.

„Este o bucurie imensă. Promoția 2022 este o generație care a trecut printr-o perioadă extreme de dificilă. Pandemia ne-a adus un număr foarte mare de provocări, ne-a luat pe neașteptate, și în permanență atât noi profesorii cât și ei a trebuit să ne readaptăm.



Pentru ei acest moment este unul de maximă bucurie, pentru că, în sfârșit sărbătoresc patru ani frumoși pe care i-au petrecut în liceul nostru”, a declarat prof. Nona Crisalinda Irimia, directorul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri