20 aprilie 2024
ActualitateDecernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” la Universitatea „Alecsandri”

Decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” la Universitatea „Alecsandri”

Astăzi de la ora 11.00, în Aula Universității, va avea loc ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău doamnei prof. univ. dr. Carmen-Mihaela Crețu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Personalitate marcantă a școlii românești de Științe ale Educației, recunoscută la nivel național și internațional, profesorul universitar doctor Carmen-Mihaela Crețu s-a remarcat prin întreaga sa activitate științifică, concretizată în lucrările de specialitate și, mai ales, ca inițiator și fidel promotor al domeniului psihopedagogiei abilităților înalte,psihopedagogiei talentelor, analizei politicilor educaționale.

Activitatea de cercetare s-a concretizat în cele patru cărți remarcabile de unic autor, peste zece cursuri elaborate în ultimii 15 ani, peste 50 de capitole din cărți colective, peste 50 de articole și studii în reviste de specialitate și volumele conferințelor științifice internaționale, precum şi două brevete de invenție la care este coautor.



În calitate de Președinte a Asociației RoTalent, asociație recunoscută la nivel european şi internațional, care a dobândit în 2016 statutul de European Talent Point al ECHA, a sprijinit înființarea filialei RoTalent Bacău, devenită cel mai potrivit cadru pentru implicarea teoretică și practică a masteranzilor și cadrelor didactice preocupate de această generoasă problematică.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri