20 aprilie 2024
ActualitateDe la premii la scandal în ședința Consiliului Local

De la premii la scandal în ședința Consiliului Local

Ședința ordinară a Consiliului Local de astăzi, 31 iulie, a arătat încă o dată cât de scurtă e calea de la agonie la extaz. Dar, să începem cu… începutul. Programată pentru ora 10.00, ședința a avut parte de un public numeros datorită multor proiecte de hotărâri care au vizat o categorie foarte largă de beneficiari. Emoțiile pluteau în aer și se preconiza o zi reușită, cu momente de neuitat. Lucrurile, însă, n-au stat chiar așa.

Imediat după ce sala de consiliu a devenit neîncăpătoare, toată lumea prezentă a participat la momentul solemn al intonării imnului de stat. Apoi s-a trecut la prezentarea ordinii de zi, a proiectelor propuse și la modificările de ultim moment, pentru o mai bună și eficientă desfășurare a ședinței. În total au fost 33 de proiecte de hotărâre, cu amendamentul că la punctul 33, diverse, au fost alte șapte capitole. S-a votat și schimbarea ordinii hotărârilor supuse spre aprobare de către consilierii locali. Astfel, primul moment a fost cel al acordării Titlului de Cetățean de onoare al orașului Bacău inginerului Mihai Ceucă, urmat de decernarea premiilor pentru elevii băcăuani care au obținut rezultate remarcabile la examenul de Bacalaureat. Au urmat la premiere doi sportivi care au reușit cucerirea unor medalii europene, precum și acordarea unei bonificații de 5.000 de lei băcăuancei Elena Beldianu la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Toate emoțiile pozitive s-au spulberat odată cu punctul 33 f.

Contre pe parcarea de la Spitalul Județean
Proiectul prevede asocierea Primăriei Municipiului Bacău cu Consiliul Județean Bacău în vederea realizării în comun a obiectivului „Construire parcare ansamblu spitalicesc, Calea Mărășești, nr. 20 B”. Valoarea estimată a contractului este de aproape 2.000.000 de lei cu TVA inclus, urmând ca Primăria municipiului Bacău să participe la realizarea acestui obiectiv cu 10% din sumă, mai exact 170.302,12 lei. Imediat după expunerea de motive a proiectului de către primarul Cosmin Necula s-au „scos cuțitele din teacă”. Primul care a făcut-o a fost independentul Cristian Ghingheș care a susținut realizarea în general a parcărilor din Bacău în regim suprateran, susținând că așa ar trebui să se dezvolte un oraș, chiar dacă momentan costurile ar fi ceva mai ridicate. „Inițiativa de a amenaja locuri de parcare este foarte bună, dar nu-i mai spuneți sistem de parcare pentru că nu e niciun sistem. Veniți, turnați betoane, trageți două linii și puteți parca o sută și ceva de mașini, când într-o parcare supraterană ar fi încăput patru sau poate chiar cinci sute”, a precizat Ghingheș în ședință, iar lucrurile s-au inflamat. Consilierii și-au spus punctele de vedere pe un ton ridicat, ajungând la un moment dat să-și aducă vorbe grele. După o dispută de câteva zeci de minute s-a votat și, surprinzător, toată lumea a fost de acord, chiar și cei care au vociferat și au blamat acest proiect.



Ce s-a mai votat
Ședința a intrat în linie dreaptă și s-au prezentat celelalte proiecte propuse, majoritatea dintre acestea provocând noi dispute. Între proiectele expuse s-au numărat aprobarea modificării HCL nr.158 din 03.05.2019 prin care s-a aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli și Programul de investiţii pe anul 2019 ale Consiliului Local al Municipiului Bacău; proiectul privind aprobarea Contului de execuție al bugetului local pe trimestrul II anul 2019, al Municipiului Bacău. Importante au fost și proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu întocmit pentru Construire Unitate Medicală compusă din Ambulatoriu (Spitalizare de zi), imagistică, radioterapie etc, obiective ce vor fi realizare pe teren proprietate particulară pe str. Nicu Enea nr. 38B, dar și proiectul privind asocierea Municipiului Bacău cu Sport Club Municipal Bacău în vederea realizării în comun a competiției Campionatul Național de Tineret Box, ce se va desfășura în perioada 12-17.08.2019 la Bacău. Au urmat proiectul privind asocierea Municipiului Bacău cu Asociația Ingenious Drama în vederea realizării în comun a evenimentului „Street Delivery Bacău – Poezia e în stradă”, ediția a III-a, ce se va desfășura în perioada 23-25.08.2019 în Bacău sau proiectele pentru modernizarea și reabilitarea Creșelor nr.9 și nr.3. Toate proiectele propuse spre aprobare au fost publicate pe site-ul Municipiului Bacău. La ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Bacău au fost prezenți 19 consilieri, reprezentanți ai direcțiilor din Primăria Municipiului Bacău, precum și conducerea primăriei.

Bacăul are încă un Cetățean de Onoare

Titlul i-a fost acordat în ședința ordinară de marți a Consiliului Local Bacău inginerului Mihai Ceucă.
Primul pe ordinea de zi, cum spuneam, a fost proiectul de hotărâre de acordare a prestigiosului titlu inginerului băcăuan Mihai Ceucă, ce a constituit un moment încărcat de emoții. În expunerea de motive, primarul Cosmin Necula a precizat: „Mihai Ceucă este un renumit inginer și filatelist băcăuan. Devenind membru al Asociației filatelice Bacău din 1979 și fondând cercul «Știință și Tehnică» a abordat domeniul cercetării filatelice realizând studii și exponate de istorie a ștampilelor poștale utilizate în județul Bacău. (…) Colecția de cărți poștale ilustrate de epocă, cu imagini din Bacău, Slănic-Moldova, Târgu-Ocna și alte localități din județul Bacău, este considerată de specialiști una dintre cele mai complete, iar clasificările ilustratelor, realizate după diverse criterii, îl califică drept un specialist-cercetător în domeniu. Această colecție de peste 900 de cărți poștale ilustrate vechi din Bacău au fost folosite pentru ilustrarea a 22 lucrări monografice. (…)”.

A luat cuvântul și ziaristul Cornel Cepariu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Marius Mircu” Bacău-Neamț: „Domnul Ceucă ne propune prin cărțile sale, absolut remarcabile, să cunoaștem Bacăul altfel, facilitându-ne astfel un drum către comparație și cunoaștere. S-au spus multe despre Ceucă, dar ca să-l cunoașteți mai bine trebuie să știți că a fost un remarcabil inginer șef. A fost inginerul șef al Întreprinderii Mașini Unelte din Bacău.” După ce a primit aviz favorabil s-a trecut la vot secret și cu 19 voturi pentru s-a decernat Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău inginerului Mihai Ceucă. Plin de emoții, proaspătul Cetățean de Onoare s-a adresat celor prezenți: „Viața orașului înseamnă suma vieții cetățenilor și singurul lucru pe care îl poate face un cetățean ca dedicație pentru orașul său este să contribuie la păstrarea istoriei și ca bază pentru făurirea viitorului acestui oraș. Este un moment unic în viața mea. Titlul pe care mi-l acordați azi îl consider cel mai valoros cadou pe care l-am primit în viața mea și îl dedic cetățenilor acestui oraș.” Proiectul de hotărâre privind conferirea Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău domnului Mihai Ceucă a fost constituit în urma scrisorii de recomandare transmisă de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Marius Mircu” Bacău-Neamț.

Premii și felicitări pentru elevii băcăuani cu rezultate deosebite
Punctul 25 pe ordinea de zi a fost proiectul privind recompensarea elevilor, absolvenților învățământului liceal teoretic și absolvenților învățământului liceal tehnologic pentru rezultate școlare deosebite obținute în anul școlar 2018-2019. În total au fost premiați 35 de elevi, proiectul fiind aprobat cu 18 voturi pentru, fără voturi contra sau abțineri. Astfel, cei 35 de elevi vor primi pe lângă diploma și florile oferite în cadrul festivității și câte un premiu în valoare de câte 1.000 de lei.

Elevii din Municipiul Bacău care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Natională, sesiunea iunie 2019 sunt:
• Ioana Alexandra Hrincescu – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”;
• Elena Turcu – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”;
• Ioana Georgiana Costea – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”;
• Teona Elena Năstac – Colegiul Național „Ferdinand I”;
• Andreea Țugulea – Colegiul Național „Ferdinand I”;
• Ștefan Constantin Pișcu – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”;
• Clementina Ioana Moisă – Colegiul Național de Artă „George Apostu”.

Absolvenții învățământului liceal care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019:
• Mălina Gabriela Ghebu – Colegiul Național „Ferdinand I”;
• Raluca Nicoleta Iosub – Colegiul Național „Ferdinand I”;
• Mălina Crudu – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”;
• Crina Teodora Mihai – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”;
• Mateea Ilinca Țacu – Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

Absolvenții învățământului liceal tehnologic care au obținut media mai mare de 9 la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019
• Andreea Mădălina Dincă – 9.45-Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Andreea Mihaela Bejan – 9.25-Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Ștefan Răcilă – 9.25 – Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Andreea Mortiu – 9.1 – Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Adelin Ștefan Artene – 9.05 – Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Larisa Elena Enache – 9.05 – Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Ionela Bianca Dochițoiu – 9.03 – Colegiul Economic „Ion Ghica”
• Bianca Vernica – 9.01-Colegiul Economic „Ion Ghica”;
• Alexandru Ștefan Radu – 9.36 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Iulia Roman – 9.39 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Maria Langu – 9.31 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Mihail Vacapciuc – 9.25 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Tereza Carla Pătrașc – 9.11 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Georgiana Alexandra Plăcintă – 9.06 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Andreea Postolache – 9.05 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Crina Elena Enache – 9 – Colegiul de Telecomunicații „N.V. Karpen”;
• Dina Tirgoală – 9.1 – Colegiul „Dumitru Mangeron”;
• Paula Petrea – 9.56 – Colegiul „Henri Coandă”;
• Anastasia Malai – 9.35 – Colegiul „Henri Coandă”;
• Ramona Georgiana Burlacu – 9.26 – Colegiul „Henri Coandă”;
• Natalia Cobzac – 9.21 – Colegiul „Henri Coandă”;
• Ana Negru – 9.18 – Colegiul „Henri Coandă”;
• Mădălina Bucur – 9.03 – Colegiul „Henri Coandă”.

Și sportivii cu performanțe au fost premiați

Consilierii locali au demonstrat încă o dată în ședința ordinară din ultima zi a lunii iulie a.c. că susțin performanța. Astfel, pentru performanțele internaționale deosebite, sportivii Vasile Cojoc și Georgiana Antucă, precum și antrenorii acestora, Ion Butucaru și Victor Donciu, au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la Campionatul European de Cadeți (locul I și respectiv locul III), care s-a desfășurat în perioada 17-23 iunie 2019 în Italia. Sportivii nu au fost prezenți la ședința de Consiliu Local, ei fiind angrenați în alte competiții sportive. În numele lor, a vorbit antrenorul Ion Butucaru: „Sportivii noștri au niște rezultate deosebite, sunt niște sportivi cu calități deosebite și vreau să vă mulțumesc pentru avizul favorabil și pentru motivarea acestor sportivi pentru a practica în continuare sportul de performanță la un alt nivel. Vă mulțumesc!” Toți cei 19 consilieri prezenți au votat „pentru” proiectul de susținere a acestor sportivi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri