29 aprilie 2024
Zona zeroNew PressDe la 2D, la 3D – O lume tridimensională

De la 2D, la 3D – O lume tridimensională

Trăim într-o lume tridimensională, toate obiectele din jurul nostru sunt 3D, noi suntem 3D, ceea ce determină necesitatea de a avea anumite cunoștințe în acest domeniu, iar atelierul ”Educație 3D”, coordonat de către Alexandra Adochiţei şi Tudor Ivanciu, la Școala Gimnazială ”Al.I.Cuza”, în cadrul Forumului MERITO Moldova, din data de 3 februarie 2024, a oferit aceste informații importante elevilor participanți.

Atelierul a început cu o prezentare a conceptului de tridimensionalitate, pe înțelesul copiilor, fiind explicat totul cu ajutorul personajelor celebre din filme și seriale de animație, printre care ”The Super Mario Bros” și ”Donald Duck”, și și al unor obiecte din viața de zi cu zi, precum cubul Rubik. Această noțiune de 3D, despre care auzim mereu la cinema, a fost prezentată prin contrast cu cea de 2D, obiectele bidimensionale având doar lungime și lățime, iar la cele tridimensionale adăugându-se „adâncimea”. Totodată, pe durata atelierului, în fața clasei în care s-a desfășurat activitatea, erau expuse două imprimante 3D, una capsulată și una liberă, putând fi observată acțiunea ei și obiectul pe care îl construia foarte clar, și o mulțime de obiecte realizate cu acestea. Elevii aveau posibilitatea de admira, de a analiza și de a pune întrebări în legătură cu tot ceea ce era expus, coordonatorii răspunzându-le cu mare plăcere și în așa fel încât să înțeleagă în totalitate.

După partea introductivă și teoretică, a urmat prima parte practică, în care elevii au avut posibilitatea de a crea un fluturaș sau un avion cu ajutorul unui pix 3D și a unui șablon, astfel construind baza unui adevărat design 3D. Sub îndrumarea trainerilor Alexandra Adochiţei şi Tudor Ivanciu, participanții la atelier și-au ales culorile preferate și, pe rând, au umplut forma, fiind foarte încântați de activitatea interactivă. După ce s-a răcit desenul, copiii l-au păstrat ca souvenir de la atelierul la care au participat.



În urma primei activități interactive, fiecare elev și-a așteptat rândul pentru a călători într-o lume subacvatică, a admira exteriorul unui hotel și alte spații, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală. Au explorat, cu un entuziasm incredibil și multe râsete, aceste lumi uimitoare făcându-i pe cei din jur și mai curioși și nerăbdători să încerce, astfel creându-se o atmosferă aparte, caldă, tipică perioadei copilăriei, în fața căreia nu aveai cum să nu zâmbești și să nu te bucuri odată cu elevii, să observi frumusețea fețelor lor vesele datorită acestui mod unic de învățare.

”Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca generațiile tinere, cât și noi, adulții, uneori, să știm că trăim într-o lume tridimensională și că tot ceea ce ne înconjoară este 3D și mi se pare benefic ca să începem de la o vârstă mică să realizăm astfel de obiecte. Asta facem la Educație 3D, facem un design , o proiecție care este într-un sistem digital și îi dăm viață în realitate”, a declarat, pentru Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, Alexandra Adochiței, trainer ”Educație 3 D”.

Tot ce s-a întâmplat pe parcursul atelierului i-a bucurat nespus pe elevi, învățând despre tridimensionalitate, prin intermediul jocului, al interacțiunii cu trainerii de educație 3D și prin utilizarea unor obiecte care să îi ajute în înțelegerea lumii și a realității ce îi înconjoară. Astfel, ne-am încărcat de entuziasmul și de bucuria copiilor care erau oriunde ne-am fi uitat, în timp ce am învățat, la rândul nostru, despre noțiunea tridimensionalității. Această parte a Forumului MERITO Moldova a redat esența întregului eveniment, și anume învățarea noțiunilor utile în ziua de azi într-un mod autentic și captivant.

Cronică: Mara – Ioana Lazăr (clasa a IX – a) & Patricia Zaharia (clasa a VI-a), eleve la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

Foto credits: Mara – Ioana Lazăr

 

Prof.coord. Laura Huiban

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri