duminică, 15 iunie 2025

De ieri, comuna Vultureni are autobuz către Bacău – două curse pe zi

Începând de luni, 9 iunie 2025, locuitorii comunei Vultureni beneficiază de transport public în comun către Bacău, o premieră mult așteptată de comunitate. Inițiativa vine în urma colaborării dintre autoritățile locale și operatorul de transport, care au stabilit un program cu două curse zilnice, în zilele de luni, miercuri și vineri.

Cursa de dimineață:



  • Plecare din Ghilăvești la ora 06:30

  • Sosire la Autogara Bacău la ora 07:49

Cursa de seară:

  • Plecare din Autogara Bacău la ora 17:00

  • Sosire la Ghilăvești (capăt de linie) la ora 18:19

Ruta parcursă: Bacău – Parincea – Medeleni – Godineștii de Jos – Ghilăvești

Potrivit primarului comunei, Dragomir Iulian, dacă se constată interes crescut din partea locuitorilor, programul ar putea fi extins, astfel încât autobuzul să circule în fiecare zi a săptămânii.

„Ne bucurăm că putem oferi această facilitate, menită să vină în sprijinul locuitorilor comunei noastre”, a transmis edilul.

Această nouă linie de transport reprezintă un pas important pentru mobilitatea rurală și accesul mai ușor la servicii și oportunități din municipiul Bacău.



spot_img