26 iulie 2024
EvenimentDe Dragobete, casatorii de o zi in "Autobuzul dragostei"

De Dragobete, casatorii de o zi in “Autobuzul dragostei”

De “Dragobete”, un autobuz ce apartine SC "Transport Public" SA Bacau a imbracat haine de sarbatoare. Ornat cu balonase colorate si mesaje de dragoste, “Autobuzul dragostei” a transportat gratuit pe parcursul intregii zile perechile indragostite, care au avut si ocazia sa se casatoreasca pentru o zi. Actiunea a fost organizata de Liga Studentilor de la Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacau, intr-un proiect aflat deja la a sasea editie.

Cuplurile de indragostiti au avut ocazia de a se casatori, pentru o zi, in atmosfera calda si plina de iubire din “Autobuzul Dragostei”. 24 februarie, Ziua de Dragobete, va ramâne mult timp in amintirea zecilor de bacauani, care si-au spus un “Da” hotarât in fata primarului, nimeni altul decât pesedintele Ligii Studentilor din Univesitatea “Vasile Alecsandri” Bacau, cea care a avut aceasta initiativa, fiind ajutata indeaproape si de SC“Transport Public” SA Bacau. “Suntem deja la a sasea editie a acestui proiect. Am ales Ziua de Dragobete, pentru ca suntem români si vrem sa ne iubim româneste. Am efectuat, din pacate, mai putine casatorii decât anul trecut, pentru ca este foarte frig afara, e zapada, a inceput si facultatea. Am casatorit insa cupluri care aveau 40 de ani sau cupluri care au deja 23 de ani de casatorie. Important este ca pastram traditia si inca ne mai putem iubi. Multumim Societatii «Transport Public» si partenerilor nostri, care ne-au ajutat in derularea proiectului”, a declarat “primarul” Mihai Cosmin Belciu, presedinte Liga Studentilor Univ. “V. Alecasandri” Bacau.



Emotii, saruturi si multa iubire

La usa din mijloc a fost pregatita "sala" unde s-au oficiat casatoriile. Au fost tiparite 100 de pseudo-certificate de casatorie, dovada palpabila a acestei curate si frumoase nebunii. Emotii, sentimente, un sarut furat, o imbratisare calda sau doar un simplu: “Te iubesc”. Acestea au fost atributele care au stat la baza acestei actiuni. “M-am decis azi sa ma casatoresc pentru ca e o zi importanta pentru noi toti, cei care ne iubim. Apreciez foarte mult aceasta zi si sunt foarte fericit, mai ales ca am lânga mine persoana iubita, care merita si bucuria acestei zile, acestei casatorii. O sa fie poate, imi doresc mult acest lucru, si o casatorie reala intre noi”, ne-a spus Cristian Grecu. Partenera lui, Ionela Ciubotaru, i-a impartatit sentimentele cu un sarut inocent, specific vârstei lor frumoase. “Tot ce ni se intâmpla e minunat. Apreciem foarte mult si initiativa Ligii Studentilor”, a adaugat.

O noua casatorie, dupa 20 de ani

Spre bucuria organizatorilor si a tuturor celor prezenti, au urcat in “Autobuzul dragostei” si cupluri trecute de prima tinerete care, in ciuda vârstei, continua sa se iubeasca la fel ca in prima zi. Si chiar au ales sa se casatoreasca din nou, retraind momentele fericite ale nuntii lor reale. “E placut sa fi din nou in fata unei astfel de emotii. Ne-am casatorit din nou, pentru sa suntem fericiti si ne iubim foarte mult. Am retrait acum din nou momentul casatoriei noastre care a fost in urma cu mai bine de 20 de ani”, ne-a declarat timid si Tatiana Mezat. Alaturi de ea, sotul, Vasilica Mezat, a marturisit ca de atunci niciodata nu s-au mai despartit. Nici macar o zi. “Traim o bucurie profunda zi de zi. Si acum in aceasta zi când suntem in «Autobuzul Dragostei»”. Au fost insa si tineri care s-au asezat chiar in fata autobuzului pentru a-l face sa opreasca sa-i ia in drumul iubirii. Altii au avut si recuzita necesara, inele de logodna si chiar verighete. "Autobuzul Dragostei" a reusit intr-adevar sa surprinda, sa bucure, sa stârneasca râsete de fericire, sa transforme ziua de 24 februarie cu adevarat intr-o zi a dragostei. A dragostei lui Dragobete.
Roxana Neagu



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri