De ce să-i iubesc? Dacă, din cauza lor, ratele la bancă au crescut, fără ca măcar unul dintre ei să iasă și să strige „Stop! Omorâți oamenii, cu zile.”
De ce, dacă nici măcar n-au mimat că îi doare de părinții noștri bătrâni, trimiși să înghețe, la lumina lumânărilor, în apartamentele reci, cu pensiile erodate de prețurile la căldură și curent.
De ce, când ei, sub pretextul stabilității politice și al interesului național, se gândesc doar la arajamentele parlamentare care să le asigure majoritatea formării unui guvern minoritar? De ce, când bomba pandemiei a explodat în așa manieră încât i-a îngenunchiat chiar și pe activiștii anti-vaccinare?
De ce, dacă supermanul în chiloți roșii, picat la treaptă și cu cazier în State, sub atenta supraveghere a mediocrului Wuhannis, zbiară, cu vocea pițigăiată și cuvintele rostogolindu-i-se neinteligibil, că vrea să stea lipit de scaunul de la palat, ignorând mesajele venite de la popor?
De ce să-i mai iubesc, dacă, pe timpul celorlalți, spumegau abundent la Buxelles, denigrându-și țara și vremelnicii conducători, iar acum inventează inamici, comploturi și spioni?
De ce, dacă, tot pe-atunci, pozau în luptători împotriva corupției, venerând-o pe zeița neînfricată (ajunsă, între timp, procuror-șef la Parchetul European) care-a păstorit o mare de abuzuri, iar acum scurg cu nesfârșită nesimțire zeci-sute de milioane de euro prin spitale de campanie care se dezumflă la margine de sat și prin firmele clientelei de partid ori a sponsorilor chitiți să sugă banii trimiși, cu dedicație, de la Capitală?
Și-apoi, de ce i-aș mai putea iubi vreodată, dacă regimul lor a ucis, încă din prima fază a pandemiei, mii de oameni, prin proasta gestionare a crizei medicale, concentrați fiind pe privatizarea Sănătății, decât pe eficientizarea sistemului sanitar?
De ce? Rămân cu întrebarea, căci nici morții nu mai pot să-mi spună, darmite hoitul galben peste care, curând, se va așterne praful cosmic.
