24 aprilie 2024
ContrasensDe ce Carol al II lea și nu și Ceaușescu?

De ce Carol al II lea și nu și Ceaușescu?

Osemintele regelui Carol al II lea au fost reînhumate în România cu ceremonial militar, fără ca acest lucru să stârnească prea multe comentarii. E drept, românii nu prea mai știu foarte multă istorie și, orbiți de falsa strălucire a Casei Regale, sunt dispuși să accepte orice idee venită dinspre rămășițele monarhiei.

Așa a fost înmormântată cu ceremonial militar și funeralii naționale așa-zisa “Regina Ana”, care, de fapt, nu era regină. În cazul lui Carol al II lea, însă, problema este mult mai gravă decât cazul unei false regine, înaintată în rang de presă și hipsterime.

Fostul rege are atâtea păcate față de această țară, încât nu ar fi meritat în vecii vecilor ceremonial militar, gardă de onoare și înhumare în Catedrală. În primul rând, în timpul Primului Război Mondial, Carol, pe vremea aceea, doar un prinț, a dezertat pentru a se căsători la Odessa.

Alții, cu mai puțin sânge albastru, au fost împușcăți pentru dezertare; nu a fost cazul aici, unde a fost iertat. După încoronare renunță la tron, pleacă din țară, însă se răzgândește și pune la cale o lovitură de stat prin care redevine rege.

Cea mai mare crimă a lui Carol al II lea a fost, însă, instaurarea dictaturii regale, prin dizolvarea partidelor politice și schimbarea Constituției. El a fost cel care a instaurat o succesiune de dictaturi care au durat până în 1989.

Nu mai vorbim de corupția endemică de sub regimul său, el fiind întâiul corupt al țării după cum avea să demonstreze o anchetă ordonată, ulterior, de Antonescu. Cât despre politica sa internă și externă, ajunge să amintim că sub domnia lui, țara a fost ciopârțită, pierzându-se și Basarabia și nordul Ardealului, că de Cadrilater n-are rost să mai vorbim.

În aceste condiții în care un fost dictator, corupt și cu proaste realizări politice primește onoruri militare și e reînmormantat cu fast, de ce nu am oferi același tratament și pentru Nicolae Ceaușescu? Tot dictator, poate mai puțin corupt, patriot, după cum zice lumea și cu mari realizări de politică externă, ca să nu mai vorbim că nu prea-i avea la inimă pe ruși, lucru care e din nou la modă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri