26 aprilie 2024
CulturăDascăl şi artist: expoziţia profesorilor de artă plastică

Dascăl şi artist: expoziţia profesorilor de artă plastică

La început de martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, în colaborare cu inspectoratele şcolare din judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi, a organizat, la Galeria HOL a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, expoziţia „Dascăl şi artist”. Pe simeze au expus profesorii de arte plastice din cele patru judeţe, artişti şi dascăli.

Gazda evenimentului a fost Iulian Pintilie, director adjunct al Complexului Muzeal, care a apreciat colaborarea dintre Inspectoratul Şcolar şi instituţiile din cadrul complexului, întregind astfel obiectivele educative, transpuse în expoziţii, spectacole ale elevilor din liceele şi gimnaziile din judeţ, participarea la activităţi comune, deschizând astfel şcolarilor dar şi dascălilor posibilitatea de vizualizare şi valorificare publică a talentelor.

Concret, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a iniţiat proiectul „Dascăl şi artist”, la început doar cu profesorii din colegiile vocaţionale, extinzându-se, în timp, şi cu participarea dascălilor din celelalte şcoli din învăţământul de masă. „Am avut un răspuns pozitiv încă de la început, astfel că creaţiile artistice ale profesorilor au fost expuse în mai multe localităţi din judeţul Suceava, apoi am extins proiectul şi în celelalte judeţe din Moldova.



Astăzi, ca urmare a răspunsului afirmativ din partea colegilor din Bacău, a doamnei inspector de specialitate Marinela Potârniche, am venit în Bacău cu lucrări de pictură semnate de profesori din Suceava, Botoşani şi Iaşi, la care s-au adăugat multe lucrări ale profesorilor din Bacău. Acest proiect are rolul de a «arăta» elevului o altă faţă a personalităţii dascălului, de a creşte prestigiul acestora în rândul celor din bănci”, a spus prof. Loredana Ceică, inspector de specialitate al ISJ Suceava. Amatorii de artă plastică (peisaje, portrete, natură statică, artă modernă, artă religioasă) au posibilitatea ca timp de o lună să vadă pe viu creaţiile dascălilor de la catedra de arte plastice. Despre expoziţie, în ansamblu, cât şi despre tematica lucrărilor de pe simeze a vorbit Iulian Bucur, critic de artă: „Ei sunt profesorii, ei sunt dascălii noştri, fără profesor nu se poate, şi cei mai mari artişti au avut profesori, ei trebuie apreciaţi după ceea ce ne spun, dar şi după ceea ce ştiu să facă.”

Expoziţia itinerantă a profesorilor de artă plastică din cele patru judeţe ale Moldovei îşi continuă peripul, proiectul fiind finalizat şi cu un catalog cu lucrările artiştilor dascăli.

„Cum primăvara vine cu frumuseţea culorilor, ea vine şi cu frumuseţea muzicii, a poeziei, de aceea am invitat astăzi doi elevi talentaţi, foarte talentaţi, pentru a ilustra motto-ul evenimentului nostru: artă plastică, poezie şi muzică”, a spus, în încheiere, prof. Marinela Potârniche, inspector al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău. Matei Viţelaru, un puşti foarte talentat, din cls. a IV-a de la Şcoala „Al.I. Cuza”, a recitat o poezie despre flori, despre primăvară, iar Ştefan Negru, de la Colegiul Naţional de Arte „George Apostu”, cunoscut interpret de muzică populară, a impresionat asistenţa cu două melodii, o baladă despre cătănie şi o doină pe muzica din filmul „Baltagul”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri