1 mai 2024
Actualitate„Dansând cu viitorul”. Spectacol…atestat

„Dansând cu viitorul”. Spectacol…atestat

Promoția 2022 a Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, secția coregrafie, își va prezenta lucrările de atestat în cadrul unui spectacol susținut sâmbătă, 7 mai, de la ora 11.00, la Teatrul Municipal Bacovia. În cadrul acestui eveniment 9 elevi vor evolua în fața unei comisii de evaluare formată din profesorii de specialitate ai colegiului, șefa de catedră fiind prof. Simona Baicu.

Cei nouă elevi care vor fi prezenți sâmbătă pe scena teatrului băcăuan sunt: Bălăiță Mara, Dănilă Teona, Mancaș Tudor, Stanciu Ramona, Miron Stefano, Vizitiu Gabriel, Călin Georgiana, Terinte Emilia, Micu Ștefana.

La liceele de artă, secția coregrafie, examenul de atestat constă în susținerea lucrării de specialitate, dans clasic (studiu la sală) și repertoriu (lucrări prezentate în spectacol). Atestatul constă în examenul practic pentru dans clasic, două lucrări coregrafice ce vor fi prezentate de fiecare elev atât în fața comisiei cât și în fața publicului la spectacolul de pe 7 mai, respectiv proiectul/ lucrarea de specialitate ce conține 10-30 de pagini scrise pe o temă la alegere din istoria baletului.



Pe parcursul anului școlar, fiecare elev asistat de un profesor îndrumștor își pregătește lucrările în stil clasic, modern, de caracter sau românesc. Candidatul se poate prezenta atât solo cât și în duet sau în ansamblu.

Practic se anunță un spectacol în toată regula. Reținem reperele: sâmbătă, 7 mai, ora 11.00, Teatrul Municipal Bacovia. Intrarea este liberă!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri