3 mai 2024
Economie„Dacul” din Onești, spirit liber, în lupta pentru susținerea unui brand local

„Dacul” din Onești, spirit liber, în lupta pentru susținerea unui brand local

„Fabrică de sucuri naturale”, o marcă eco atestată

Victor Căruceriu, din Onești, este unul dintre băcăuanii care au reușit să primească finanțare prin Programul „Start Up Nation”. Spirit liber, amintind de dacii de odinioară, oneșteanul a lucrat mulți ani departe de țară și, cu ce a economisit, plus banii primiți de la stat, și-a construit o fabrică de sucuri, în localitatea unde-și are rezidența. În plus, a reușit să înființeze, la Viișoara, comuna Târgu Trotuș, și o plantație de cătină, pe 5 hectare și jumătate. A optat pentru cătină, întrucât acest tip de plantă, genetic, este rezistentă la boli și dăunători, nefiind nevoie de niciun tratament chimic. Prin urmare, plantația a și fost certificată eco. Fabrica este dotată cu utilaje moderne de presare la rece, iar antreprenorul băcăuan și-a dezvoltat activitatea, începând să extragă și ulei din fructele galbene, poate cel mai valoros derivat al cătinei, cerut pe piață și valorificat ca atare. Pasul următor ar fi obținerea de colorant natural din coaja fructelor de cătină. Cert este că fabrica poate produce în jur de 10.000 de litri de suc pe zi, dacă ar exista materie primă suficientă.

Valorificarea producției, o problemă



Desfacerea producției este provocarea la care Victor încă nu a găsit rezolvare. Reușește, cu eforturi considerabile, să își vândă marfa prin diferite orașe din țară, unde se organizează, din când în când, un târg, o expoziție cu vânzare. Spune că este o activitate care nu îi asigură un venit suficient care să acopere măcar cheltuielile, cu tot ce înseamnă producerea, procesarea, ambalarea etc, darmite să-i mai asigure și un mic profit. „În supermarket-uri nu intrăm, pentru că nu ne primește. Iar, dacă, să zicem, reușim să fim prezenți pe rafturile lor, produsul nostru ar ajunge la un preț exagerat de mare. Am avut o discuție, în urmă cu ceva ani, cu un recontractor din zona Timișoarei, care distribuie în marile magazine. Or, după ce își punea el adaosul de 10%, la prețul de achiziție de 15 lei, cât era atunci, plus ce mai adăuga supermarket-ul, sucul nostru ajungea să fie vândut cu … 45 de lei. Am zis că nu-i adevărat, că, undeva greșește el. Dar, am văzut, ulterior, într-un hypermarket, un suc produs în Ungaria, din cătină luată din România, și vândut exact la prețul ăsta”, explică Victor Căruceriu. Și, aici, apare întrebarea: de ce produsele ungurilor au loc pe rafturile marilor reatileri, iar cele autohtone nu? O alternativă ar fi piața externă, dar pentru asta este nevoie de deplasări în afară, contacte directe cu beneficiarii, urmate de contracte ferme, pe perioade exacte.

Cătina nu este un fruct … ieftin”

Din păcate, băcăuanii, dar nu numai, încă n-au învățat să facă diferența și continuă să consume sucuri ieftine, de proastă calitate, cu multă apă, cu înlocuitori, cu îndulcitori obținuți prin rafinare, în dauna sucurilor naturale, sută la sută. „Noi mai facem și sucuri de cătină în combinație cu alte fructe, cum ar fi măr, struguri etc, pentru că asta se cere. Însă, spre deosebire de alții la care, am văzut, de pildă, se folosește miere, zic ei – deși nimeni nu poate verifica asta -, noi utilizăm cât de multă cătină este posibil, astfel încât să domine gustul fructelor galbene. În plus, nu adăugăm niciun fel de îndulcitor, zahărul fiind cel provenit din mere sau din struguri. Din păcate, nici acest detaliu nu prea contează în alegerea pe care o face clientul. Aș crede că impedimentul cel mai mare este prețul. Trebui e să admitem: cătina nu este un fruct … ieftin. Sucul din fructele astea costă, pentru că sunt cheltuieli mari, uriașe, care se regăsesc în prețul sucului de cătină”, este de părere antreprenorul din Onești.

Un brand eco local care merită atenție

Din când în când, mai este contactat și de câte un pasionat de sucuri, dar care cumpără doar pentru consumul propriu, în cantități infime, față de producția pe care o realizează la fabrica de sucuri. Nici online-ul nu este o variantă, deocamdată, deși internetul se dovedește a fi o adevărată trambulină, pentru afacerile de peste tot, mai ales în perioadele de criză, cum a fost recenta pandemie de Covid. Se lucrează la un site prin care să se promoveze activitatea și produsele fabricii de fructe naturale de la Onești. Deocamdată, pagina de Facebook „Fabrică de sucuri naturale” este principalul mijloc de promovare. La fabrica din Onești se obțin peste 20 de sortimente de sucuri. Prețurile pleacă de la 15 lei, ajungând la maximum 35 de lei.

„Când tragi linie și socotești…”

Seceta este, de câțiva ani, problema cea mai acută care a infuențat negativ afacerea cu sucuri de la Onești. În acest sezon, Victor Căruceriu se așteaptă să recolteze cel mult o tonă și jumătate, în condițiile în care producția ar fi trebuit să fie de 10 tone. Dacă suprafețele ar fi fost irigate, s-ar fi obținut chiar și 20 de tone de cătină. Un kilogram de fructe galbene se vinde cu 12 până la 25 de lei (angro sau en détail). Or, numai congelarea fructelor de cătină (pentru a putea fi desprinse de pe ramuri) costă între 4.000 și 6.000 de lei. Plus alte cheltuieli, inlcusiv cu taxele și impozitele pe caretrebuie să le achite pentru salariile angajaților etc. „Deocamdată, încă mai plutim. Mai trebuie să facem asta un an-doi, și dacă tot așa va merge, cred că vom fi obligați să închidem. Hai, să zicem că anul ăsta a fost mai bine în privința vânzărilor. Însă, costurile care sunt date de prezențele noastre pe la târguri, deplasările etc, nu îți aduc banii înapoi. Când tragi linie și socotești, după o participare la un târg, nu-ți mai rămân bani ca să zici măcar că îți plătești salariile. Facem prestări servicii. De altfel, activitatea asta este cea care ne mai ține în viață. Practic, mai vin persoane fizice, firme care vor să le prelucrăm noi fructele. Le facem suc”, ne destăinuie antreprenorul oneștean.

Când se recoltează cătina?

Dacă ne dorim să valorificăm în special vitamina A și C, perioada ideală de recoltare este august-septembrie. Această opțiune se justifică prin concentrația mai mare a acestor vitamine în această perioadă, oferind astfel un aport semnificativ în întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea sănătății pielii.

În schimb, dacă avem în vedere substanțele incluse în complexul B, atunci recomandarea este să recoltăm fructele în intervalul noiembrie-decembrie. Această perioadă asigură un conținut optim de vitamine din complexul B, esențiale pentru funcționarea corespunzătoare a sistemului nervos și a metabolismului.

Este important să subliniem că alegerea momentului potrivit pentru recoltare depinde de scopul nostru specific și de substanțele de care avem nevoie în mod particular.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri