O carte care m-a răvășit prin stil și profunzimea rară a discursului: Myozotis. Prostologhikon. Casa imemorială (Iași, Editura Junimea). Prin lectura ei vă veți îmbogăți și mai mult. Autorul, universitarul Mihai Botez-Stâncaru, are un discurs literar cuceritor. Deja mi l-am lipit de suflet. Voi aminti aici doar un crâmpei al discursului: despre importanța Cuvântului…
Autorul amintește despre acel mai 1945, când, după încheierea păcii, Japonia a refuzat să capituleze. Delegația japoneză a oferit, la masa tratativelor cu învingătorii, un răspuns laconic: MOKUSATSU. „Se pare, scrie Mihai Botez-Stâncaru, că selectarea nefericită [a cuvântului] a fost cauza a ceea ce a urmat. Expresia ca atare semnifică mai multe idei, printre care: a lua act de o propunere făcută, a reflecta la conținutul acesteia, a nu fi întrutotul de acord cu ea și, în final, a respinge această propunere”. (op. cit., p. 7) Interpreții lingviști, determinați și de atmosfera tratativelor, au reținut numai sensul ultim. A urmat bombardamentul atomic din 6-9 august 1945, cu știutele sale consecințe… După bombardament, japonezii au contestat gândul că răspunsul lor fusese un refuz al condițiilor păcii. Marea nenorocire își făcuse însă mendrele. Scrie grozavul prozator: „Oare tot același rezultat s-ar fi consemnat acolo dacă în loc de cuvânt parlamentarii [japonezi] ar fi adus o ramură de măslin sau un porumbel alb? Care dintre traducători s-ar fi hazardat să interpreteze limpezile simboluri ale păcii prin contrariul acestora? Și câtă omenire nevinovată din cele două orașe sacrificate nu ar fi continuat să viețuiască pașnic, să lucreze migălos, să iubească și să se bucure de înflorirea minunată a cireșilor, de armonia mistică a ceaiului, de finețea mătăsurilor sau cea a porțelanurilor, de poezia haiku-rilor și de delicatețea stampelor?” (ibidem, p. 8) „Cuvintele sunt pistoale încărcate”, spunea Jean-Paul Sartre…
Pornind de la această dramă a japonezilor, Mihai Botez-Stâncaru zămislește, pe zeci de pagini, un emoționant imn dedicat florilor: „Cei sensibili la limbajul atât de sugestiv al florilor vor înțelege cu mai mult folos de ce încredințăm acestora – când o facem cu toată sinceritatea, iar nu dintr-un capriciu sau obligație mondenă – speranța noastră că ele ne vor tălmăci mai adecvat simțămintele decât ar putea-o face vorbele, prea tocite de îndelungata întrebuințare și cu înțelesurile erodate de atâtea repetări”. (ibidem, p. 5)
Myozotis. Prostologhikon. Casa imemorială… O carte despre Singurătate, Inocență, Angoasă, Prietenie, Iertare, Copilărie, Dragoste, Oftatul sisific, Familie, Istorie, Infernul terestru, Neuitare, Strigăt, Lacrimă, Credință, Speranță… Și, să nu uit: fiecare propoziție a cărții este o Sărbătoare a Limbii Române. Nimic întâmplător: arborele genealogic al lui Mihai Botez-Stâncaru, născut în istoricul Văratic, are rădăcini fericite (și) în istoria ființării lui Ion Creangă.
Cuvântul și Floarea
