27 aprilie 2024
Zona zeroMemoriaCutremurul din 4 martie 1977. Sub semnul solidarității

Cutremurul din 4 martie 1977. Sub semnul solidarității

Scînteia, 5 martie 1977: «În seara zilei de 4 martie în jurul orei 21 şi 30’, a avut loc un puternic cutremur de pămînt, care a afectat o serie de zone ale ţării».

SOLIDARITATE, OMENIE, ACŢIUNE



Angajare muncitorească

La Combinatul de celuloză şi hîrtie „Letea“ Bacău, ca pretutindeni în satele şi oraşele judeţului, toţi angajaţii, mobilizaţi de forţa politică conducătoare a naţiunii, acţionează ca patrioţi şi revoluţionari pentru refacerea neîntîrziată a economiei ţării, pentru înfăptuirea neabătută a cincinalului.

Acest colectiv harnic, cu o bogată istorie în viaţa politică şi economică a ţării, cu o îndelungată experienţă profesională, profund implicat sufleteşte în greaua încercare prin care trece patria, cunoaşte, în aceste zile de elan şi dăruire plenară, o puternică angajare muncitorească pentru realizarea planului lunar, trimestrial şi anual, pentru înfăptuirea neabătută a prevederilor cincinalului.

In primul rînd, să relatăm faptul că şi aici spiritul de întrajutorare şi profundul umanism al societăţii noastre, înalta conştiinţă civică a angajaţilor se exprimă concret printro contribuţie de 1.400.000 lei înscrisă în contul 1977 — ajutoare sinistraţi cutremur.

Reevaluîndu-şi posibilităţile existente, colectivul de muncitori, ingineri şi tehniceni de la C.C.H. „Letea” Bacăuva înscrie pe panoul de onoare al angajamentelor în întrecerea socialistă o producţie globală de 23.500.000 lei.

Productivitatea muncii va creşte cu 3 la sută, iar producţia marfă cu 15.000.000 lei. Se vor produce 1.000 tone de celuloză, 1.500 tone de hîrtie şi cartoane şi 85 tone de caiete. De asemenea, prin piese de schimb se vor realiza importante beneficii peste plan.

La producţia pentru export se preconizează depăşirea planului cu 2.200.000 lei valută, iar la fondul pieţei cu 1.000.000 lei. Toate aceste realizări suplimentare se vor obţine printr-o folosire mai judicioasă a capacităţilor de producţie existente, o bună întreţinere a utilajului, prin temeinica organizare a locului de muncă, ordine şi disciplină, prin urmărirea riguroasă a calităţii producţiei pe întreg fluxul tehnologic.

Aceste angajamente, care vor spori considerabil planul de producţie al anului 1977, exprimă înalta conştiinţă muncitorească, devotamentul şi hărnicia unui colectiv care a ştiut, totdeauna, să se autodepăşească, să se exprime pe sine, chiar şi în momente de grea încercare pentru semenii lor.

G. G.

[…] Pentru a veni în ajutorul sinistraţilor din Capitală şi din alte localităţi din ţară, a acţiunilor de reconstruire şi de lichidare a pagubelor, în organizaţiile de partid, sindicat, U.T.C. şi pionieri din şcoli, s-au luat angajamente pentru depunerea în contul OMENIEI ŞI SOLIDARITĂŢII, a unor sume de bani.

Astfel, cadrele didactice au hotărît să contribuie cu retribuţia pe o zi pentru următoarele 10 luni, ceea ce reprezintă o sumă de peste 6 milioane lei. U.T.C.-iştii şi pionierii din şcoli şi chiar copiii din rîndul organizaţiei „Şoimii patriei” au depus direct în contul 1977 diferite sume de bani din economiile lor.

In acelaşi scop, organizaţiile de tineret şi pionieri au hotărît să organizeze spectacole şi acţiuni de muncă patriotică, iar sumele ce le vor realiza vor fi depuse de asemenea în contul OMENIEI ŞI SOLIDARITĂŢI.

Cadrele didactice şi elevii s-au angajat să muncească cu mai multă consecvenţă şi conştiinciozitate pentru traducerea integrală în viaţă a politicii partidului privind pregătirea temeincă a tinerilor, pentru a deveni oameni de nădejde ai partidului şi poporului nostru în opera de dezvoltare neîntreruptă a scumpei noastre patrii.

Lucian AGACHI, inspector general adjunct al Inspectoratului şcolar judeţean Bacău

Alături de toţi oamenii muncii din ţara noastră, care, în aceste zile de grea încercare, se depăşesc pe ei înşişi, angajaţii unităţii noastre au dat dovadă de înalt simţ de răspundere, hărnicie şi curaj, oprind, pentru un moment, instrumentele să mai vibreze, lăsînd arcuşul sau bagheta de timpan şi urcînd la alte înălţimi decît cele sonore, acolo unde au trebuit remediate, în scurt timp, avariile produse asupra clădirii unităţii de seismul natural din 4 martie 1977.

Reîncepîndu-ne activitatea cu un program muzical specific momentului, colectivul simfonic băcăuan, stăpînit de profundul sentiment al omeniei, va susţine un număr de concerte camerale sau simfonice populare, urmînd ca toate încasările să fie depuse în contul 1977.

De asemeni, două zile din retribuţia tarifară lunară, pînă la sfîrşitul anului, vor fi depuse în contul omeniei, căci oameni sîntem şi… OMUL LA NEVOIE SE CUNOAŞTE !

Ovidiu BĂLAN, directorul Filarmonicii de stat Bacău

Pentru ajutorarea sinistraţilor de pe urma cutremuruluidin 4 martie a. c., Filiala Bacăuva organiza, la sfîrşitul lunii martie, cu lucrările donate în acest scop de membrii ei,Ilie Boca, Letiţia Oprişan Vasile Crăiţă-Mîndra, Constantin Ciosu, Gheorghe Velea, Vasile Jurje, Didina Solomon, Irina Dascălu, Virgil Mancaş, Iancu Săndel) o expoziţie de artă plastică cu vînzare, la Galeriile de artă din localitate. Banii realizaţi din această acţiune vor fi depuşi la C.E.C. în „Contul omeniei şi solidarităţii”.

La sediul Filialei Gheorghe Gheorghiu-Dej al O.J.T. Bacău, pictorul Gheorghe Mocanu a deschis o expoziţie personală cu 2101 tablouri şi 10 acuarele. Banii realizaţi din vînzarea lucrărilor vor fi în întregime vărsaţi în contul omeniei şi solidarităţii.

De asemenea, membrii filialei băcăuane vor dona, pentru înfrumuseţarea apartamentelor repartizate gratuit familiilor sinistrate de cutremur, lucrări de artă plastică, pe care le vom depune, în sala „Rotonda“ din strada Lipscani nr. 210, Bucureşti. Aceasta pe linia obştei noastre. Ca angajaţi în învăţămînt, membrii filialei vor veni în sprijinul sinistraţilor ca şi colegii din colectivele din care fac ei parte.

Grigore V. COBAN, Preşedinte al Filialei U.A.P. Bacău

Cuvînt de ordine, două milioane .

Luni, 14 martie, la orele dimineţii, mă aflu în biroul şefului contabil Cristea Costache, secretar adjunct cu probleme organizatorice al comitetului de partid de la fabrica „23 august din Bacău. Se primise, încă de sîmbătă sau duminică, sarcina ca în cel mai scurt timp, de aici, din secţia amintită, să plece spre Capitală un milion de cărămizi, iar spre Ploieşti, Buzău, Tîrgovişte… un alt milion. Aşadar, două milioane, în cel mai scurt timp… —

Ce posibilităţi aveţi de îndeplinire a acestor sarcini ? Oamenii de acolo, de unde cutremurula lovit mai greu, aşteaptă cu înfrigurare cărămizile de la Bacău. Înţeleg, din discuţie, că pe rampa secţiei se află, deja, datorită strădaniei oamenilor, 1.700.000 cărămizi, şi că problema nr. 1 este, acum, organizarea încărcatului.

Sunt repartizaţi, în plus, trei oameni de la secţia mixtă, trei de la garaj, doi de la secţia metalurgică. In total, cu cei de pe platformă, 22 de oameni la încărcat, organizaţi în echipe… …După o oră, pe „pista“ de încărcare. Sunt venite trei transcontainere, alte două au plecat deja, spre destinaţie.

E destul de răcoare, cerne ceva ca o ploaie rece, cei de la încărcat muncesc în continuare, sus, pe platforma cu cărămizi doi reprezentanţi ai „cefereului” sunt convinşi că vor face faţă cu brio ritmului încărcării, ba, mai mult, cer — pe bună dreptate — ca echipele să lucreze în trei schimburi.

Şeful secţiei, Constantin Hărăbor, şi secretarul de partid, Vasile Urdă, promit că vor lua toate măsurile pentru ca în maximum 10—14 zile cele două milioane să fie expediate. In secţie lucrul se desfăşoară cu intensitate. Cu o zi înainte, adică duminică, se realizaseră, în plus, 10.000 cărămizi.

La linia de presare fac cunoştiinţă, între alţii, cu muncitorul comunist Dumitru Păduraru. Îmi spun că, de fapt, locul său de muncă e „ceva mai încolo, la uscătorii”, dar că nu-şi permite timp pentru o ţigară. In cuptorul circular procesul tehnologic cunoaşte un flux continuu, fără întrerupere.

Pentru buna desfăşurare a muncii au fost luate numeroase măsuri. „Intre altele — îmi spune Cristea Costache — ni s-au aprobat, în plus, 150 de tone rumeguş de la U.F.E.T. Gheorghe Gheorghiu-Dej, combustibil foarte preţios pentru noi. Il aducem cu mijloacele proprii, cu maşinile cu care transportăm la Oneşti făină…”.

Şi, tot din rîndul măsurilor luate în aceste zile pentru buna desfăşurare a muncii, la nivelul secţiei s-a constituit o echipă de întreţinere, sub conducerea comunistului Dumitru Munteanu, muncitor specialist, care intervine cu operativitate pentru eliminarea oricărei deficienţe.

Pînă acum, o asemenea activitate o desfăşura echipa de întreţinere organizată pe întreaga platformă, care, de multe ori, ajungea cu destulă greutate în secţia de cărămizi. Sîmbătă, 12 martie, oamenii au hotărît ca, în acest an, din cele patru zile libere din lună, să lucreze o zi pentru reconstrucţie. Cu acelaşi scop — au hotărît tot ei — vor oferi din concediu, fiecare două zile.

Ce vor însemna, concret, aceste zile ale generozităţii şi spiritului de solidaritate ? Este vorba de circa 200.000 cărămizi care vor fi trimise în plus pentru construirea sau refacerea unor obiective. Se află în aceste acte o profundă omenie. După cum, omenie înseamnă şi alte fapte ale celor de aici. Privesc un tabel cu donatori de sînge „de la cărămidă”. Citesc cîteva nume: Petrică Trăistaru, Anchița Cozma, Gheorghe Căpuşă, Ion Tureatcă…

Din întreaga fabrică „23 August” Bacău, 337 de donatori s-au prezentat în aceste zile, la centrele de recoltare. Pe linia sporirii producţiei, angajamentul fabricii a fost suplimentat, la propunerea comuniştilor, cu 2 milioane eli la producţia globală, cu 2 milioane lei la producţia marfă, cu 4 milioane lei la livrări pentru fondul pieţii, cu 550.000 lei la beneficii.

Eugen VERMAN

Lecţii de patriotism

M-au impresionat vorbele unei supravieţuitoare de după o captivitate de 187 de ore şi 40 de minute. Şi poate nu întîmplător supravieţuitoarea este o profesoară. Profesoara Elena Enache — cunoscută acum în ţară şi dincolo de hotarele ţării — a supravieţuit cataclismului datorită şi extraordinarei sale încrederi în oameni. Şi oamenii, însufleţiţi de exemplul unui OM între oameni, oamenii în care a crezut au salvat-o de sub ruine. Au redat-o vieţii şi oamenilor. Au redat-o copiilor de la şcoala unde preda.

„Ce-mi fac copiii mei ?” — întreba ea la puţin timp după ce fusese salvată. Copiii ei, de fapt copiii ţării, au învăţat din istoria mai veche sau mai nouă a acestui popor mult încercat, dar întotdeauna învingător, au învăţat din lecţia de omenie şi solidaritate a primului cetăţean al patriei, preşedintele Nicolae Ceauşescu.

…La Şcoala generală nr. 10 din Bacău. Cutremurula produs şi aici unele mici avarii, dar copiii s-au mobilizat şi au participat, sîmbătă 5 martie chiar, la acţiunea de refacere. Imediat, însă, s-au gîndit la cei ce au avut mai mult de suferit. S-a propus strîngerea unei sume care să fie depusă în „contul omeniei”. Am încercat să aflu cine a avut iniţiativa. Directoarea şcolii, profesoara Ana Filioreanu, era descumpănită. Să-mi spună că totul a pornit de la Ramona Şchiopu şi colegii ei dintr-a Vil-a A ?

Dar nu cumva ar nedreptăţi pe pionierii de la a Vl-a B şi, mai ales, pe micuţa, dar inimoasa Luana Grigoraş ? Ea a ieşit în faţa clasei şi i-a ambiţionat pe toţi să nu rămînă în urma celor mari, de care auzise pe la radio. Iar a doua zi s-au şi adunat 500 de lei, din micile lor economii. — Acesta-i doar începutul, — adaugă prof. Filioreanu. Fiindcă toate detaşamentele sau grupele de „şoimi” au hotărît să pregătească o serbare, fondurile realizate fiind destinate aceluiaşi „cont al omeniei”.

In urmă cu vreo şapte ani eram martorul unei minunate dovezi de solidaritate a elevelor Liceului „V. Alecsandri” din Bacău. Colectaseră tot felul de obiecte de îmbrăcăminte, cele mai multe de mina lor lucrate, pentru cei ce suferiseră vitregia inundaţiilor. Gestul spontan de atunci s-a repetat şi acum. Elevele şi elevii liceului, printre care şi campioanele olimpice Gabriela Truşcă şi Georgeta Gabor, pregătesc o serbare sportivă de amploare. O parte din fondurile obţinute se va adăuga contribuţiei băneşti a uteciştilor şcolii depuse în „contul omeniei”.

Profesoara Valeria Prodan, directoarea liceului, îi cunoaşte bine pe copiii ei, fetele şi băieţii, elevi ai acestei şcoli de tradiţie. Este convinsă că acţiunile lor de solidaritate nu se vor opri aici. Studenţii Institutului pedagogic din Bacăuvor preda ei înşişi generaţiilor viitoare lecţia omeniei.

O lecţie pe care au învăţat-o şi o ştiu. Dovada ? O parte din bursele lor au format suma de 40.000 lei depusă în contul ajutorării sinistraţilor. In plus, sumele realizate la spectacolele ce le vor da pe scenele căminelor culturale din Sascut, din Podu Turcului şi din Tescani vor avea acelaşi destinatar. …Lecţie de omenie, solidaritate şi patriotism. O lecţie ce se învaţă cu sufletul şi cu inima. Şi cu fapta.

Constantin LUPU

Animate de spiritul cald al întrajutorării, de un profund umanism, cadrele militare, familiile acestora, ostaşii şi angajaţii civili din unităţile militare băcăuane se alătură miilor şi miilor de fii ai patriei contribuind la „Contul 1977″ cu suma totală de lei 741.000.

In prezent, parte din militarii noştri participă cu multă dăruire la lichidarea urmărilor cutremuruluiîn municipiul Bacău. Din iniţiativa Comitetului soţiilor de cadre pe garnizoană, cercul „mîinilor îndemînatice” şi cel al croitoriei care activează pe lîngă Casa armatei Bacăupregătesc lucrări pentru apropiata expoziţie cu vînzare, iar sumele realizate vor fi depuse in Contul omeniei şi solidarităţii.

Formaţiile artistice ale Casei armatei şi unităţilor militare din garnizoană au decis să prezinte în unităţi, la Casa armatei şi în sediul altor instituţii culturale din localitate, pînă la sfîrşitul anului, lunar, cîte un spectacol în beneficiul sinistraţilor.

General maior Constantin DIDULESCU

Întregul colectiv al Teatrului dramatic Bacovia a răspuns, în aceste zile, prezent, acţiunilor de solidaritate cu sinistraţii de pe urma cutremuruluidin 4 martie 1977. Colectivul teatrului nostru, alături de Teatrul Naţional din Bucureşti şi de la Opera Română, a fost printre primele din ţară care a anunţat, odată cu ridicarea stării de necesitate, o serie de trei spectacole date în „Contul 1977“.

Sîmbătă 12 martie, şi duminică 13 martie, la sediu, şi luni 14 martie, în staţiunea balneoclimaterică Slănic Moldova, trei colective artistice ale teatrului băcăuan au dat tot atîtea spectacole, ale căror încasări, reţete maxime, au fost depuse în contul omeniei. In acelaşi cont s-au înscris toţi angajaţii teatrului să depună cîte o zi de retribuţie, pe timp de zece luni, şi întreaga sumă ce revenea ca fond de premiere din depăşirile la încasări pe anul 1976. în total, colectivul Teatrului dramatic Bacovia va depune în „Contul 1977“, peste 100.000 lei.

Dacă o să-i dăm gestului nostru o interpretare, atunci ea ar fi aceea că nu există interese mai presus de interesele și cauza întregului popor. Cu atît mai mult cu cît fiecare dintre noi, întreaga ţară, are un superb exemplu de dăruire totală în persoana tovarăşului Nicolae Ceauşescu.

Valeriu TRAIAN, Director al Teatrului dramatic Bacovia

 

SUB SEMNUL SOLIDARITĂŢII CIVICE

După numai cîteva zile de la cumplita încercare, ţara întreagă era la datorie. Există într-adevăr o unanimă şi caldă înţelegere omenească, o participare solidară a conştiinţelor. Nu ar fi greu de găsit un motto unei cronici a acelor zile, în simţămintele unui supravieţuitor al năprasnicei cumpene care ne-a încercat.

Salvat după două zile şi două nopţi dintr-un cotlon, care putea să-i fie lăcaşul de veci, supravieţuitorul voia să privească la oamenii ce-l extrăseseră, pur şi simplu ca dintr-un al doilea pîntece matern , mai, rece şi mai indiferent, dar restituindu-l tot aşa de întreg vieţii.

Prima lui dorinţă de om perfect lucid şi, ce-i mai important, transformat moraliceşte, a fost să privească la salvatorii săi. Vedea acum lumea cu alţi ochi, se petrecuse în el o mutaţie, tîrziu şi în împrejurări tragice, dar care îl făcea să se simtă alt om. O mare lumină îi invadase conştiinţa: da, semenii există, cu ce au ei omenesc şi durabil, cu scînteia aceea nemuritoare de solidaritate spontană, cu extraordinara pornire de a salva viul, de a-l reintegra unui regn superior al rezistenţei, regnul omeniei cotidiene, fără nimic festiv şi patetic, aşa cum trăiau şi pînă acum.

Dintotdeauna românul şi-a păstrat omenia funciară neîntinată, şi se pare că, într-o lumină aparte, lecţiile crude şi nu puţine, pe care i le-au servit soarta i-au cultivat o stare de spirit înaltă, mai omeneasca, mai săritoare şi ospitalitatea cu care ne caracterizează , toţi străinii este încă un semn deosebit al autohtonilor din acest frămîntat spaţiu carpato-dunărean. A arătat-o primul om al ţării, preşedintele statului şi secretarul general al partidului care, după un lung şi istovitor periplu diplomatic a descins direct în mijlocul sinistrului. Dar dincolo de ruine, el vedea încă din acel moment noul chip al lucrurilor. Suferinţa şi dezastrul se ştergeau din faţa unui ochi obişnuit cu perspectivele vaste ale istoriei.

Intrîndu-i adînc şi ireversibil în conştiinţă, imaginile durerii omeneşti nu aveau decît puterea să se însufleţească : ele puneau în lucrare eforturile gigantice ale unei puteri care era a ţării, a unui popor întreg, unit ca un om în jurul partidului. Simbolul naţional al acestui gest îl constituie fondul omeniei, în care depun cele mai felurite categorii de concetăţeni ai noştri.

L-a ilustrat demnitatea de mare conducător cu care şeful statului a trasat liniile viitoare ale revoluţiei construcţiei, în cadrul acelei memorabile conferinţe de presă. La hotărîrea de a continua strădania construcţiei socialiste s-a alăturat fiecare judeţ de pe întinsul patriei, mobilizat cu promptitudine şi, chiar cînd el însuşi a avut de suferit şi-a îndreptat primirile spre locurile cele mai lovite , spre Capială, spre Zimnicea, unicul dar atît de greu încer- catul orăşel de pe Dunăre, spre alte două oraşe mari, Craiova şi Ploieşti. S-a aflat că la Zimnicea au şi ajuns cabane şi alte construcţii din lemn de la Bacău.

Minerii de la Filipeştii de Pădure şi-au făcut meseria nu în măruntaiele muntelui, ci în pintecul unui bloc pînă mai ieri falnic, la care priveau cu admiraţie şi, poate, cu mirare, ei, scormonitorii deprinşi să caute spre înjos, către sclipirea unei avuţii milenare, dar fără suflet. Şi iată că a venit ceasul să-şi folosească priceperea într-un tărîm necrezut; şi şi-au folosit-o , nu numai priceperea, ci şi alte însuşiri, mai subtile, dar tot ale lor : de a asculta cu urechea respiraţia pămîntului şi, minune! de a i-o auzi! dea scoate de acolo un lignit, ci o femeie, un savant, un copil — un om… .

..Peste 11.000 ! atîta şi poate şi mai mult ! Fără avuturi adunate de o viaţă, fără acele lucruri, puţine sau mai multe, care alcătuiesc o casă. Dar sufletul generos al naţiunii, întrupat într-o conştiinţă, în veghea colectivă a obştei, face ca aceşti oameni redaţi vieţii să revină întregi printre noi,s-şi regăsească echilibrul sufletesc şi chiar rosturile materiale şi să vadă astfel, în noile adăposturi, atît de neîntîrziat regăsite, lucruri obişnuite lor, acelea care dau certitudinea căminului şi a continuităţii traiului. Din Moldova sau din Ardeal, din îndepărtata Timişoară ori de la Satu Mare, din Nord sau de la Soare-Apune, din munte ori şes, de pe malul mării sau din Maramureş, o singură respiraţie a vibrat în acele zile, ca un imens şi solidar oftat de uşurare.

Au venit apoi şi alte documente oficiale de partid, prevăzînd o multitudine de măsuri : haine gratuite celor sinistraţi, concedii de odihnă pentru a-şi reveni de pe urma traumelor psihice, lenjerie şi atîtea alte semne de omenească grijă. Ca un singur om s-a mobilizat ţara pentru ca natura potrivnică să nu ne întîrzie drumul spre viitor. Vom depune cu toţii mari strădanii suplimentare, vom face sacrificii fără preget, însufleiţi de pilda celui dintîi cetăţean al ţării, celui intîi comunist care a pus umărul primul pentru îndreptarea durerilor : tovarăşul Nicolae Ceauşescu a fost în acele zile părtaş la suferinţa poporului, dar tot el a fost primul care a depăşit cumpăna, îndemnîndu-ne cu exemplul propriu să facem totul pentru a înfringe stihia. Şi am înfrînt-o !

A[teneu].

 

Lîngă suflet

Vineri, 4 martie, seara, pe cînd îi citeam fiului meu povestea obişnuită înainte de culcare, am luat într-o clipă cunoştinţă de puterea absurdă care din adîncul pămîntului sfidează omul şi lucrurile lui. O spaimă veche, ascunsă fără îndoială în voioşia mea zilnică încă din noaptea de noiembrie 1940, cînd înfăşurat într-o pătură am fost scos în curtea îngustă în timp ce animalele de lîngă casă urlau la luna palidă şi zidurile se crăpau iar oamenii păreau cu toţii aruncaţi în coşul unei mori infernale, aşadar, frica aceea uitată m-a făcut să-mi arunc băiatul în braţele mamei lui şi pe amîndoi să-i împing spre scară, ieşiţi, am strigat, ei s-au amestecat în mulţimea care se rostogolea pe treptele de ciment, cu toţii uitînd atunci că scara de fapt se prăbuşeşte întîi. Scara, casa noastră de beton pe care o împărţim cu alte cîteva zeci de familii a rezistat.

De data asta eu și ai mei n-am fost în focarul dezastrului, am scăpat, întîmplarea a făcut să ne găsim ceva mai la margine. O, dar durerea și spaima noastră au fost adînci. A trecut o noapte albă, am ascultat fără încetare scurtele comunicate întretăiate de minunea muzicii, Bach, Haendel, Brahms. Dar abia a doua zi am început să înţelegem. Şi abia a treia zi să plîngem cu adevărat. Şi tocmai a patra zi am început să gîndesc cu îndîrjire la puterea conştiinţei de a depăşi orice încercare, şi să simt furia cu care un rege persan altădată a pus să fie lovită marea cu lanţurile pentru că flota îi fusese înghiţită de valuri. Dar cuvintele şi sugestia literară şi meditaţia oricît de adîncă mi se par, cel puţin acum, mai puţin importante. Mi-am spus în noaptea aceea că nu mai pun mîna pe creion. Mi-a trecut asta prin cap.

Cît mai puţine cuvinte. Oameni, prieteni, cunoscuţi au murit fără măcar să-şi amintească de moarte, fără să ştie că se poate muri. Nici lacrima care stă la izvorul vieţii şi artei nu le mai poate fi de folos. Acum, cît mai puţine cuvinte. Vom scăpa şi de asta, cum am scăpat şi de alte rele. Oare nu încrederea şi speranţa dau dintotdeauna prima măsură istoriei noastre ? Un pensionar, o bătrînă, un inginer, un elev, iată-i uitînd puterea şi ispita banului şi dînd cu inimă din economiile sau numai din retribuţia lor pentru fraţii lor. Omenia se arată în fiecare zi dar noi nu avem ochi s-o vedem de fiecare dată. N-avem nevoie de nenorocire ca să ne dăm seama că nu sîntem singuri şi dincolo de graba zilnică sîntem solidari, putem nu numai gîndi dar şi făptui unul pentru altul, dar cînd necazul vine, iată, ştim să-i facem faţă. Ne amintim că sîntem mai mult buni decît răi. Din cenuşă ne ridicăm mai vii. Cine spunea că mitul acelei păsări fermecate este pierdut şi mai ales, vai, demodat ? El este mai aproape de noi ca oricînd. Sufletul meu arde azi în emoţia comună.

George BALAIŢA

 

Ateneu, martie 1977

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri