16 aprilie 2024
SportCupa Viva Activ Buhusi, ed. a III-a, cat. U10: Mici si incrancenati

Cupa Viva Activ Buhusi, ed. a III-a, cat. U10: Mici si incrancenati

Partide cu ritm ridicat si nerv, de asta au avut parte spectatorii buhuseni, in cea de-a doua zi a Cupei Viva Activ Buhusi. Am putea spune ca micutii fotbalisti stiu neasteptat de bine jocul, iar unii dintre ei sunt promisiuni pentru fotbalul mare, asa cum a observat si cunoscutul antrenor Toader Stet, observator al competitiei din partea Federatiei Romane de Fotbal.

Au fost unele partide dramatice, in care situatiile de gol au alternat de la o porta la alta intr-un ritm dracesc. Au fost si cazuri in care ocaziile ratate s-au razbunat, iar celor care au primit gol li s-au umplut ochii de lacrimi. C-asa-i in fotbal…

Una peste alta, am retinut pana acum ambitia maxima cu care a evoluat Viva Activ in fata propriilor suporteri. O echipa bine asezata de George Parfeni, cu jucaatori care stiu cu mingea. Dar Viva nu va avea deloc o misiune usoara in a-si adjudeca trofeul. Sunt multe alte echipe bune, in grupele B (cam toate) si C (Aerostar, Tg. Neamt, Trotusul, Play Bacau nu jucase pana la aceasta ora).



Inedit, la Magura Bacau evolueaza o fata, Lavinia Andries. Si o face bine, respingand totul in aparare, dand dovada de un excelent simt de anticipare a fazelor. Se anunta o jucatoare de baza pentru echipa de senioare Pisicile Rosii, antrenata de acelasi cunoscut Vasile Jercalau.

REZULTATE U10

Grupa A / Viva Activ Buhusi – Magura Bacau 2-0, Futsal Tg. Secuiesc – Galactic Piatra-Neamt 0-3, Magura – Futsal 4-0, Galactic – Viva Activ 0-2.

Grupa B / Viitorul Bacau – Ceahlaul Piatra-Neamt 1-3, Sportul Onesti – Atletic Barlad 1-2, Ceahlaul – Atletic 1-1, Sportul – Viitorul 5-1.

Grupa C / Aerostar Bacau – Trotusul Onesti 1-2, Trotusul Onesti – CSS Tg. Neamt 0-0.

Castigatoarele de grupe si cea mai buna echipa de pe locul 2 se califica in semifinale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri