21 mai 2024
ActualitateCupa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la minifotbal - 2024

Cupa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la minifotbal – 2024

 În cadrul activităților dedicate aniversării a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a organizat “Cupa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la minifotbal”.

            La turneu au participat următoarele echipe: Baza 95 Aeriană “Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău, Batalionul 53 Comando “Smaranda Brăescu” Bacău, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Centrul 115 Comunicații și Tehnologia Informației Bacău, Batalionul 163 Tancuri Bacău Penitenciarul Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

            Desfășurată pe parcursul a două zile, respectiv vineri 29 martie 2024 – faza grupelor și astăzi, 1 aprilie 2024, faza finală, ediția din acest an a competiției a fost,  de departe, cea mai disputată dintre toate desfășurate până acum, fiecare echipă tratând cu pasiune și interes toate meciurile disputate și, cel mai important, spiritul de fair-play și de colegialitate a dat un farmec aparte acestei întreceri sportive.



            Clasamentul final al ediției din acest an a “Cupei Grupării de Jandarmi Mobile Bacău la minifotbal” este următorul:

            1. Gruparea de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău;

            2. Centrul 115 Comunicații și Tehnologia Informației Bacău;

            3. Baza 95 Aeriană “Aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău.

            Golgheterul turneului a fost desemnat Vasile Padovei, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care a reușit să marcheze 8 goluri pe parcursul competiției.

            Competițiile sportive organizate cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române sunt importante pentru consolidarea bunelor relații dintre instituțiile din județul Băcau și, alături de îndeplinirea acestui deziderat, se dorește promovarea sportului, indiferent de vârstă.

            În acest sens, au fost premiați, în aplauzele tuturor, seniorul turneului, Pleșcan Cătălin – 45 de ani, din cadrul Baza 95 Aeriană “Aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău, dar și juniorul competiție, Cosma Bogdan – 22 de ani, din cadrul Centrul 115 Comunicații și Tehnologia Informației Bacău.

            “Iată că am ajuns și la finalul competiției care stârnește, în fiecare an, foarte mult interes și trăiri intense, atât membrilor echipelor, dar și a noastră, a celor care am urmărit ca spectatori!

Și anul acesta, fiecare instituție a selectat pe cei mai buni, iar asta, alături de spiritul de luptător, a făcut ca această competiție să fie una spectaculoasă, cu faze rapide de atac și contraatac și goluri de generic.

            Vă multumim tuturor pentru participare și vă așteptăm și la ediția următoare. Felicitări!”, a transmis, în incheiere, domnul general de brigadă Ion Sandu, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

            Mulțumim pentru sprijinul acordat în organizarea acestei competiții Asociației “Siretul Club” Bacău, administratorului arenei sportive PLAY Bacău și celor doi arbitri profesioniști, Cosmin Onisei și Lucaci Claudiu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri