De fapt…
Din toată înfăţişarea unui cuvânt atât de sensibil cum este cel din titlu, ne interesează de fapt doar forma pentru persoana I singular, la indicativ prezent: „mulţumesc”. Ne-a fost sugerată de un eveniment pe care omenirea îl celebrează, se pare, din 1984, la 11 ianuarie: Ziua Internaţională a Cuvântului „Mulţumesc!”

Cuvânt cu puternică personalitate
Sociologii şi psihologii spun că „Mulţumesc!” face parte din categoria „mângâierilor verbale” şi că la auzul celor trei silabe organismul uman emană hormonul fericirii. În consecinţă, cei ce-l folosesc se pot considera persoane pozitive.

De unde provine verbul?
Google ne informează că la origine sunt două cuvinte: mult şi (a) uni, de unde a mulţumi şi mulţumesc (din *mult-unesc). Mi s-a părut bizară teoria, aşa că mi-am amintit de colindele noastre, unde coexistă (a) mulţumi cu (a) mulţăni, ambele având drept punct de plecare urarea „La mulţi ani!” (În astfel de cântece tradiţionale se păstrează forma deprepoziţionalizată „Mulţi ani!”, foarte aproape de verbul nostru.) O recunosc lucrări fundamentale elaborate de Academia Română: Micul dicţionar academic (2003), care ne trimite la urarea „La mulţi ani!”, ca şi dicţionarul-tezaur sau DEX-ul: „Din formula de urare (la) mulţi ani!” Anterior, lingvişti şi filologi de marcă au susţinut aceeaşi etimologie: Gr. Creţu, H. Tiktin, I.-A. Candrea, Meyer-Lübke, A. Scriban, Kr. Sandfeld, Al. Graur. Al. Ciorănescu crede că „mulţam” e o variantă dialectală a lui „mulţumesc”, iar acesta derivă din „mulţime”.
Resortul pe care-l intuim este marcat afectiv: cel care a beneficiat de o vorbă de întâmpinare, o povaţă, un dar, un sprijin simte că „donatorul” merită să aibă viaţă lungă pentru a produce reacţii pozitive de cât mai multe ori. (În arabă, „La mulţi ani!” se traduce prin „Ani mulţi şi sănătoşi!”, iar în rusă, Spasibo! înseamnă „Dumnezeu să te păzească!”, din spasi şi bog.)

De când spunem „Mulţumesc!”?
Cuvântul (cu valoare de interjecţie) apare în „Cartea de învăţătură” de Diaconul Coresi în 1581, iar „mulţumire”, în „Noul Testament” din 1648. Parcursul trebuie să fi fost acesta: a) „mulţi ani!” (reducerea formulei, frecventă şi azi); b) „/Mulţani/” (afonizarea desinenţei -i şi unificarea celor două cuvinte); c) „facerea” verbului, prin dezvoltarea lui i ultrascurt în vocală plenisonă şi deplasarea accentului către aceasta: (a mulţaní); d) trecerea lui a neaccentuat la ă (ca băcăuan, din Bacău): (a) mulţăni; e) „înnobilarea” lui n, simţit ca semn de ruralitate (vezi *nireasă, *niere, pentru mireasă, miere), devenit m: (a) mulţămi; f) propagarea lui u către silaba din mijloc, în variantele literare: (a) mulţumi. („Cu u se scrie frumuseţe şi mulţumesc”, precizează îndreptarul ortografic din 1932.) Mulţumesc pentru atenţie!

Ioan Dănilă


PUBLICITATE