19 aprilie 2024
Zona zeroFapt diversCum să cumpărați sigur online

Cum să cumpărați sigur online

Întrucât foarte mulţi cetăţeni optează în prezent pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii online, poliţiştii băcăuani vă aduc în atenţie câteva recomandări, pentru efectuarea în siguranţă a cumpărăturilor în sistemul online sau atunci când plătiţi cu cardul.

– Verificați întotdeauna dacă transferul informațiilor se face prin protocol securizat;

– Este mai sigur să folosiți un card de debit dedicat tranzacțiilor on-line, pe care să îl folosiți numai pentru astfel de operațiuni și pe care să îl încărcați numai cu suma necesară achiziției bunului dorit;



– Atenție, nu furnizați codul numeric personal, seria și numărul de la cartea de identitate, pașaport sau permis de conducere, întrucât aceste informații nu sunt necesare pentru o tranzacție online;

– Verificați, înainte de încheierea contractului/tranzacției, dacă pe site operatorul economic oferă informații cu privire la: datele sale de identificare, caracteristicile esențiale ale produsului, prețul cu toate taxele incluse, cheltuielile de livrare, modalități de plată și de livrare, perioada de valabilitate a ofertei sau prețului;

– Refuzați tranzacția dacă vi se cere codul PIN;

– Nu vă feriți să contactați comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului;

– Este important să tipăriți la imprimantă factura, mesajele de confirmare a livrării, precum și clauzele și condițiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situația în care ar exista vreo problemă cu produsul sau serviciul cerut;

-Nu plătiți în avans bunurile comandate pe internet, de la persoane necunoscute;

– Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoști sau pe care le-ai mai folosit și verifică rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online;

– Examinați feedback-ul vânzătorului, oferit de alți cumpărători. Dacă acesta are un istoric negativ de tranzacționare, nu cumpărați de la el.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri