11 iunie 2024
Zona zeroMemoriaCu toată teama generată de războiul cu bulgarii și epidemia de holeră,...

  Ziarul ,,Curierul Slănicului-Moldova” (61)

Cu toată teama generată de războiul cu bulgarii și epidemia de holeră, stațiunea Slănic-Moldova rămâne deschisă și în sezonul din 1913

Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), www.turism-bacau.ro.

În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 2, Anul XI, Miercuri, 10 iulie 1913.



Din sumarul acestui număr: vilegiatura, războiul și epidemia de holeră; în ciuda zvonurilor răspândite de unii răuvoitori cu privire la extinderea holerei în toată țara, stațiunea rămâne deschisă pe toată durata sezonului; portret de sezon: Alexandru Iliescu-Olt, arendașul Slănicului; pentru că tot se practică mai ales prin stațiuni, jocul de cărți este un subiect abordat în ziar; o modă ce dispare.

Întrucât ziarul apare în data de 10 iulie, ziua care a marcat începutul participării României la cel de-Al Doilea Război Balcanic (10 – 31 iulie 1913), prima pagină a acestuia se deschide cu trei scurte articole, respectiv ,,Vilegiatura și războiul”, ,,Zile de glorie” și ,,Discreție… Caritate” , care vorbesc despre vilegiatura în timpul acestui război, despre epidemia de holeră, dar și despre necesitatea strângrii de fonduri, în vederea ajutorării familiilor care au avut de suferit din pricina războiului, mai mult de pe urma efectelor nefaste al pandemiei de holeră, decât a celor de pe câmpurile de luptă. Sigur că aceste articole au avut un ușor iz propagandistic, așa cum adesea se procedează în caz de război mai în toată presa unei țări și mai ales după victorie, așa cum a fost în cazul României. Dar iată, într-un scurt remember, care a fost situația în timpul acestui război: Participarea României la cel de-Al Doilea Război Balcanic a constat într-o intervenție militară în perioada 10 – 31 iulie 1913 și semnarea unui Tratat de Pace, la 10 august 1913. Războiul a început la 30 iunie 1913 când Bulgaria, fără declarație oficială de război, și-a atacat foștii aliați din primul război balcanic: Serbia și Grecia. Cu acordul Franței și Rusiei, Armata Română a început să mobilizeze în patru zile, între 3 – 6 iulie, 437. 000 de soldați. La 10 iulie s-a dat acordul de intrare în Bulgaria, ca o respingere publică a acordului cu Austro-Ungaria.

Conform planurilor operaționale, Comandamentul român și-a împărțit forțele în două grupuri: o forță majoră, Armata Dunării, condusă de prințul Ferdinand care să se deplaseze spre capitala Sofia și Corpul V de Armată. Armata Dunării a fost formată din opt divizii de infanterie (împărțite în corpurile de armată 1, 2, 3 și 4), două divizii de infanterie de rezervă și două divizii de cavalerie. În mai puțin de o săptămână, trupele române treceau Dunărea și reușeau să pătrundă adânc pe teritoriul bulgar, întâmpinând o slabă rezistență din partea trupelor bulgare, surprinse de amploarea ofensivei românești. Trupele române au pierdut mai puțin de 100 de soldați în lupte, dar adevăratul inamic al acestora nu a fost până la urmă armata bulgară, ci unul cu totul neașteptat și extrem de periculos: holera, care a produs îmbolnăvirea a 15. 000 de soldați români, din care, peste 1. 600 au murit. Despre modul în carea a evoluat această boală și cum a fost ea receptată și tratată de către autoritățile române, iată, în continuare, un interesant punct de vedere prezentat de prof. univ. dr. Alin Ciupală, de la Facultatea de Istorie a Universității din București: ,,Epidemia de holeră s-a extins foarte repede în rândurile unităților românești combatante, în primul rând, deoarece comandanții nu au luat niciun fel de măsuri în momentul declanșării bolii. Holera se manifesta în Bulgaria în momentul avansării trupelor române iar sursele de contaminare au fost apele infectate. A lipsit și asistența medicală specializată, unii dintre ofițerii rezerviști mobilizați relatând în amintirile lor, despre mai marea atenție acordată cailor cavaleriei decât trupei. Pur și simplu, autoritățile militare nu au luat în calcul posibilitatea izbucnirii unei asemenea epidemii, cu toate că, încă din 1911 – 1912, rapoarte diplomatice trimise de la Sofia la București, menționau starea sanitară precară existentă mai ales în satele bulgărești.

La rândul lor, autoritățile civile erau interesate în primul rând de chestiunile politice, nu de cele sanitare, în special de reglementarea păcii care trebuia să aducă României câștigurile pentru care intrase în război. Drept urmare, problema holerei nu a devenit o prioritate, nu a fost tratată de timpuriu și cu mijloace eficiente. În plus, apăruse și un alt pericol, mult mai grav, reprezentat de riscul contaminării populației românești de trupele în retragere. Soluția salvatoare a venit din organizarea unui sistem de carantină și de tratare a militarilor bolnavi pe un aliniament paralel cu Dunărea, pe teritoriul românesc. Cea care l-a organizat a fost principesa moștenitoare a tronului Maria, viitoarea regină. Ea a mobilizat doamnele din aristocrație și burghezie, care au organizat spitale de campanie, centre de carantină și de refacere, s-au îngrijit de repartizarea medicamentelor și alimentelor necesare, au sprijinit asistența medicală specializată. Această experiență s-a transformat într-un model pe care regina Maria l-a replicat, la o cu totul altă dimensiune, în timpul Primului Război Mondial. Propaganda românească se ocupa în tot acest timp de alte subiecte, mai ales mobilizarea și victoria, în timp ce miile de victime ale epidemiei aduse de război și ignorate de autoritățile vremii au rămas numai în preocupările istoricilor (cf. articolului ,,Epidemiile în istorie – O epidemie uitată. Holera, România și al Doilea Război Balcanic din 1913”, semnat de prof. univ. dr. Alin Ciupală, publicat pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/).

Dar să revenim la cel trei articole mai sus menționate, cu prezentarea selectivă a unor fragmente mai edificatoare: ,,Noi, vilegiaturiștii, suntem privilegiați. Pe când armata noastră se află pe câmpul de onoare, în apărarea intereselor permanente ale neamului, hotărâtă a-și vărsa sângele cu dragă inimă, noi stăm la adăpost de pericol, respirând aerul răcoros al munților.

Acum se prezintă și o datorie patriotică pentru toți vizitatorii Slănicului și pentru vilegiaturiști în general, căci ar fi o crimă, dacă în momentele actuale, când Țara scrie o pagină glorioasă în istoria neamului, când supremul sacrificiu se cere de la toți fiii Patriei, noi, vilegiaturiștii din Slănic, așa ca niște egoiști perfecți, să fim preocupați numai de persoana și bunăstarea noastră.

Avem și noi un rol, modest, dar util: trebuie să punem în mișcare inițiativa privată, cu scopul de a strânge fonduri pentru `Crucea Roșie`. Toate distracțiile obișnuite ale Slănicului să fie astfel, un prilej pentru atingerea acestui țel. Suntem siguri că Adminitrația băilor va da un larg concurs acestei opere patriotice. Gândul nostru, al tuturora, să urmărească neclintit și cu dragoste părintească pe vitejii soldați români, care, pentru a doua oară, se încununează cu laurii victoriei pe câmpurile Bulgariei. Trăiască Armata Română!”; ,,Un freamăt a trecut deasupra țării, care imediat s-a prefăcut în uragan războinic, atunci când s-a aflat că din nou bulgarii tulbură pacea Europei. Mobilizarea s-a făcut, iar vestea aceasta a produs în Slănicul-Moldovei, ca și în toate ungherele țării, un entuziasm indescriptibil. Pretutindeni s-a arborat tricolorul și s-au organizat manifestări zgomotoase, prin care s-a cerut intrarea României în acțiune. De pe plaiuri și câmpii, din creierul munților și de pe șesul Dunării, flăcăii au pornit voioși, le cel dintâi sunet al goarnei. Neastâmpărul războinic stăpânește toate clasele sociale. Virtutea străbună s-a deșteptat în piepturilie oțelite ale soldaților lui Carol cel Mare, urmași vrednici ai oștenilor lui Ștefan și Mihai. Armata Română va înscrie în Cartea Neamului, noi pagini de glorie. Trăiască Regele! Trăiască România!”; ,,(…) Printr-o intuiție caracteristică sufletului omenesc, am înțeles cu toții că, datoria noastră, a celor care rămânem, este să fim pătrunși de înaltele momente prin care trece țara, și să dăm, pe cât posibil, ajutorul nostru sufletesc și material, copiilor și femeilor care au rămas fără sprijin. Sufletele noastre au vibrat la unison și au înțeles care ne este datoria. Tăcerea asupra celor ce presupunem că știm și obolul nostru, acestea constituie datoriile acelora care au rămas la vatră, căci vom binemerita și noi de la patrie”. Iar mulți dintre cei aflați în stațiune, pe lângă empatia manifestată față de cei rămași fără de sprijin în urma războiului din 1913 și-au dat și obolul pentru ajutorarea acestora, fapt prezentat în paginile ziarului: ,,Din inițiativa unui comitet de doamne, zilele trecute s-a organizat o serbare populară în Sala teatrului din Cazinoul stațiunii, iar suma încasată a fost împărțită prin intermediul primăriei din Satul Nou, la familiile nevoiașe ale soldaților mobilizați”.

În ciuda zvonurilor răspândite de unii răuvoitori, cu privire la extinderea holerei în toată țara, stațiunea rămâne deschisă pe toată durata sezonului, bașca se anunță și un flux sporit de vilegiaturiști, într-un an perturbat de temeri și neliniști: ,,Contrar zvonului răspândit de unii răuvoitori, Băile Slănicului din Moldova vor fi deschise și vor funcționa până în ultima zi a sezonului balnear din acest an. Toate stabilimentele și instalațiile de tratament, hotelurile și vilele din stațiune au fost deschise din prima zi a lunii iunie, sunt deschise acum și vor fi deschise până în septembrie, fiind supravegheate pentru buna funcționare, de către un personal numeros și priceput”. În plus, ideea potrivit căreia Slănicul-Moldovei a fost și rămâne o stațiune ferită de invazia feluritor epidemii, inclusiv a celei de holeră, este redată în articolul ,,Slănicul și epidemiile”, republicat și în acest număr, tocmai pentru a convinge lumea de eficacitatea stațiunii în prevenirea și combaterea bolilor infecțioase: ,,În această privință, Slănicul are o putere magică. El este forul care atrage și ispitește pe toți, iar lumea, în căutarea atmosferei curate și a apei sănătoase, știe că la Slănic, bacilii și tot soiul de boli infecțioase nu duc viață bună. Bacilii pier în valurile de azot care plutesc în văzduh; microbii nu se pot dezvolta în apele cristaline care izvorăsc din munți. De altfel, cetățenii care fug de orașele bântuite mai ales vara, de bacilii tuturor bolilor infecțioase și molispsitoare, nu au de ce să se teamă aflându-se la Slănic”.

După portretul lui Alexandru Iliescu-Olt, pe care l-am schițat în episodul trecut (nr. 60), urmează acum, cel oglindit de ,,Curierul Slănicului Moldova”, într-un amplu tablou oferit nu doar vizitatorilor stațiunii, ci și locuitorilor ei. De aici aveam să aflu și data nașterii susnumitului, respectiv anul 1860, de unde rezultă că a murit de tânăr, pe 15 august 1917, la doar 57 de ani! Așadar, revenim la articolul din ziar, publicat în anul în care proprietarul stațiunii nici nu bănuia că mai avea de trăit doar patru ani: ,,Avem plăcuta și onorata datorie, de a-l prezenta cititorilor noștri, pe dl Alexandru Iliescu-Olt, noul concesionar al Băilor Slănic, om de o inteligență sclipitoare și neobosit pentru binele obștesc. Nu avem intenția de a face, în rândurile de mai jos, o aridă biografie a distinsului bărbat, care n-a pregetat a lua asupra sa conducerea și dezvoltarea pe mai departe a acestei admirabile localități, ci dorim să aruncăm o privire rapidă, dar atentă, asupra activității economice și sociale a acestui om de bine. Născut în anul 1860, în comuna Trepteni, județul Argeș (ulterior județul Olt, n. a.), dl Iliescu-Olt este în floarea vârstei și a bărbăției. Mare proprietar funciar și mare agricultor, dl Al. Iliescu a avut întotdeauna principiul sănătos și înalt, conform căruia, pe lângă drepturile sale necontestate, de a se bucura de roadele pământului pe care îl stăpânește, proprietarul funciar are și datorii de ordin social și economic. De aceea, Al. Iliescu, încă din primele timpuri de când s-a ocupat cu agricultura, niciodată nu a fost dezinteresat de soarta populației rurale aflată pe moșiile sale. Și nu vorbim aici despre faptele sale filantropice, îndeajuns de cunoscute. E vorba despre starea economică și culturală a țărănimii. În această privință, activitatea lui Alexandru Iliescu-Olt a fost aceea a unui democrat sincer, luminat și convins. Nu numai în discursuri de întruniri publice sau în parlament, adică în teorie, ci chiar în practică – nu numai cu vorba, ci și cu fapta, Al. Iliescu a arătat, prin pilde înălțătoare, cât de măreț este rolul marii proprietăți, atunci când activitatea unui proprietar e luminată de marile principii democratice. Și tocmai, pentru ca întotdeauna să poată fi stăpân pe acțiunea sa socială și economică, el a trait cea mai mare parte a vieții în mijlocul populației rurale, pe care o iubește așa de mult”. În continuare este prezentată contribuția sa la dezvoltarea județului Olt și a orașului Slatina, unde a construit noi clădiri și băi populare, a donat bani, a îmbrăcat și cumpărat cărți tuturor copiilor de pe moșiile sale, numele său fiind binecuvântat de mii de cetățeni, fie ei de la sat, sau de la oraș; un gest cu totul special și demn de remarcat a fost și cel pe care l-a făcut atunci când gimnaziul din Slatina urma să fie desființat: acesta a declarat că plătește timp de un an lefurile profesorilor din propriile buzunare, numai să nu fie închis un lăcaș de cultură și educație al concetățenilor săi; de asemenea, în domeniul financiar a dat dovada unei mari capacități, fie în fruntea sau în comitetele de administrație a numai puțin de 15 – 16 banci populare și instituții financiare, care s-au ridicat și progresează continuu, numai mulțumită muncii asidue și priceperii acestui distins bărbat. Iar la final, articolul punctează următoarele: ,,Acesta fiind omul, este evident că luarea în concesiune a Băilor Slănic nu este pentru Al. Iliescu un act cu caracter comercial, de speculă. Imensa sa avere îl pune la adăpost de această bănuială, iar întreg trecutul și faptele sale ne arată că are o singură dorință: să democratizeze, ca să zicem așa, această podoabă a Moldovei. Făcând accesibilă folosirea acestei minunate localități balneare, unui public cât mai numeros, Alexandru Iliescu-Olt, adaugă încă o faptă filantropică, umanitară, la seria nesfârșită de faceri de bine, care constituie bogata sa activitate. Îi urăm cu toții, pe această cale, să aibă cât de curând mulțumirea sufletească de-ași vedea opera încununată de success. Întru aceasta, concursul `Curierului` nu-i va lipsi nicicând”.

Și ca să revin la cele spuse de istoricul Corneliu Stoica despre cele întreprinse de Iliescu-Olt la Slănic-Moldova (punct de vedere prezentat în episodul trecut), trebuie menționat faptul că, potrivit domniei-sale, anumite documente statistice care prezintă veniturile stațiunii din acea perioadă, nu indică investiții deosebite făcute de Alexandru Iliescu-Olt, după preluarea activelor Slănicului-Moldova. Într-adevăr, nu contest acest aspect, dar touși, întreținerea stațiunii, plata unor servicii și ale salariilor angajaților ei, ca și alte facilități puse la dispoziție prin grija arendașului Iliescu-Olt, au menținut-o pe primul loc în topul stațiunilor balneoclimatice din România, într-un echilibru deloc precar, bineînțeles, până în anul 1917, când stațiunea înregistrează un regres evident, din cauza distrugerilor suferite în timpul bătăliilor din Primul Război Mondial.

Și pentru că este la modă și se practică în special în stațiuni, ca și mijloc de distracție, jocul de cărți este prezent și într-un articol al ziarului, care studiază această categorie a jocurilor de noroc, aflată și în preferințele multora dintre români: ,,În cursul anului 1908 – 1909, cărțile de joc au produs statului nostru, un venit de 713. 356 lei. Statul nu a avut întotdeauna, monopolul cărților de joc. La noi, cărțile de joc au fost supuse taxelor pentru prima oară, în 1810, la Iași, dar în același an, Muntenia a imitat acest exemplu. Se poate imagina ce ravagii a făcut în rândul nobilimii moldovene, pasiunea jocului de cărți, dacă s-a putut crea un impozit datorat acestei pasiuni. `Regulamentul organic` de la 1832 a generalizat taxa pe cărțile de joc, pentru toate orașele din Moldova. Cum însă impozitul pe cărțile de joc este în țara noastră un impozit comunal și, cum bugetele de acest fel nu se publică de obicei, nu putem știi la ce sumă se ridică anual acest impozit. Este însă aproape sigur că, în Moldova, venitul din cărțile de joc s-a ridicat în 22 de ani, de la 15.000 lei, la 40. 000 lei. În 1884, o taxă de timbru în valoare de 3 lei a fost pusă pentru fiecare pereche de cărți. La 31 martie 1889, monopolul a fost reinstituit și, de la această dată, statul este singurul care are dreptul de a vinde cărțile de joc”.

Iată, spre exemplificare, un fragment dintr-un articol care ne arată cum a pătruns și cum s-a dezvoltat microbul jocului de cărți, în perioada mai sus citată, dar și după:

,,La noi, desele ocupaţii ale Principatelor (mai ales cea dintre 1806 – 1812) i-au silit pe români să adăpostească trupe ruseşti. Ofiţerimea rusă era educată, cunoştea limba şi manierele franceze. Boierii români au învăţat de la ruşi nu doar pronunţia franceză corectă ori soirée-urile dansante, ci şi – aşa cum zice Pompiliu Eliade – `învăţau de la ofiţeri alte distracţii, mai puţin inocente. Este vorba despre jocul de cărţi, care, curînd, s-a bucurat de succes în societatea destul de înapoiată a Principatelor şi, în scurtă vreme, va deveni un flagel care se adăuga celorlalte vicii ale aristocraţiei moldovene şi muntene`. Pentru boierime, lungile răgazuri asigurate de veniturile consistente aduceau şi multă plictiseală. Jocurile de cărţi devin un excelent antidot pe la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, sînt parte integrantă a cotidianului. Excesele aristocraţiei arată că jocurile erau mai mult decît un prilej de sociabilitate, devin o ocazie prin care boierimea avută îşi putea demonstra statutul social şi indiferenţa faţă de risipa banilor. Ei nu jucau numai ca să cîştige, ci mai ales ca să etaleze un consum ostentatoriu. Nonşalanţa acestui consum, pierderea unor mari sume de bani şi de proprietăţi este menţionată în memoriile lui Radu Rosetti. Bunica Eufrosina Manu era `foarte mondenă, foarte cheltuitoare, mai iubea şi jocul de cărţi`. Averea soţului ei era foarte mare, aşa că era lăsată să joace după poftă. Cu vremea, a început să abuzeze, aşa că i-a fost fixată o sumă, destul de mare, care însă nu-i ajungea niciodată. `Din această pricină se iscau necontenite certe între soţi, în urma căruia hatmanul plătea, iar cînd nu plătea, coana Frosiniţa făcea datorii care, la moartea bunicului, se suiau la respectabila sumă de 32. 000 de galbeni`.

De la C. Gane aflăm că `dintr-o dată, averi întregi se duc într-o seară… Şi uneori, nenorocitul care a pierdut se duce cu ochii aiuriţi să-şi zboare creierii`. Tot Gane, menţionează numele jocurilor de cărţi, clasificîndu-le în trei categorii. Cele de noroc: stos, lanskene, maca; cele speculative: whist, preferans, pichet; cele distractive: ghiordumul, concina. Alte jocuri ale vremii: otuzbir, de origine turcă, însemnînd numărul 31; jocul îl au şi francezii şi se numeşte `trente et un`; faraon (de origine franceză – `faro`). Jargonul cartoforilor de altădată ar fi de neînţeles pentru cei de azi. În romanul lui Filimon, cămăraşul Stamate Birlic, în timp ce manevrează un pachet de cărţi, întreabă: `Facem un otuzbir de englingea pînă se va găti masa?`

(cf. articolului ,,Jocurile de cărţi de odinioară”, semnat de istoricul Alexandru Ofrim și publicat în revista ,,Dilema Veche”, nr. 478 din 11-17 aprilie 2013, site-ul ,,dilemaveche.ro”, la https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/jocurile-de-carti-de-odinioara-600275.html).

În articolul ,,Modă ce dispare”, o mai veche problemă tratată de ziar face și acum referire la exodul vilegiaturiștilor români în țările străine, privit ca o dovadă de mare snobism, pentru că, ,,românului îi place tot ce e străin, deci și băile străine, mai ales care sunt la modă, sau unde se duc și capetele încoronate”. Și asta numai ,,pentru a-și ține ighemoniconul (pentru a se mândri, a se făli, n. a.) și a face în necaz vecinului invidios”. Și articolul continuă cu preamărirea Slănicului (pe drept cuvânt și în mod patriotic), în detrimentul altor stațiuni din Europa, cu care stațiunea poate concura oricând, având în vedere binefacerile pe care aceasta le poate oferi.

Dar mai și recunoaște ceva: ,,Este adevărat că n-am știut să facem reclamă zgomotoasă, să căutăm a atrage străinii în stațiunea aceasta, căci atunci, cu siguranță ar prididi și conaționalii noștri, de n-ai mai putea să-ți tragi sufletul la Slănic!. Sunt semne sigure că moda de care vorbim dispare. Noua admnistrație, sub fericitele auspicii ale dlui Iliescu-Olt, hotărâtă să facă sacrificiile cele mai mari, așa încât să mulțumească și gusturile cele mai dificile, va face ca drumul ce duce la Slănic, să fie bătătorit de mulțimea vilegiaturiștilor români și de peste hotare”.

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj;

Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.

Foto 1: ,,Trupe românești în Bulgaria în 1913. Carte poștală fotografică, Editura Camara, București, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/

Foto 2: ,,Utilizarea unor surse de apă neverificate. Carte poștală fotografică, Editura Camara, București, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/

Foto 3: ,,Propaganda politică în 1913. Carte poștală ilustrată, Editura Șaraga, București, ilustrator Ary Murnu, originală, necirculată, 1913 (colecția autorului)”, preluată de pe site-ul ,,unibuc.ro”, la https://unibuc.ro/epidemiile-in-istorie-o-epidemie-uitata-holera-romania-si-al-doilea-razboi-balcanic-din-1913-alin-ciupala/

Foto 4: ,,Cărți de joc”, site-ul ,,7est.ro”, la https://www.7est.ro/2019/04/de-la-trefla-la-inima-rosie-cine-au-fost-regii-de-pe-cartile-de-joc/

Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

(Va urma)



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri