28 martie 2024
ActualitateCu ce s-au ocupat politistii bacauani de Craciun

Cu ce s-au ocupat politistii bacauani de Craciun

De Crăciun, polițiștii băcăuani au fost la datorie astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranței publice.

Prezența activă a polițiștilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracțiunilor de natură judiciară săvârșite să fie sub nivelul anului precedent.

Poliţiştii au intervenit la sesizările cu privire la comiterea unor fapte antisociale şi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor ce pot afecta liniştea cetăţenilor.



Pentru abaterile de la normele contravenționale polițiștii au aplicat 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 155 000 de lei.

Astfel, polițiștii au aplicat 125 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic polițiștii au aplicat 477 de sancțiuni contravenționale, 172 fiind pentru depășirea limitelor de viteză, 5 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație mai mică decât cea de la care fapta este considerate infracțiune.

Totodată polițiștii au retras 13 certificate de înmatriculare și au reținut 31 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 10 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și patru pentru conducere cu viteză excesivă, rstul fiind pentru alte abateri.

Sărbătorirea tradițiilor creștine în siguranță s-a datorat și cetățenilor care au înțeles necesitatea adoptării unei conduit corecte în această perioadă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri