3 mai 2024
ActualitateCu cât s-au majorat taxele și impozitele locale

Cu cât s-au majorat taxele și impozitele locale

Discuții aprinse în ultima perioadă pe subiectul taxelor și impozitelor, dar indifferent de situație, trebuie să le plătim. De altfel, începutul de an i-a adus pe băcăuani la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale (DITL), unii din dorința de a profita de bonificația de 10% dacă plătesc în primele trei luni ale anului, alții pentru a scăpa de o grijă, și mai sunt o categorie de băcăuani care vin în zonele aglomerate, cu „stat la coadă”, pentru a mai socializa. Numai că cei din urmă și-au cam luat țeapă pentru că la DITL nu mai sunt cozile de altă dată. Care ar fi motivul? Greu de precizat.

Indexări și majorări

Pentru a clarifica situația și pentru ca informațiile să fie cele corecte, nu venite pe surse „din auzite”, am solicitat Primăriei Municipiului Bacău o serie de informații privitoare la taxele și impozitele pentru anul 2023. Astfel, purtătorul de cuvânt al Primăriei, George Săcăleanu, ne-a informat că: „Toate impozitele și taxele locale au fost indexate cu rata inflației de 5,1% (impozit clădiri, impozit teren, impozit auto, taxe de concesiune, închiriere, alte taxe locale). Taxa de salubrizare a fost majorată cu 30% astfel: 14,69 lei/persoana/lună și 17,29 lei/salariat/lună.



Pe de altă parte, termenele de plată ale impozitului pe clădiri, teren, mijloace de transport, taxa de salubrizare, sunt 31 martie și 30 septembrie. Pentru plata cu anticipație a acestor impozite până pe data de 31 martie se acordă bonificație de 10% atât pentru persoanele fizice cât și pentru persoanele juridice.

Reguli de rotunjire bonificaţie – Exemplu: Dacă impozitul pe clădire este 67 lei, în cazul în care contribuabilul plăteşte întreaga sumă până la primul termen de plată beneficiază de bonificație. Bonificația de 10% se calculează astfel: 67lei x10%=6,7 lei. Deoarece bonificația nu poate depăşi 10%, aceasta se rotunjeşte prin diminuare şi va fi de 6 lei. Suma finală de plată va fi: 67 lei-6 lei=61 lei.

Modalități de plată

Cea mai simplă și eficientă metodă de plată se poate face online pe ghiseul.ro, dacă aveți un cont. Pentru cei care nu dețin un astfel de cont, trebuie mai întâi să obțineți un nume de utilizator și o parolă pentru accesare sistem, ceea ce presupune să trimiteți o cerere (tipizat: „Cerere de Autentificare SNEP la P.F._P.F.A._P.J.”) și o copie după buletin/carte de identitate/C.U.I./C.I.F.  la adresa-oficiala: [email protected]. După ce le veți primi, urmând pașii de pe ghiseul.ro veți putea plăti online, evitând astfel drumuri și cozi la ghișee.

Plata cu numerar se poate efectua apelând la una din casieriile DITL Bacău din str. Vasile Alecsandri nr. 63, Bacău, dar și prin Poșta Română după cum urmează: OP Bacău 1 de pe Calea Mărașești, nr.8; Ghiseul extern 1 (Piața Sud) de pe Calea Mărașești, nr.161; Ghișeul extern 2 (Vama Veche) de pe str. Stadionului, nr.26; Ghiseul extern 3 (Narcisa) de pe Calea Republicii, nr.40; Ghiseul extern 4 de pe str. Ștefan cel Mare nr.25; OP Bacău 8 de pe str. Mioriței nr.10; OP Bacău 9 de pe str. George Bacovia, nr.69.

Plata cu cardul bancar se poate efectua la persoanele fizice, la ghișeele de la sediul DITL Bacău de pe str. Vasile Alecsandri nr. 63.

Plata cu ordin de plată se poate face prin banca unde contribuabilul are contul deschis. Persoanele juridice și persoanele fizice pot achita cu ordin de plată folosind următoarele informații: Banca: Trezoreria Bacău; Beneficiar: Primăria Bacău; CUI: 4278337. Și nu în ultimul rând, se poate efectua plata prin mandate postal.

 

Program și informații contact DITL Bacău

Adresa: Strada V. Alecsandri, nr.63, Bacău

Telefon: 0234 570 910; Fax: 0234 525 022

Adresă e-mail: [email protected]

Program:

Luni, Marți, Joi: 8.00 – 16.30

Miercuri: 8.00 – 18.30

Vineri: 8.00 – 14.00

Câți băcăuani și-au achitat deja taxele pe 2023

Este destul de dificil să se țină o statistică exactă din scurt, tocmai pentru că băcăuanii folosesc mai multe căi de a plăti. Doar în primele două zile de când s-au deschis ghișeele de plată, s-au achitat 4.546 de taxe, însumând 1.687.852 de lei. Dintre acestea, 2.063 de taxe (635.974 lei) au fost achitate la ghișeele DITL, 1.521 (619.245 lei) prin oficiile poștale, iar 962 (432.633 lei) au fost plăți efectuate pe ghiseul.ro.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri