26 aprilie 2024
SportCu Blajul, duminică. În campionat

Cu Blajul, duminică. În campionat

„Dubla” dintre Știința Bacău și Alba Blaj contând pentru calificarea în finala Cupei CEV la volei feminin va fi prefațată de confruntarea directă din campionat. Programată inițial sâmbătă, 23 februarie, partida contând pentru etapa a 15-a a Diviziei A1 a fost amânată cu o zi, urmând să se dispute duminică, 24 februarie, de la ora 17.00.

Altfel spus, cu doar două zile înainte de manșa tur din semifinala Cupei CEV. „Cei de la Blaj ne-au solicitat să jucăm meciul de campionat duminică în loc de sâmbătă. Chiar dacă ne încurcă puțin programul, am fost de acord”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. În acest context, într-un interval de nouă zile, Știința și Alba Blaj se vor întâlni de trei ori. Primele două meciuri sunt programate în Bacău.

Duminica asta, în campionat, iar marțea viitoare, în manșa tur a semifinalei Cupei CEV. Cel de-al treilea joc, decisiv pentru accederea în finala Cupei CEV, va avea loc pe 5 martie, la Sibiu. Cele două manșe europene vor fi intercalate, pentru Știința, de un meci în deplasare, cu CSM Târgoviște, contracandidata băcăuancelor la ocuparea locului 3 în Divizia A1.



După 14 etape, Știința și CSM Târgoviște se află la egalitate de puncte, 21, studentele având avantajul golaverajului, care le poziționează pe locul 3.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri