29 martie 2024
SportCSȘ Bacău, argint național!

CSȘ Bacău, argint național!

Echipa de junioare 4 a grupării pregătite de Georgiana Vântu și Marius Căpușă s-a laureat vice-campioană a României la turneul final de la Râmnicu-Vâlcea

Emulație

Sezonul 2018-2019 este unul de aur pentru handbalistele junioare 4 de la CSȘ Bacău. Chiar dacă el s-a încheiat „doar” cu o medalie de argint. Sau poate tocmai de aceea! Pentru gruparea pregătită de Georgiana Vântu și Marius Căpușă argintul cucerit la turneul final de la Râmnicu-Vâlcea face cât aurul. Și asta pentru că, mizând pe o garnitură cu o medie de vârstă mai mică decât a celorlalte competitoare, CSȘ Bacău nu figura printre favorite. „Avem copii deosebiți, care pot urca în continuare treptele performanței. Pentru noi, acest succes reprezintă o mare bucurie. Este un succes care completează locul 4 obținut de junioarele 3 și care demonstrează emulația creată la CSȘ Bacău”, a declarat directorul clubului băcăuan, Marius Căpușă. „Fiecare victorie obținută a sporit încrederea fetelor noastre deoarece noi ne bazăm foarte mult pe forța colectivă”, a precizat antrenoarea Georgiana Vântu, care și-a îndeplinit un vis pe care îl avea încă de când juca handbal la CSȘ Bacău. Și anume să cucerească și ca antrenoare o medalie națională la cârma unei echipe a clubului sportiv școlar: „Așa cum am reușit și ca jucătoare, noi, cele din generația 1978”.



Strategie

La Râmnicu-Vâlcea, băcăuancele au avut un parcurs fără greșeală în grupă: trei meciuri, tot atâtea victorii. După 27-15 (12-7) cu Csikszereda Miercurea-Ciuc a venit succesul cu 20-16 (10-9) contra reșițencelor de la Liceul „Traian Vuia” și cel cu scorul de 23-20 (11-7) împotriva celor de la CSȘ Caracal, meci în care CSȘ Bacău a rulat întreg lotul. A urmat apoi un nou succes în grupa preliminară 2, 15-6 (9-2) cu Academia Kids Juniorul Ploiești, pentru ca în faza următoare CSȘ Bacău să cedeze deliberat partida cu CSȘ 6 București (scor 17-27), rațiunea fiind aceea de a-și alege adversara din semifinale: HC Comănești. „Am urmărit cu atenție toate posibilele noastre adversare, iar strategia a fost să evităm un duel cu Ploieștiul în favoarea unei semifinale mai accesibile, cu HC Comănești”, a explicat Marius Căpușă. Strategia s-a dovedit de bun augur, CSȘ câștigând cu 18-12 (11-7) partida cu Comăneștiul și calificându-se în finala pentru aur. O finală care i-a adus-o din nou în față pe CSȘ 6 București. De data aceasta, partida a fost una viu disputată, gruparea din Capitală impunându-se cu 25-21 (13-9). Băcăuancele au avut însă șansa lor. Și dacă la 18 egal, nu ar fi ratat în două situații, poate că argintul ar fi făcut loc aurului.

Unitate

„Ne cunoaștem încă de când eram foarte mici. Gândim toate la fel, iar acesta este și secretul succeselor noastre”, puncta, încă înainte de turneul de la Râmnicu-Vâlcea coordonatorul de joc al echipei băcăuane Renata Pintilescu, care s-a remarcat prin evoluția sa și în faza finală a competiției naționale. Unitatea de grup a băcăuancelor se vede cu ochiul liber în teren. Și se evidențiază și în afara sălii. De altfel, înaintea fiecărui meci, întreg lotul de jucătoare se reunește într-o singură cameră. Doar jucătoarele, fără nimeni altcineva lângă ele. Puștoaicele vorbesc între ele, se încurajează, își dau sfaturi, iar înainte de a ieși pe ușă, între cei patru pereți răsună invariabil strigătul de luptă: „CSȘ Bacău! Victorie! Victorie! Victorie!”. Și ce exemplu mai bun poate fi în ceea ce privește unitatea de grup și spiritul de sacrificiu decât cel al Mălinei Avădanei, care face zilnic naveta Onești-Bacău pentru a juca handbal la CSȘ Bacău? „Când obții astfel de satisfacții, niciun sacrificiu nu ți se pare prea mare”, este de părere extrema dreaptă a băcăuancelor.

Energie

Unitatea de grup nu se face simțită însă doar la nivelul lotului. „Există un feeling fantastic între conducere, antrenori, jucătoare și părinți”, a subliniat Georgiana Vântu, care a devoalat o altă constantă: „Înaintea fiecărui meci, jucătoarele se îndreaptă către grupul de părinți. Parcă își iau energie de acolo”. Directorul Marius Căpușă accentuează, la rândul său, rolul esențial pe care îl au părinții: „Asociațiile de părinți ne ajută enorm. Au un rol multiplu și țin să le mulțumesc în mod special acelor părinți care au facut totul pentru a ne ajuta. Grație acestor Asociații noi am putut funcționa”. Sâmbăta trecută, în ziua în care junioarele 4 de la CSȘ Bacău se luptau pentru un loc în finală la Râmnicu-Vâlcea, Sala Sporturilor din Bacău găzduia proiectul lansat de Gabriela Manea, „Știința, Cupa Cupelor 1989-2019”, care celebra, printr-un meci al fostelor legende de la Știința și Chimistul, trei decenii de la cucerirea Cupei Cupelor de către formația băcăuană. „Aceste valori indiscutabile ale handbalului românesc și internațional au crescut tot în cadrul cluburilor sportive școlare. Noi, cei de la CSȘ Bacău, avem rolul de a depista, selecționa și forma aceste talente în speranța că ele vor duce mai departe ștafeta”, a concluzionat Marius Căpușă.

Cea mai bună apărătoare

Pe lângă titlul de vice-campioana națională, CSȘ Bacău și-a adjudecat și un premiu individual, cucerit de Ioana Petrișor. Aceasta a fost desemnată cea mai bună apărătoare a turneului final.

Al lor e argintul!

Lotul CSȘ Bacău: Cosmina Dediu, Ioana Petrișor, Andreea Solonțanu, Ioana Zareschi, Alessia Postolache, Ștefana Tite, Renata Pintilescu, Teodora Iordănescu, Alexia Georgiana Pintilie, Mălina Avădanei, Daria Grigoraș, Sara Cancel, Marina Măgirescu, Daria Anghel, Codrina Buculei și Denisa Săndulachi. Antrenori: Georgiana Vântu și Marius Căpușă.

„Dau credit în continuare acestei formule pe care o avem la echipa de junioare 4 condusă de Georgiana Vântu. Am speranța că aceste fete se vor maturiza în ceea ce privește fenomenul handbalistic și că ne vor putea aduce satisfacții mari și pe viitor”
Marius Căpușă, director CSȘ Bacău

„Nivelul turneului final a fost unul foarte ridicat. Iar satisfacția mea este că după finala cu Bucurestiul, nume importante din handbal vorbeau despre combinații tehnico-tactice, lucru care spune multe despre nivelul atins”
Georgiana Vântu, antrenoare CSȘ Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri