18 aprilie 2024
Sport„CSMeoaicele” deschid din nou runda

Handbal feminin/ Divizia A

„CSMeoaicele” deschid din nou runda

Așa cum s-a întâmplat și în runda precedentă, etapa a 12-a a Diviziei A la handbal feminin va fi deschisă, în Seria B, de CSM Bacău. Dacă joia trecută, „CSMeoiacele” au jucat acasă, împotriva Harghitei, astăzi, ele se vor deplasa la Galați, pentru confruntarea cu „satelitul” ultimei clasate din Liga Florilor, CSM-ul din localitate.

Partida este programată de la ora 17.30, în Sala Siderurgistul”, însă, având în vedere lipsa de căldură existentă în această locație, nu este exclus ca jocul să fie relocat în Sala Sporturilor din Galați. Băcăuancele antrenate de Adi Brezan vin după două victorii în aceste prime două etape ale returului și, cum nu există doi fără trei…

Indiferent de rezultatul meciului cu CSM Galați 2, CSM Bacău nu poate pierde locul 4, însă un succes ar putea permite surorilor Bârsan să ajungă la puncte echipa de pe locul 3, CSM Iași 2020, care va avea parte de o deplasare dificilă în acest weekend, în fieful vice-liderei CNE Sfântu-Gheorghe.



În ceea ce o privește cealaltă divizionara A de handbal feminin a Bacăului, Știința, „lanterna roșie” va susține un nou derby al codașelor, sâmbătă, pe terenul Harghitei. Programul complet al etapei a 12-a din Seria B: CSM Galați 2- CSM Bacău, CNE Sfântu-Gheorghe- SCM Iași 2020, CSM Făgăraș- CSM Roman, CSM Corina Brașov- HCF Piatra Neamț, CS Handbal Club Harghita- Știința Bacău.

Clasamentul Seriei B

1 CSM Corona Brașov        11      11      0        0        467-209       33p.

2 CNE Sfântu-Gheorghe     11      1        0        1        327-264       30p.

3 CSM Iași 2020               11      8        0        3        296-270       24p.

4 CSM Bacău                    11      7        0        4        291-284       21p.

5 CSM Roman                  11      5        0        6        301-299       15p.

6 HCF Piatra Neamț           11      5        0        6        302-302       15p.

7 CSM Galați 2                  11      4        0        7        310-310       12p.

8 CSM Făgăraș                  11      3        0        8        265-342       9p.

9 Handbal Club Harghita    11      2        0        9        311-369       6p.

10 Știința Bacău                11      0        0        11      226-447       0p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri