28 martie 2024
Sport„CSMeii” debutează la Cluj

Retrasă din campionat din motive economice, HC Vaslui a fost înlocuită de gruparea clujeană Universitatea

„CSMeii” debutează la Cluj

Liga Zimbrilor continuă cu 14 echipe. Dar cu Universitatea Cluj în locul Vasluiului. Federația Română de Handbal a căutat o înlocuitoare pentru gruparea vasluiană, retrasă din campionat din motive de ordin financiar. Și a găsit-o în de-acum ex-divizionara A „U” Cluj.

„Ne bucurăm nespus de mult de această șansă. Știm că ne va fi foarte greu, dar nu puteam refuza o astfel de oportunitate”, a declarat antrenorul echipei de pe Someș, Ioan Ani-Senocico. În aceste condiții, pe 5 septembrie, în prima etapă de campionat, vom avea un duel al nou promovatelor: U Cluj- CSM Bacău.

Până atunci, însă, „CSMeii” băcăuani își vor continua seria amicalelor. Serie începută săptămâna trecută, cu trei înfrângeri la Memorialul „Mihai Mironiuc”, de la Suceava, toate suferite în compania unor viitoare adversare din Liga Zimbrilor: 30-31 cu gazdele de la CSU Suceava, 28-30 cu CSM Făgăraș și 33-38 cu Potaissa Turda.



În acest weekend, echipa antrenată de Eden Hairi va susține două noi teste, ambele la Călărași: sâmbătă, contra Dobrogei Sud Constanța și duminică împotriva gazdelor de la Dunărea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri