29 martie 2024
ActualitateCreșă de vară, în Bacău, și anul acesta

Creșă de vară, în Bacău, și anul acesta

Centrul Bugetar Creșe Bacău organizează și anul acesta Creșă de vară, pentru a veni în sprijinul părinților care lucrează și au nevoie de un astfel de ajutor.

Părinții care au copii de vârstă antepreșcolară (0-3 ani) și nu au unde să îi lase cât sunt la serviciu pot apela la Centrul Bugetar Creșe Bacău, care și anul acesta continuă proiectul început în 2017 de a amenaja o Creșă de vară în municipiu. Aceasta va funcționa la Creșa nr. 3, de pe str. Pictor Andreescu, și va avea disponibile 60 de locuri.

Programul de funcționare va fi cel normal, de la ora 6.00 dimineața, până la ora 18.00, seara, în perioada 1-14 august. Se va pune accent pe activități educative, dar, mai ales, pe jocuri interactive. Și plata este la fel, ca la o creșă obișnuită, respectiv 6 lei/zi, din care se va asigura hrana. Copiii se vor bucura de servicii integrate de supraveghere, îngrijire și educație timpurie, acestea fiind asigurate de către un personal specializat din Centrul Bugetar Creșe.



„Cererile pentru creșa de vară se depun până pe 10 iulie, la sediul fiecărei creșe de unde aparține copilul. Proiectul este susținut și de Primăria Bacău, care va asigura o finanțare de 20.000 de lei pentru chetuielile aferente, urmând ca această sumă să intre în rectificarea ce va fi aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local.”
consilier Sonia Pavelescu, purtător de cuvânt Primăria Bacău

Anul acesta Primăria Municipiului Bacău a demarat o serie de proiecte specifice Axei prioritare 4 cu ajutorul cărora, prin fonduri nerambursabile, să fie construite noi creșe în oraș: în cadrul Școlii „Nicu Enea”, Școlii Gimnaziale „G.M. Cancicov”, Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen” și una în cartierul Șerbănești, precum şi Creşa „Alecu Russo”, care se află deja în proces de reamenajare.

De asemenea, tot prin fonduri cu finanțare europeană, se vor moderniza și creșele existente. Construirea unei noi creșe în municipiul Bacău este motivată de deficitul de locuri în învățământul antepreșcolar.

Prin investițiile realizate anul trecut de autoritatea locală, numărul de locuri disponibile în creșele din oraș s-a dublat. În momentul de față, 447 de copii de vârstă antepreşcolară au acces la educație timpurie, în cele 6 creșe din Bacău, respectiv: 60 la Creșa 3 (de pe str. Pictor Andreescu), 42 la Creșa 4 (str. Carpați), 94 la Creșa 6 (str. Alexandru cel Bun), 72 la Creșa 9 (str. Ozanei), 109 la Creșa 19 (str. Costache Negri) și 70 la Creșa „Letea” (str.Letea).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri