29 martie 2024
SportCredeți în miracole?

Volei feminin/ Divizia A1

Credeți în miracole?

Pentru a încheia sezonul pe locul 3, Știința trebuie să câștige azi pe terenul campioanei din 2018, CSM București, într-un joc televizat de Digisport (ora 18.00), iar CSM Târgoviște să piardă la Dinamo
Astăzi cade cortina peste campionatul Diviziei A1 la volei feminin.

În condițiile în care Alba Blaj este matematic campioană, ultima etapă din play-off mai are de dat un singur verdict: ocupanta locului 3. În luptă se află CSM Târgoviște, autoarea unei impresionante victorii runda trecută, împotriva celor de la CSM București și Știința Bacău. Dâmbovițencele au două puncte avans față de băcăuance. Și un program mai ușor, întâlnind pe Dinamo, la București, într-un joc ce va începe la ora 14.00.

Studentele în schimb, se deplasează în bârlogul „tigroaicelor” de la CSM București, într-o partida transmisă în direct de Digisport, de la ora 18.00. Practic, pentru a cuceri pentru al doilea an la rând bronzul național, Știința are nevoie de un adevărat miracol. Sau, și mai bine spus, de două! Ar trebui mai întâi ca CSM Târgoviște să piardă la Dinamo, iar apoi, Rogojinaru și compania să dea lovitura, câștigând- și încă la scor de trei puncte- în fieful campioanei din ediția trecută.



„E foarte- foarte greu să luăm locul 3, trebuie să fim realiști. Asta nu înseamnă însă că nu vom face tot posibilul pentru un rezultat bun contra Bucureștiului, chiar dacă, la ora la care va începe meciul nostru, vom cunoaște deja ce a făcut CSM Târgoviște”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă.

Indiferent de deznodământul de astăzi, formația băcăuană are însă asigurată participarea în Cupa CEV, ediția 2019-2020.
Clasament
1 Alba Blaj 24 22 2 69-10 66p.
2 CSM București 24 20 4 63-15 60p.
3 CSM Târgoviște 24 15 9 50-35 45p.
4 Știința Bacău 24 15 9 48-34 43p.
5 CSM Lugoj 24 6 18 21-58 18p.
6 Dinamo București 24 5 19 23-59 16p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri