27 mai 2024
ActualitateCrâșme închise de Protecția Consumatorilor

Crâșme închise de Protecția Consumatorilor

Recent, comisarii băcăuani ai Protecției Consumatorilor au derulat mai multe verificări la diferiți agenți economici din județ. De data aceasta, în vizor au fost unitățile care prestează servicii de alimentație publică, respectiv restaurante și cantine. „Am procedat la verificarea mai multor operatori economici, printre care SC TRANSBUS SA SRL, cu sediul în Brasov, care are un punct de lucru în localitatea Hârja, com Oituz, respectiv motelul – restaurant «Codreanu», și SC. UM SOFT din Onești, care deține pensiunea – restaurant „Basarabia”, ambele unități prestând servicii de alimentație publică”, ne-a comunicat Adrian Roșca, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău.

Produse din carne expirate și jeg peste tot locul

Cert este că, la aceste locații, au fost constatate mai multe abateri, unele mai grave decât celelalte. Astfel, comisarii băcăuani au găsit atât agregate frigorifice jegoase (frigidere, lăzi frigorifice etc), cu depuneri de materii organice, rugină și depuneri masive de gheață, spații din interioarele unităților mizerabile (mai ales toaletele, de unde lipseau săpunul și hârtia igienică), cât și ulei utilizat în exces la prepararea mâncărurilor (culoare brun închis), care nici măcar nu avea un grafic de folosire (schimbare) a acestuia, așa cum prevede legea etc. Grav este că specialiștii Protecției Consumatorilor au depistat și cantități de produse din carne care nu aveau documente din care să poată fi stabilită trasabilitatea (drumul de la producător la comerciant) și, revoltător, erau expirate de multă vreme.



Alimentația publică nu e o joacă

Din aceste motive, ambele unități au fost drastic sancționate, respectiv motelul – restaurant «Codreanu», cu 9.000 de lei, iar pensiunea – restaurant „Basarbia”, cu 10.000 de lei. În plus, s-a decis închiderea ambelor unități, până la remedierea neajunsurilor identificate. „Ulterior, cei doi operatori economici au făcut cerere pentru reluarea controlului. Doar că la motelul – restaurant «Codreanu», nu se remediase aproape nimic din ce am consemnat în procesul verbal, crezând probabil că este o joacă cu hârtiile sau așa ceva. Prin urmare, a trebuit să mai stea cu lacătul pe ușă, încă vreo câteva zile. Cert este că astfel de acțiuni derulăm mereu și vom mai avea și de-acum încolo. Ca atare, este bine ca fiecare agent economic să știe că este foarte posibil să ajungem pe la mulți dintre ei, mai ales în sezonul estival, chiar și la cei care am mai trecut înainte”, avertizează Adrian Roșca, șeful Protecției Consumatorilor Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri