Chestie de vointa, ambitie, orgoliu? Poate toate la un loc, dar si ceva in plus. Lipsa alternativei. Te inhami la o investitie, pornesti cu entuziasm si te trezesti pe parcurs ca tocmai elementele din structura de baza, pe care le considerai cele mai sigure, se modifica sau schimba radical. Cam asa se intâmpla la Dienet, cu iazul concesionat pentru patruzeci si noua de ani, de Neculai Toma.
Acum doi ani, prin toamna, ars de soare de mai sa nu-l recunosc, l-am regasit dupa mai multi ani. Cara o roaba cu nuci verzi, pe jumatate decojite. Nu mai oprisem sa pescuiesc acolo de prin doua mii sase, când organizase un concurs de pescuit la copca. Avea omul sperante si acelasi entuziasm. Dorinta de a face, de a construi.
La o saptamâna dupa aparitia in ziar a reportajului despre iaz, ma suna suparat. Curcile frumoase, ingrasate din mâna lui, fotografiate si postate in editia de pe internet a Desteptarii… au disparut. Mai ca m-am simtit vinovat. Asa-i când scrii despre cineva ca face ceva. Ori se inmultesc controalele, ori il calca hotii. Anul trecut, tot prin toamna, aflat in trecere, vad la intrare, scris mare pe o pancarda din lemn: DE VANZARE!
La sfârsitul lui februarie, anul acesta, locul arata dezolant. Din gardul imprejmuitor ramasesera doar stâlpii, rariti si aceia. Vântul adunase nailoane, oamenii aruncasera peturi. O oaza de verdeata, amenajata pentru recreere, chiar cu minimele conditii de confort, fara o administrare ferma, ajunge repede in paragina.
De unde instinctul acesta atavic de a distruge… nu-mi explic! „Lumea-i dracu’…! Mai sunt si din astia adunati… prin ‘mprejur. N-au niciun Dumnezeu. Daca n-au bani de tigari, de una-alta… au tendinte. Mai pun mâna pe-o sipca, pe câte-un stâlp de gard, sa-l puna pe foc. Da’ astea-s… (da din mâna a lehamite). Se fura de la case mai mari. Daca si imaginea Casei Poporului…! Ma plâng eu?”
„Da! Vreau sa vând, dar nu pot s-o las nici asa”
Acum, la mijlocul sezonului… de prohibitie, l-am cautat pe Tomita – asa cum ii spun cunoscutii, sa aflu ce se intâmpla. Cum credeti ca l-am gasit? Tot acolo. Cara aceeasi roaba, incarcata de asta data cu butasi de trandafir. N-avea timp de vorbe… pâna pe la prânz. Ma indruma spre o salcie, pe malul dinspre sosea.
„Sa vezi ce beldite am! La cârligul ala mic, scoti caras…!” Nu astept a doua oara invitatia. Ma asez la umbra, cu varga de patru metri. Il tot vad cum trece. Are un ritm al mersului, constant. Cu mânecile suflecate, mâinile formând capatul unei pârghii de gradul doi, genereaza forta cinetica cuvei cu roata. Cara araci, mranita, bidoane cu vopsea. Vorbeste, tinând din umar telefonul. Mai da cu dosul palmei peste frunte, turtind fesul spre spate. Bate soarele in inceputul de chelie, dar vântul trage rece. Sunt ceva pescari insirati pe maluri. La doua mâini de nada, in jumatate de ora, imi intra beldita la comanda si doi carasi „mustind” de icre. Suficient! Numai gândul la cât dureaza curatatul… daca prind mai mult, ma opreste.
Se tine de promisiune. Nu vine cu mâna goala. Ciocnim pahare de plastic, in care o licoare rubinie, dezleaga limba si da ghes… la vorba. Si daca nu era asa de bun… tot ii laudam vinul, productie proprie. „Da! Iau in calcul si varianta asta. Vreau sa vând, daca primesc banii pe care-i cer eu. Daca am sa gasesc un cumparator serios. Daca nu… merg inainte. Am avut oferte. Dar ma gândeam ca poate britanicul vrea aer curat, neamtul o oaza de verdeata. Sa aduc un om capacitat aici, nu…!!! Dar n-o sa stau in pat si sa dorm, asteptând cumparatorul. Imi vad de treaba mea. Ce-i aici e totusi o afacere de familie. Am investit atâtia ani, din doua mii patru! Au mai ramas treizeci si noua. Sa apuc sa-i traiesc eu…!”
„E greu sa gasesti oameni de incredere”
E bucuros sa-mi spuna si ce inoata sub luciul apei. „Balta am populat-o din saptesprezece martie. Am pus sapte sute de kilograme de crap, cel mai mic de un kil doua sute – unu trei sute, si cel mai mare, in jur de trei kile jumatate. Mai bag inca patru sute de kilograme de crap cten, cam de aceleasi dimensiuni. Vreau totusi ca pâna prin iunie, sa pun o oarecare restrictie, la cantitatea de crap. Sa se mai ingrase. Mai ales ca mai aduc inca patru sute de kilograme de crap obisnuit. Dupa aceea intru in programul meu de populare, pe care il stiu numai eu, si nu-l spun la nimenea. E secretul bucatarului.” Cu tarifele si conditiile impuse la pescuit, se clasifica undeva pe la mijloc, comparativ cu celelalte balti private.
„Taxa este una singura, saizeci de roni pe zi, cu retinere patru kilograme de crap. Caras, rosioara, biban, la discretie. Poate se mai agata si vreun rapitor. Ce se depaseste la crap, poate fi luat acasa contracost, daca nu, sa fie eliberat cu atentie inapoi in balta, cum trebuie sa faca omul, elegant, frumos, c-asa-i civilizat.” Planurile pentru anul acesta, privind cladirea aflata in stadiu de finalizare, sunt clare. S-o izoleze termic, sa-i puna geamurile, ca apoi, „batrâneste”, sa se apuce de interior. Mai are pâna la pensie. „Nu-mi place sa ma grabeasca nimeni. Aerul asta de primavara si vântul, face bine si la urzici, da’ pai mie!”
Se ghideaza dupa principii sanatoase. „Acum…? Deocamdata de unul singur! Stii! La drum e bine-n doi. Dar in vremurile de astazi se zice ca, al doilea, totdeauna iti va fi primul dusman. E greu sa gasesc un partener care sa munceasca asa ca mine. Sunt constient ca dezvoltarea presupune o anumita structura. Trebuie sa pasezi niste raspunderi.” Si-ar dori sa gaseasca o familie mai tânara, cu viziune si multa forta de munca, care sa-si dezvolte aici o afacere, alaturi de el si sotie. Copiii lui s-au realizat pe alte planuri profesionale. Asa ar avea timp sa se dedice mai mult pasiunii culinare. Partea de bucatarie. „Vreau sa extind balta. Sa achizitionez o motopompa. Sa fac o aductiune de apa printr-o conducta, cu debit controlat. Sa mai concesionez, alaturi, pe alt proiect, câteva hectare de la primaria Pincesti. Oricum sta terenul pârloaga. E numai bun pentru bazine de crescut puiet. Ar merge dezvoltata o ferma de salau aici. Locul o permite.”
La cum calculeaza… ar fi vorba de vreo opt hectare. Loc sa construiasca si câteva casute pentru pescari. Cazare si restaurant pentru vremea rece. Ma bucur ca rozaliul din bidon dezvolta planuri in trei D, cu alei pietruite si patinoar, pentru sotiile si copiii taticilor care dau la copca. Si de ce nu ar putea fi asa? Conditiile exista. „Eu gândesc acum, singur, la ce se poate face. Nu visez!” A face piscicultura nu e o joaca. Daca vrei si agrement, lucrurile se complica. Mai speri si la profit când constati ca ti s-au inmultit subit… prietenii? Vrei sa fie lumea totusi multumita…! Vii cu bani de acasa! Daca n-ai…?! Continua! Neculai Toma stie ca se pot accesa fonduri europene. Au construit altii ditamai scolile, in sate cu doi copii, si parcuri publice, cu banci la metru, pe islazul pentru vite.
Aici macar vin pescari.
