24 mai 2024
ActualitateCrăciunul Scriitorilor, la a XXVI-a ediție în Bacău

Crăciunul Scriitorilor, la a XXVI-a ediție în Bacău

Bacăul a fost și în acest an gazda tradiționalei manifestări culturale, artistice și literare „Crăciunul Scriitorilor la Avangarda XXII”, organizată de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”. Reuniunea a ajuns la ediția XXVI-a și a avut loc la Restaurantul „Imperium by Decebal”, al Complexului Hotelier Decebal, unde participanții au împărțit împreună, așa cum și-au dorit organizatorii, Bucuria Nașterii Domnului și Lumina Colindelor.

Invitații la eveniment au venit din Bacău, București, Iași, Piatra Neamț, Târgoviște, Onești, Buhuși și Roman și au fost scriitori, artiști, preoți, intelectuali, directori de instituții și patroni de firme, lideri de organizații și iubitori de cultură și de artă.

Programul manifestării – moderată, ca în fiecare an, de președintele Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”, poetul și ziaristul Victor Munteanu – a fost deschis cu un sublim concert de colinde interpretate de Corul „Armonia” al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, dirijat cu măiestrie de prof. Anamaria Zodian, și în care a cântat chiar primul dirijor al acestei formații, prof. Gheorghe Gozar, și care la finalul recitalului a reamintit principalele reușite ale formației corale pe care a condus-o mulți ani.



Întregul program de datini și obiceiuri „Iată, vin colindătorii” a fost susținut și de Corala „Episcop Melchisedec Ștefănescu” a Protopopiatului Bacău, dirijată de pr. Andrei Antal, și în care a cântat și protoiereul de Bacău Eugen-Ciprian Ciuche, de soprana Claudia Vasilache, de pianistul Elvis Condrea și de fiica acestuia, talentata flautistă Alis Condrea, de Grupul folcloric vocal-instrumental „Vatra” – compus din Ioana Munteanu (voce), Tamara Ancuței (voce), Alin Sava (nai), Paul Moraru (clarinet), Andreea Guțu (vioară) și Constantin Radu (cobză) – și de Grupului vocal „Florile Moldovei” (compus din Flavia Doboș, Daria Hodea, Delia Mircea, Andreea Iscu-Lăcătușu și Bianca Băisan), dirijat de delicata solistă de muzică populară prof. Oana Crețu.

Cu acest prilej, Victor Munteanu a prezentat și cel de al patrulea volum al suitei de interviuri „Personalități la ora destăinuirilor”, suită care cuprinde 261 de interviuri și care apar public de 21 de ani. Noul volum va vedea curând lumina tiparului.

Premiile manifestării

Și, tot ca în fiecare an, la manifestarea „Crăciunul Scriitorilor” au fost acordate premii și diplome de excelență. Acestea au fost date, în ordine, de Liceul Particular Nr. 1 din Piatra Neamț Corului „Armonia”, sopranei Claudia Vasilache, pianistului Elvis Condrea și flautistei Alis Condrea (înmânate de scriitorul Ioan Ouatu), de Dănuț Voicu, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor – Grupului folcloric vocal-instrumental „Vatra” – și de Victor Munteanu – Coralei „Episcop Melchisedec Ștefănescu”. Premiul Asociației Culturale „Familia Lecca” a revenit Grupului vocal „Florile Moldovei”.

Diplome de excelență au fost acordate de Fundația „Georgeta și Mircea Cancicov” unor sprijinitori ai culturii băcăuane – Dumitru Lecca, prof. univ. dr. Mihai Deju și Ioan Hordilă (care nu au putut participa, din motive obiective, la manifestare), Dănuț Voicu, Ioan Ouatu și ec. Gheorghe Bălău. De asemenea, Filiala Cultul Eroilor Bacău a acordat o medalie „Eroul Necunoscut”, bătută de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” în anul Centenarului Eroului Necunoscut 2023, poetului Victor Munteanu, și un premiu și o diplomă de excelență poetei Tinca Tamaș-Pavel.

Urări de Sărbători și de un An mai Bun

O parte dintre participanți au adresat manifestării urări de An mai Bun și îndemnuri de mai bine pentru activitățile viitoare. Ei au fost consilierul județean Ilie Bîrzu, poetul și prof. univ. dr. Vasile-George Puiu (care a citit o poezie personală publicată în „Literatura și Arta” editată de regretatul academician Nicolae Dabija), prof. Gheorghe Gozar, Daniela Bîrzu – directoarea Colegiului Național de Artă și Adrian Lungu. De asemenea, criticul literar și scriitorul Daniel Nicolescu a evocat activitatea Fundației „Georgeta și Mircea Cancicov”, pe care a descris-o și în cartea sa „De gardă la Avangardă”.

Iar Crăciunul Scriitorilor nu putea fi organizat fără poezie. Au recitat, astfel, poeții Tincuța Horonceanu-Bernevic, Mihaela Băbușanu, Gabriel-Silvia Miller, Viorica Băluță, Mioara Băluță și Tinca Tamaș-Pavel.

La final, a fost ținut un Te Deum în memoria Eroilor Neamului, a patronilor spirituali ai Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov”, ai Familiei Boierilor Lecca și a scriitorilor, artiștilor și intelectualilor „Avangardei” care au trecut în Eternitate.

Ziarul Deșteptarea a fost partener media al evenimentului „Crăciunul Scriitorilor”.

Dumitru Lecca – Dragi scriitori și participanți băcăuani la acest eveniment, vă transmit tot regretul meu de a nu putea fi alături de Dvs. Celor premiați le urez alte multe succese în continuare, iar tuturor o sărbătoare binecuvântată a Sfântului Crăciun și un an nou 2024, cu sănătate și inspirație, pentru a da noi opere valoroase, care să țină mereu aprinsă flacăra culturii băcăuane.

Un mesaj similar a fost transmis și de Prof, univ. dr.Mihai Deju. 

Ioan OuatuAm participat an de an la asemenea evenimente și m-am convins de multitudinea și calitatea manifestărilor pe care le organizează Victor Munteanu, de felul în care știe să atragă talente din toate generațiile.

Ilie BîrzuVictor Munteanu face, în Bacău, ceva unic: „Crăciunul Scriitorilor!”. Aici vin oameni de valoare, oameni care merită toată aprecierea și respectul comunității noastre. Comunitatea are nevoie de asemenea lucruri frumoase. Iar eu mă bucur că sunt într-o asemenea companie.

Gheorghe GozarÎmi amintesc cu multă plăcere de toate invitațiile pe care mi le-ați făcut la manifestările Avangarda XXII mie și formațiilor artistice pe care le-am prezentat în acest cadru deosebit. „Crăciunul Scriitorilor” are loc sub egida marii sărbători a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne arată bucuria și speranța că noi, oamenii, putem fi mai buni, mai toleranți și putem face ca prin faptele noastre lumea să fie mai bună. Să tacă armele și să răzbată glasul credinței, a muzicii, a artei!

Daniel NicolescuCredința, muzica și poezia pot salva România! Iar tinerii care ne-au încântat astăzi au dovedit că România este, totuși, pe o cale bună. Că ceea ce este sacru în ființa umană nu dispare niciodată, indiferent de timpuri, de sisteme, de spațiul în care trăim. Nu întâmplător Dumnezeu l-a înzestrat pe Victor Munteanu cu lumina divină pe care de aproape 30 de ani o răspândește în Bacău și la nivel național.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri