29 martie 2024
ActualitateCRAB a finalizat intervenția la conducta de la Valea Uzului

CRAB a finalizat intervenția la conducta de la Valea Uzului

Astăzi, de la ora 07.00, echipele CRAB S.A. și HIDROCONSTRUCTIA S.A. au început lucrările de consolidare ale conductei de aducțiune din zona Barajului Poiana Uzului.

Evolutia lucrarii de interventie asupra conductei de aductiune din zona Barajului Poiana Uzului de astazi se desfasoara conform graficului strabilit.

Lucrarile de consolidare ale conductei de aductiune din zona Barajului Poiana Uzului au fost finalizate in bune conditii astazi, 14.11.2017, la ora 16.15, cu 3 ore mai devreme fata de graficul stabilit.

La ora 17.00 au fost initiate operatiunile de reluare treptata a umplerii conductelor de aductiune si transport.



Industria alimentară din Bacău are rezerve proprii de apă

în județ sunt, însă, zeci de hoteluri, de pensiuni și de restaurante care pot avea probleme

Restricționarea programului de alimentare cu apă care a început marți, 14 noiembrie, și care a fost anunțată pentru trei zile va afecta și întreprinderile și instituțiile județului. Cele mai afectate pot fi, însă, fabricile din industria alimentară, pentru care apa este vitală. Dar la fel de afectate pot fi unitățile de cazare sau de alimentație publică, hotelurile, pensiunile și restaurantele. În județ cele mai cunoscute sunt fabricile de pâine, dar și unitățile Grupului Agricola, însă și puzderia de pensiuni și de hoteluri și, evident, zecile de restaurante, baruri și alte unități de acest fel.

În industria alimentară, procesele tehnologice sunt, de regulă, ajutate în situații de genul celei din perioada 14 – 17 noiembrie (restricționarea alimentării cu apă potabilă) de sursele proprii de apă. Asemenea sisteme funcționează, de exemplu, și în unitățile Grupului Agricola, dar și la Pambac Bacău. „Avem rezerve proprii de apă – ne-a informat președintele Grupului Agricola, Grigore Horoi. La Abator, de exemplu, sunt puțuri forate care completează necesarul de apă. Noi suntem organizați să trecem peste un asemenea eveniment, avem rezerve de apă, dar și organizarea producției este specifică evenimentului declanșat pe 14 noiembrie. Iar dacă problema se lungește mai mult decât este anunțată suntem, de asemenea, pregătiți să o gestionăm și în astfel de condiții”.

Și Pambac are propria rezervă de apă. „Sigur nu vor fi probleme – spune președintele companiei, Eusebiu Guțu. Avem rezerve de apă în special pentru sectorul de panificație. Dar sper să nu dureze mai mult de trei zile, cât au anunțat. Evident, ne vom putea organiza dacă apa nu vine în trei zile. Am fost înștiințați de această problemă și suntem pe o organizare foarte bună. Trebuie să ne organizăm, avem deja experiență, au mai fost asemenea probleme și ne-am descurcat”.

Altfel se pare că este situația în hoteluri și restaurante. Câte asemenea unități au surse proprii de apă. Dar câte au și fost prevenite direct că furnizarea apei se va întrerupe? „Nu am primit nicio înștiințare că se oprește apa atât de mult timp – ne-a declarat Florin Bălan, de la societatea care administrează cel mai căutat hotel din Bacău, în special în turismul de afaceri, Complexul Hotelier Dumbrava. Hotelul Dumbrava are o rezervă proprie de apă, dar nu știu dacă ar ajunge trei zile. Depinde și de cât de ocupat este hotelul, câți clienți sunt. În plus avem restaurantul, și el consumator de apă”. (Petru Done)

Intervenția a determinat oprirea furnizării apei potabile în mai multe localitati din judet, inclusiv în municipiul Bacău.

CRAB
FOTO: CRAB SA

Primăria distribuie apă menajeră

CRAB
Primăria a amplasat recipiente cu apă menajeră în oraș

Municipalitatea a amenajat o serie de puncte de distribuție a apei menajere: str. Aeroportului intersecție cu strada Republicii, Complex “Aviatori”, zona Narcisa (blocul potcoavă), Piața Sud, str. Cornișa intersecție cu str. Pictor Andreescu, pasaj Muncitorul, b-ul Alexandru cel Bun (magazin Adriatica), strada Mihai Viteazul (Biserica Sfântul Nicolae), str. Neagoe Vodă intersecție cu str. Martir Horea, str. Ștefan cel Mare (Carrefour), str. Aprodu Purice (stația de autobuz și str. Gării (magazin Evrika)

Intervalul de timp necesar pentru umplerea conductelor și revenirea la parametrii inițiali este de până la 60 de ore, pentru aducțiunea care deservește municipiul Bacău și de până la 12 ore pentru aducțiunile celorlalte localități.

În municipiul Bacău și comunele limitrofe, furnizarea apei se va realiza zilnic, în intervalul orar 06.00 – 08.00 și 18.00 – 20.00, din sursele subterane existente, în funcție de stocurile de apă acumulate și consumurile înregistrate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri