Revenit la Polignano a Mare, unde a câștigat în 2024, sportivul CSM Bacău antrenat de Adrian Gavriliu a încheiat al cincilea, evitând o accidentare care i-ar fi compromis participarea la Mondialele din Singapore. Postarea făcută pe pagina personală de facebook a devenit virală, demonstrând, dacă mai era nevoie, popularitatea de care se bucură, la nivel mondial, campionul „CSMeilor”
Etapa a doua a Red Bull Cliff Diving World Seriei programată în Italia, la Polignano a Mare, în ultimul weekend din iunie, a făcut valuri. Valuri mari. La propriu și la figurat. Zbuciumul Mării Adriatice a dat peste cap ierarhiile, consemnând accidentări serioase și abandonuri. Clasat pe locul 2 în prima zi de concurs, câștigătorul din 2024 al întrecerii de la Polignano, Constantin Popovici (CSM Bacău) a evitat duminică, în ziua a doua, o accidentare care i-ar fi compromis participarea la Campionatele Mondiale de Natație ce vor avea loc la finalul acestei luni, în Singapore. Costa a încheiat etapa italiană pe locul 5, rămânând însă în strâns contact cu podiumul ierarhiei generale.
„Sunt foarte bucuros că a ieșit sănătos din această competiție. Toți sportivii iși riscă viața- nu e nicio exagerare- la aceste sărituri extreme. Orice se poate întâmpla. Pentru a da doar două exemple, campionul mondial Aidan Heslop s-a operat la spate în urma unei accidentări și este ieșit din circuit în acest sezon, în timp ce vice-campioana mondială, Molly Carlson s-a retras din competiție după ce s-a lovit la picior la una din sărituri. Ne pregătim mai departe să corectăm greșelile care ne dau de treabă. Am mare încredere în Costel deoarece are un potențial fantastic”, a declarat antrenorul lui Costa Popovici, Adrian Gavriliu.
Adevărul este că Popovici nu are doar un potențial fantastic, ci și o popularitate pe măsură la nivel mondial. A dovedit-o- dacă mai era nevoie- și feedback-ul la postarea sa dinaintea etapei de Red Bull Cliff Diving de weekendul trecut, din orașul natal al lui Domenico Modugno.
„Mâine mă întorc la Polignano a Mare. Una dintre cele mai iconice runde ale Red Bull Cliff Diving World Series – și sunt super-montat pentru acest weekend”, a sunat mesajul lui Costa pe pagina personală de facebook, mesaj care a făcut, la rândul său… valuri mari, adunând, în doar două zile, 124.000 de like-uri! Săptămâna viitoare, Constantin Popovici și Adrian Gavriliu vor pleca în China, pentru un cantonament de pregătire asigurat de forurile de specialitate în vederea participării la Mondialele de Natație, de la finalul acestei luni, din Singapore.
La Mondiale (unde este așteptat și David Popovici), Costa, care are în palmares un titlu de campion al lumii și două Cupe Mondiale de high diving, va concura doar în proba care l-a consacrat: cea de sărituri de la mare înălțime. Aterizarea făcându-se în apele liniștite ale bazinului și nu în cele învolburate ale mărilor și oceanelor, ca în Cliff Diving, este clar că, în această situație nu vor fi nici valuri. Și- să sperăm!- nici stropi. Valurile pot veni după; având pe creasta lor o nouă performanță a campionului de la CSM Bacău.