“Cum să crești copii fericiți” (Editura IPPA, București, 2011, 322 pagini). O carte minunată scrisă de psihiatrul american Rudolf Dreikurs, cel mai apropiat/apreciat elev al lui Alfred Adler, psiholog, psihiatru, medic vienez. O singură sugestie: titlul este puțin… problematic. Nu doar pentru că ne-a spus Freud, în ,,Angoasă și civilizație”, că fericirea este un ideal irealizabil. Ne-au avertizat din această perspectivă, printre alții, cu alte nuanțe, înțeleptul Solon și Kant. Cred că mai nimerit ar fi fost ca titlul să vizeze creșterea normală a copiilor, căci fericirea este o himeră tare ciudată…
Am câteva decenii de activitate ca profesor, am copii și nepoți, dar am aflat și multe informații noi din această carte care ne vorbește și despre: înțelegerea copilului; încurajare; eroarea pedepsei și a răsplății; fermitatea fără dominare; eliminarea criticii și minimalizarea greșelilor; evitarea luptei pentru putere; retragerea din conflict; evitarea supraprotejării; concordanța dintre vorbă și faptă; tonul vocii; folosirea cu înțelepciune a religiei; rolul consiliului de familie; descurajarea obiceiurilor proaste; depășirea propriilor frici; câștigarea respectului copiilor… etc. Discursul, accesibil și captivant, oferă pentru fiecare problematică exemple reale din viața copiilor, a familiei. Iată și câteva accente nuanțate…
Dezamăgiri…,,Mulți părinți devin din ce în ce mai furioși și tulburați. Au sperat că vor putea crește copii fericiți și sănătoși, care să fie siguri de locul lor… În schimb, văd cum fii lor devin nesatisfăcuți, plictisiți, nefericiți, disprețuitori și obraznici…” (Op. cit., pag. 3). Putem găsi soluții?…
Libertatea… ,,Pentru a-i ajuta pe copii, trebuie să eliminăm metoda autocrată de a cere supunere și să ne îndreptăm către o nouă ordine, care presupune libertate și responsabilitate. Micuții noștri nu mai pot fi forțați să se conformeze, ei trebuie să fie stimulați și încurajați a lua parte voluntar la menținerea ordinii.” (Ibidem, pag. 9).
Comunicarea… ,,Dacă le vorbim copiilor noștri ca unor prieteni, de pe picior de egalitate, păstrăm ușile comunicării deschise.” (Ibidem, pag. 257).
Conflictele… ,,Putem și ar trebui să avem o discuție prietenească despre certuri, fără nicio urmă de intenție de a arăta cu degetul sau de a face morală și să căutăm împreună cu copiii moduri de a rezolva dificultățile.” (Ibidem, pag. 205).
Încrederea… ,,Doar simțul superiorității pe care-l avem față de copii ne poate face să ne gândim că sunt prea mici pentru a rezolva problema sau pentru a se simți frustrați.” (Ibidem, pag. 183).
Capcana metodei… ,,Dacă, totuși, părintele se angajează într-o luptă de putere cu copilul, este înclinat să folosească consecința logică a disputei ca pe o pedeapsă, și, astfel, să piardă eficiența metodei.” (Ibidem, pag. 81).
Citind această carte, m-am îmbogățit. Gândul m-a dus și către un potențial motto al acestei lecturi. Unul ar fi putea fi acesta: ,,Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.” (F. M. Dostoievski, ,,Idiotul” , Editura pentru Literatură, Biblioteca pentru Toţi, Bucureşti, 1965, pag. 100). Un alt motto posibil este tot un gând dostoievskian: ,,Copiii mei scumpi (…), să ştiţi că nu există pe lume ceva mai de preţ şi mai trainic, mai sănătos şi mai folositor în viaţă decât o amintire frumoasă, şi mai ales o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuţi în casa părintească (…) Chiar dacă n-am păstra decât o singură amintire frumoasă în inima noastră, această mică amintire ne poate da chezășia că ne va salva cândva din impas. (,,Frații Karamazov”, Editura Univers, București, 1982, pag. 622)
Firește, ați putea reciti, ,,Idiotul” și ,,Frații Karamazov”. Rudolf Dreikurs se întâlnește fericit în multe zone ale afecțiunii și responsabilității cu Dostoievski. Sunt sigur că aceste lecturi vor ajuta la oblojirea multor răni din sufletul copiilor sau la evitarea producerii acestora.
